Elegia toamnei

M-au napadit frunzarele de toamnă,
Iar frunza veșteda de suflet s-a lipit,
Ca o eczemă ce-n penitenta-ndeamnå,
Sau poate-i mångåierea ce-atata mi-a lipsit.

Ascunde traiectorii ma-ntampina-n rascruce Pe
drumuri neumblate ascunse între neguri. Cararea
șerpuită spre unde oare duce, Iluminata-n stele,
ascunsa printre ierburi.

Drumul toamnei astăzi îmi pare mai abrupt,
Pe coastele golașe, sub constelații reci,
Iar cântecul acela din suflet mi s-a rupt,
Când ceturile toamnei m-ascund printre poteci.

Vânturile vremii, pe-aleile pustii,
Rostogolesc mireasma iubirii de demult
Și-mi povestesc în șoapta ca tu n-ai sá mai vii, Iar
trecerea lor rece prin ramuri o ascult.

Poem necitit

Sunt singur, ca un poem de nimenea citit! Tăcut,
pitit în pagina de carte,
Aștept în liniște semnalul mult ravnit
Și simt cum timpul de mine insumi mă desparte.

în jurul meu se rånduiesc milenii,
Se pregătesc planete să renască,
Coboară ceturi peste cursul vremii,
Iar din cotloane seci materii stau să crească.

Mă simt cu ele solidar deopotrivă,
Incorsetat o clipă în visuri trecătoare,
Pe apa timpului, ca o banchiză în derivă,
Mă bântuie furtuni necrutătoare.

In veșnicia lor abandonat,
Amurgul lor în mine cuibărește
Strivindu-mi cu cruzime gândul prea curat,
lar pagina, vezi, nimeni n-o citeste!

Poate

Pe cine cauti, Doamne, in odaia mea,
Cand eu, hoinarul, nu mai dau pe-acasa?
Sunt, poate, risipit sub cer de peruzea,
Ori poate rănile din suflet mă apasă!

Dar poate, Doamne, nu știu să mă adun
De prin cotloane ma cuprinde veacul,
Chemării Tale nu mă mai supun
Si-mi caut cu zădărnicie leacul.

M-am rătăcit printre cărari stelare,
Sau poate m-am grăbit spre bolți albastre,
Nesocotind poruncile pe care
Le-ai rânduit călătoriei printre astre.

Ori poate, Doamne, obosit de drum,
M-am tot ascuns’nadins printre fiorduri, Jucand
un joc de-a v-ați ascunselea acum, Cand viscolul
m-asteapta inspre norduri.

Alteritati

Mereu pe altul descoperit în mine,
Pitit între haine purtate ieri seara,
Rătăcit vagabond prin vidul din sine,
Printre psalmi povestind cu mintea neclara.

Sunt uimit fiece zi întalnind alt umbră,
Instalata cu fast în visul pierdut,
Cocârjată de vremi, cu privirea ei sumbră,
Acuzând neîncetat cu glasul tăcut.

Celălalt e stăpânul, celălalt ma domină,
Imi disecă trecutul cu mâinile-i reci,
Mă așteaptă-n altare, în lumina divină,
Îmi cerne prezentul de clipele seci.

Dar timpul se scurge în jocul perfid,
Furișat mă ascund de mine sau altul,
Vreau liniștea nopții cu suflet avid
Si-astept pe ruine sa coboare Inaltul.

Neliniști nocturne

Atunci când somnul se întinde încet peste cetate,
Neliniștile-n noapte încep ca să dospeasca, Când
orologiul lumii spre miezul nopții bate, Iar cărțile
din rafturi încep să șușotească.

Sunt frământări uitate, ascunse între pagini,
Cuprinse în vârtejuri de viață fără sens
Când zâmbetul junetei se stinge în paragini,
Iar umbrele tristeții aruncă voalul dens.

Neliniștea nocturnă mă cheamă-ntr-un altar, Cu
întrebări absurde, răspunsuri fără rost
Si focul ce ma arde aprins far’ de-amnar,
In murmurul vestalei din basmul care-a fost.

M-apasă greu neliniștea nocturnă,
Imprăștiată-n fibră, zăludă și parșivă,
Cu insomnii scapate dintr-o ascunsă urnă,
Cu mersul de amantă cetoasă și lascivă.