Se întâmplă ca unii scriitori maturi să-şi facă un fel de recapitulare a propriei creaţii, de până la acea dată avansată din viaţă. Un posibil testament literar. Să nu comentăm asemenea gesturi, deoarece fiecare, un scriitor cu atât mai mult, e liber să faţă orice îi trece prin cap. Pe Vasile Ghica nu-l suspectez de aşa ceva, cu toate că o recentă carte a lui s-ar încadra în categoria amintită. De ce volumul „La Curfile aforistului Vasile Ghica ", scris de Petre Isachi, nu ar fi un astfel de gest adresat deopotrivă contemporanilor şi viitorimii? Pentru că, pur şi simplu, prietenul nostru nu are de gând să cedeze prea curând din cursa literară în care se află angajat de zeci de ani. Este, precum îmi mărturisea deunăzi, într-o discuţie telefonică, mult prea perseverent şi activ ca s-o facă. Şi ar mai fi un motiv, după opinia mea: întrucât, în momentul de faţă, Domnia Sa este, de departe, cel mai cunoscut scriitor local (tecucean şi, printr-o obraznică adopţie, şi gălăţean deopotrivă) de pe glob, iar în spatele său nu se prea zăreşte altcineva, de prin aceste locuri, iată-l obligat să continue cursa. De unul singur...
Trecând la prezentarea cărţii, trebuie să remarc dintru început ţinuta ei grafică excelentă, fapt datorat evident editurii „Andreas" din Bucureşti, coperta fiind semnată de Gheorghe Dumitru, după o idee a lui Vasile Ghica. De unde şi titlul acestei însemnări. Să mă explic puţin. Gestul ştiut al lui Don Quijote ţine de insistenţă, de credinţa în convingeri, iar temeritatea drumului său îi susţine gândul. Obstacolele întâlnite sunt biruite în numele aceleiaşi idei, de iubire, fireşte. Nimic nu-l împiedică pe nobilul Cavaler să renunţe la calea sa. Iar apropierea sa de Scriitorul îndrăgostit/ înrobit de propria creaţie, pe care nu ar putea-o trăda nicicum este evidentă. Nu ştiu dacă asocierea mea e pe placul celui despre care scriu, dar astfel văd eu lucrurile şi numai aşa se explică izbânda în materie de cunoaştere pe plan mondial, repurtată de autor. Vasile Ghica s-a bătut şi zbătut ca să-şi trăiască frumos viaţa şi să-şi fructifice talentul cu folos pentru semeni. Uncle a ajuns deocamdată se poate afla din lectura unui succint text publicat pe ultima copertă a cărţii, notă reprodusă în continuare:
Vasile Ghica (n. 1940, Priponeşti, Galaţi) a publicat numeroase volume de poezii, aforisme, eseu, proză satirică, proză ultrascurtă, istorie literară. Aforismele lui au fost traduse în engleză, franceză, italiană, spaniolă, turcă, arabă. Figurează în Antologia aforismului românesc contemporan (Torino), Prix litterairres (Beirut), Torino in Sintesi, pe site-urile Cultura Romena, citatepedia. ro. I-au apărut volume în Franţa, Liban, Italia, Spania. Volumul „În ghearele râsului", editat la Beirut, în limbile română, arabă, franceză, a fost prezentat la Forumul „Asia-Europa" (200 de delegaţi din 34 de ţări) de la Bucureşti şi la Congresul criticilor şi istoricilor literari din ţările arabe (Beirut, 2015). Vasile Ghica a fost distins cu premii literare la Bacău, Beirut, Torino. Împreună cu Fundaţia Pelin organizează anual, la Tecuci, Festivalul Internaţional al Aforismului, pentru românii de pretutindeni.
Patru volume ale sale se află în bibliotecile naţionale din Franţa, Liban, Spania, Germania şi în cea a Congresului S.U.A.
Despre scriitorul de faţă scrie acum Petre Isachi, un distins autor din Bacău, membru USR, şef de revistă, critic, istoric literar, eseist, jurnalist, prozator etc. Pe vreo 80 de pagini Domnia Sa îi întoarce pe toate feţele (în sens pozitiv) creaţia ultrascurtă a lui Vasile Ghica, rezultând subcapitole intitulate inspirat astfel: „Aforistul în era transdisciplinară ", „Balul mascat al ironistului ", „Conformistul concesiv¬ironic al aforistului V. Ghica ", „Rolul hamletian al aforistului'; „Despre ironosofia aforistului ", „ V. Ghica şi dictatura „Se "-ului ". Prefaţa cărţii este semnată de talentatul poet şi critic literar A.G. Secară („Meditaţii asupra Spartanului absolut"), iar posfaţa îi aparţine scriitorului Constantin Ardeleanu. Din aceasta din urmă (intitulată „ T. V. G. ') voi cita câte ceva. De pildă: „Vasile Ghica a înnobilat acest „gen scurt” literar prin descoperirea unor adâncimi de sens şocante, în sensul de neasteptate, pline de miez; paradoxale ştiam resursele de expresivitate subtilă ale limbii române, dar nu mi-a venit a crede că „unul de¬al nostru" poate fi la fel de strălucit în aforisme ca un Winston Churchill sau Woody Allen. Dacă mi se permite o asimilare a personalităţii sale creatoare, el este o combinaţie reusită dintre un Tudor Musatescu hâtru şi un Emil Cioran jovial." Şi aş mai menţiona ceva: „Aforismul lui Vasile Ghica e mereu o reflecţie de o maximă chintesenţă a adevărului clamat ".
Înainte de a încheia mai trebuie spus că volumul este însoţit de un c.d., cu înregistrări produse de Radio România, în care autorul povesteşte cum a arătat drumul său foarte lung, dar neabătut, către izbânda de azi. Aici Vasile al nostru se aseamănă cu Don Quijote, însă în fapt un Cavaler atipic, câştigător, nu atât din întâmplare, cât datorită, precum spuneam, perseverenţei şi unui noroc/destin al său, mereu necesar în viaţă, un scriitor talentat, dăruit cu har, trăind sub o zodie specială, definită în două vorbe...

În spaţiul acestui articol trebuie musai să-şi găsească locul şi câteva aforisme semnate de Vasile Ghica.
Iată-le:
1. „Am copilărit în căruţă şi îmbătrânesc pe internet";
2. „O epocă zămisleşte vise de ceramică, iar următoarele caută... cioburile";
3. „Frica de deşert ne-a înălţat piramidele egiptene";
4. „Colivia vulturului este cerul";
5. „Bătrâneţea, un fel de aclimatizare cu infinitul";
6. „In istoria oricărei iubiri există un balcon al Julietei, pe care mai târziu se întind rufe";
7. „Din copilărie rămân icoane, nu amintiri";
8. „Păşesc pe marginea mării ca pe streaşina Cosmosului;
9. „Am ceva în plus faţă de Dumnezeu: frica";
10. „Biblia, un alt ghid al nefericirii umane".