Eden
Doi palmieri, nisip, ocean și soare,
Lumina, dulce, lin să mă-împresoare,
Si briza să-mi alunge teama, sfânt,
Pentru tăcerea-’Ntâiului Cuvânt ...

În larg să țipe păsări alb, pale
Din cer să ningă îngeri cu petale,
Hamacul să mă legene usor
Cum Styxul luntrea Psalmului de Dor ...

Și să visez cum să cânte aurora
Sub constelații vii, în Bora Bora,
Captiv între Neant și Absolut
Ca sufletul în vasul său de lut ...

Din cobra Vremii-n mintea mea îngusta
Venin în dar, ca-n sânge de mangustă ...

Închinare
Aici, în Catedrala de miresme
A Timpului Atotneiertător,
Sub sfâșiate alb catapetesme
Îngenunchez o lacrimă din zbor ...

Cu aripile strânse-a rugăciune,
Cu palmele lipite în Neant
Cum Lumea-i vis și fum, deșertăciune,
Sunt doar grafit tânjind la Diamant ..

Icoanele de lut și de Lumină
Ce-aduc în mine Jertfa Ta pe Lemn
Eu le sfințesc tăcerea mea deplină
A închinarii gestului în Semn ...

Rugă de toamnă
Dă-mi, Doamne, lacrimi dorului de Rai
In toamna ca o temniță a firii;
Precum pădurea, efemerul strai
Să-l schimb, tăcut, cu aurul Ivirii ...

Apleacă-mi duhul stâncii de granit,
Ca ea să stau în stare de-nchinare,
În lumea ca un pântece de chit
Să-i frâng Ninivei țărmul meu de mare ...

Și umerii îmbracă-mi-i în Har,
În minte cer și-nimă dă-mi soare,
Din nehotar prin Marele Hotar
Să trec și eu, în zbor, spre Ninsoare...