De la debutul său literar din 1990 şi până în prezent , Ilie Matei s-a remarcat printr-o serie de performanţe spirituale pe tărâmul literelor , fiind în egală măsură poet , prozator şi jurnalist . Fostul gazetar a reuşit să creeze un liant solid între literatură şi publicistică , deoarece lirica sa se hrăneste din substanţa vie a existenţei cotidiene , care devine placa turnantă a volumelor sale de versuri . Transferarea detaliului anost al evenimentelor comune în lumea imaginarului artistic este rezultatul sublimării concretului referenţial până la esenţa sintetizatoare a sugestiei concentrate în simboluri .
Ultima carte de versuri a lui Ilie Matei, "Ecografii temporale ", Editura "Phoebus" , Galaţi , 2017 , stă sub semnul unui inefabil sentiment de nostalgie , generat de scurgerea ireversibilă a timpului , o tema ce străbate neobosit orientări şi curente literare , fără a înceta să suscite interesul
şi fantezia creatoare din partea autorilor de pretundindeni. Noutatea în cazul lui Ilie Matei constă în preocuparea Eului creator de a-şi obiectiva stările printr-o atitudine de distanţare uşor autopersiflantă faţă de propriile "rătăciri" .
"Mai mult crezi în infern , în rău nu crezi niciodată " este concluzia poemului " Experienţe umane", o confesiune tulburătoare despre "avatarurile"
poetului , pe drumul marcat de eforturile epuizante ale regăsirii de sine. Ecourile unei realităţi "lipsite de mister şi sacralitate", profund afectate de morbul distrugerii, sunt anihilate de proiecţiile spiritului său vizionar cu acces la "alegorie şi inventivitate" .
Estomparea angoaselor şi detensionarea comunicării mesajului estetic conferă fluentă şi flexibilitate discursului liric, drapat în tropi şi motive literare, menite să configureze o poetică a interiorizării şi a alienării Sinelui sub asaltul rutinei cotidiene : "Câinii o însoţesc pe doamna singurătate / Tu spui bucuria ta unui oarecare trecător / Vezi amploaiati şi multe toape prin cetate / Să stai drept în picioare nu e aşa uşor .//
Uneori tu simţi implozia sentimentelor / Şi treci peste obstacolele abandonului zilnic / Apoi , spui iar bucuria ta unui alt trecător / Pe degeaba nu se da azi nici măcar nimic // Simulacrul a devenit un sindrom naţional / Precum pe un nectar , tu gusti , iar , alienarea / Precum două musculiţe şi voi plutiti iar pe val / Pescăruşii sunt singurii care iubesc marea ." ("Implozia de sentimente" )
La adăpostul zidurilor ridicate de cuvânt , sunt rechemate din labirintul memoriei afective amintirile trăite sau doar plăsmuite . Regresia către vârsta idilică a copilăriei urmează parcursul iniţiatic al iluminarilor interioare, vizând recuperarea inocenţei primare, cu impetuase aspiraţii de reinstaurare a paradisului pierdut. În acest sens, există o preocupare aproape obsesivă pentru delimitarea universului aspiraţional cu miza în idealitate, de magma imundă a contingentului agresiv. Acest poet cu o evidentăvocaţie a solitudinii îşi supune conştiinţa unei "ecografii" neiertătoare, impulsionat de dorinţa de a se comunica pe sine, pentru a se defini în raport cu valorile ontice ale momentului. Structura ambivalentă a textului gravează imagini diafane, proiecţii ale sufletului îndrăgostit de frumos, în mâlul gros al urâtului existenţial: "Cu toate simţurile tale stai la pandă /În mămăliga oţelului şi tu ai mestecat/Unii ţin să cumpere şi alţii să vândă /Aerul terestru are nevoie de curat.//Tu eşti stăpân pe pământul din tine/Emoţiile creează mereu expresivitate/Gânduri ce levitează oblojesc suspine/Şarpele şoselei hălăduieşte prin cetate/Aerul dimineţii îţi inundă cană cu ceai/Toate plăcerile din lume îţi dau ghes/Tânăr fiind, pe noapte stăpân tu erai/ Şi de intensitatea clipei tremurai ades// În viaţă ai râs, chiar de propria-ţi viaţă/starea pe loc fiind o stare de mişcare/La vânzare tu ai scos poeziile, în piaţă/ Avid fiind de rafinamente singulare."("Emoţii")
Retorica dezamăgirilor se repliază pe numeroase exemple de răbufnire vitală,
ce vin să confirme înţelegerea profundă a dualismului cauzal, ca factor determinativ al complexităţii vieţii. Este evidentă înclinaţia lui Ilie Matei pentru expresia oximoronică, prin care se structurează conţinutul ideatic pe principiul alternanţei dintre bine şi rău. Această oscilaţie într-o realitate bipolară, cu evoluţii spectaculoase între prezenteismul circumscris duratei limitate şi nemărginirea absolută a veşniciei, este dovada unei spiritualităţi complexe, capabile să acceseze zonele superioare ale cunoaşterii. Din acest punCt de vedere, apare interesantă relaţia poetului cu timpul, perceput obiectiv, cu valoare absolută la scară eternităţii şi timpul receptat subiectiv, ca fenomen cu manifestare ciclică, având efect devastator asupra fiinţei umane:" Tu, bătrânel ridicol, alunecând/pe cea de-a saizecea zăpadă,/a celei de-a saizecea ierni,/cu spaima de moarte în gând/şi cu vremurile tale la sfadă;/un control la trup ţi-ai propus/undeva, o clinică particulară/uşor, în sus, tensiunea s-a dus.../tânăra doctoriţă ţi-a zâmbit/apoi printr-o ironie a spus:/"mergi,moşule şi dormi liniştit,/nimic nu se mai găseşte în plus." ("Un mic amănunt")
Ilie Matei este un poet talentat, remarcabil prin unicitatea viziunii artistice, ce vine cu un mesaj impresionant despre condiţia umană, într-o societate destucturată moral de grave crize ontice.