Nu închide luna într-un sertar
nu închideţi luna într-un sertar pentru a o uita
ultima oară
când vei dormi într-o clipa e ziuă şi ce
întuneric în stele bate un vânt
colorând cerul camerei îi lipseşte
o fereastră prin care să-ţi numeri zilele
ca să nu le mai crezi zaruri cu albe rotunjimi
nenumărat un ochi cu geam margini cata lumii
tale ii e rău
suspendata între două abisuri rotitoare unul pe
dinăuntru
traversandu-ţi carnea măruntaiele sângele celălalt
omniprezent de jur împrejur vin ingeri la adapat

Înger cu pălărie de cosaş
la umbra unui gând
în bezna însângerată a testei
trei paşi
şapte opt pruni
cu flori lichide
şi amar

pe câmpia roşie de chipul Maicii Domnului
trei paşi în cap
şapte opt pruni cu radacinile spre cer fluturi
bortosi
impăienjenesc al diminetii ochi lacrimeaza peste
pălămizi peste traista ciobanului croncane un corb
din explozia galaxiilor expulzat

scufundat în infinit până la sold
ingerul firelor de iarbă
cu pălărie de cosaş
cu obraji arşi de soare la umbra unui gând doarme
rezemat de un pom înălbind de fericire
bezna însângerată a ţestei mele

Pe acoperişul lumii
S-a aprins s-a aprins un rug
Pe acoperisul lumii un lup
Pe ascutisul limbii s-a prins ninsoaeea

Cade din nou si strig
Cu ochii tinta la cerul
Din varfurile degetelor strig
Lupului ce se strecoara in mine alb si tăcut
-Da drumul tainelor si flacarilor adormite
Lucrarea ta prin mine
Să se-mplinească precum ti-e vrerea
De preistorică jivină.

Despre veşnicia izvoarelor
Pentru gloria norilor
Se zbate să iasă la lumina
O sămânţa de chiot din chivotul sau
De ou prăvălit ca un înger în volbura lumilor

Bucurie a bucuriei mele esti
De mii de hristosi apărată
Cu coroanele lor de spini înfloriti
In grâul cuvintelor pâlpâitoare stea

Ca o inima de câine credincios
La ceruri strămutată
Prin păsari îmi vorbeşti
Despre veşnicia izvoarelor

În somnul acesta
Al vieţii ce-mi păzeşti
Doar pojghita lui de aur
Ne mai desparte