……
Unii mă fac astăzi, de ocară
Alţii aruncă chiar, cu noroi.
Fiindcă am urcat pe scară,
Cu tot cu datorii şi cu nevoi.

Şi câini, mai mulţi mă latră
Numaidecât, aici, prin afară
Eu m-am prefăcut (contemplat) în piatră
Astfel, încât să nu mă doară.

Şi azi zac şi numaidecât tac
Nu mă opresc din alergare
O piatră este al meu copac
Care încă pluteşte pe mare.

Sonet
– repere verbalizate –
Faldurile viitorului flutură lin
În singurătate ai încăput puţin
De uşa sinelui să treci, ai vrea
O umbră fugară trece peste ea
Fructele te ajută la imunitate
E nevoie de repere verbalizate

De agramaţi eşti adesea atacat
Să fii singur, demult, tu ai visat
În repaos auzi sonora mişcare
Groapa de gunoi e foarte mare
Ploile au toate, ubicuitatea lor
Tu ştii că moartea e a morţilor

Şi ţie, viaţa asta îţi e tare dragă
Decât sângele, cuvântul ne leagă


Peisaj lumesc
Eşti martor, la ceea ce se întâmplă afară
Din ceruri, astăzi, chiar nimic nu mai cade
Cu dragoste priveşti, la trupul ei de vioară
Printre degete îţi vor trece, clipele nomade.

De grilajul zilei de astăzi eşti, deja, agăţat
Sub zodia evanescenţei cauţi ……… casei
După lumină alergi şi după mult aer curat
Prin zonă auzi sunetul ruginit, al coasei.

În banal, mai stă mirabilul uneori, ascuns
Pe marginea terasei uguie, doi porumbei
Şi, ca şi cum nimic, nu ar fi fost îndeajuns,
În spatele evidenţelor cauţi, un ram de tei.

Îngândurat pluteşti, printre lucruri lumeşti
Excesul este împins înspre metafizic, puţin,
Mâinile tale muncite, au frumoase poveşti
Tu, vieţii îi ceri,să-i fii mereu peregrin!.

Explozii paradoxale
Prin cetate, străzile sunt numaidecât aglomerate
Şi obrazul ei este, precum o seară, de vară,
senină,
În viaţă, tu îţi iroseşti viaţa, cu multă visceralitate
Ea aşteaptă, ca multe mesaje subliminale să vină.

Arborele genealogic se regăseşte, în sângele ei
Prin toate se strecoară, un sentiment neliniştitor.
Mitul se justifică mereu, prin certitudinea clipei
Şi nuanţele sunt dispuse,doar din scena ideilor.

Spectacolul lumii are, multe explozii paradoxale
De la bunăstare, la anarhie, nu-i decât un mic pas
Adesea,te găseşti, în mijlocul unor torente sociale
În săculeţul trupului tău, împuţinat deja ai rămas.

Esenţa constă în atom, şi în mai multă luciditate,
Tu însămânţezi apa, şi marea, parcă ţi se cuvine
Ai vrea să transformi timpul frumos,în civilitate
Viitorul tău se găseşte, numaidecât, acolo, în tine.