Cântecul Mierlei
Ca un pahar de cireșe coapte
Mierla - priveghi strecurat în inima mea,
în cantecul său plin de solitudine
Imi atârnă pe obraz lacrima.

Si, imi trimite poeme din iarba crescută
în umbra gândului mereu suspinând,
La mine în curte e zilnic văzută
Cum psalmii se joacă în glas tremurând.

Iar atunci când primăvara-și închina
Povara caisilor lipsiti de pacate,
își pierde prin cântecele de poveri de lumină,
Ostenite, așteaptă de rascruci rezemate.

Și, fiindca în mijlocul trăirilor mele
Rugăciuni din câmpul cu maci infloresc,
In poiana greblată cu lumina din stele
Si-a zidit catedrală din mirul ceresc.

De aceea, când Mierla cântă, oriunde,
Îmbrăca un tril plapelor vaste,
Ca iubirea sa poate pătrunde
în singurătatea durerilor noastre.

16 aprilie 2018

Boarea noptii
Boarea noptii de salcâmi păzită
Imi îmbata somnul care i-a fost gazdă,
Ziua a fost lunga ca o ispită
Mi-a zidit în suflet dragostea de brazdă.

Că acolo-i coșul casei părintești
Unde farul nostru dă semnal când plouă,
Focul de la soba plin cu povești
Strecura spre ziuă cerșetori de rouă.

Boarea noptii-i ca un strop de-osandă,
Inscorburata toata la fel ca un graunt
Ascuns sub brazda firii ce sta mereu la panda
Să-mi dea îmbrătisarea care-o primesc, descult.

Nădăjduiesc să fie cum vreau eu,
Să-mi iau în brate visele și satul
Si că boarea nopții Dumnezeu
Imi va deschide poarta să îmi văd baiatul.

6 ianuarie 2018

Castelul cu tăciunii din stele
în suflet îmi ard tăciunii din stele
Cu miros de arhangheli senini,
Si, în țărână lacrimilor mele
Aseaza la masa prescuri de maslini.

Cred că la tărmul destinului meu
Dumnezeu mi-a trimis mângâiere,
Păduri de speranțe născătoare mereu,
De-mi străjuie fruntea-n tacere.

Odihna la mine-i ca piatra de stâncă
Cuibărită sub a vietii vâltoare,
Săruturi furate de timpul ce încă
Imi vămuie clipa mereu calatoare.

De aceea povara amintirilor mele
Din poemele cu chipuri plecate,
Imi zidește-un castel cu tăciunii din stele
In care să mă mut durerile toate.

19 ianuarie 2018

Te văd prin lacrimă
Te văd prin lacrimă trecând
Spre alte vai cu vânt în pale,
Îți văd oceanul tremurând
De frumusetea lumii tale.

Iti vad in lacrima lasata
Alt orizont, ce te-a primit,
Te simt cum simte doar un tata,
Cand pleaca fiul lui iubit.

Te vad la streașina odăii,
Cum apa bei din veacul tău,
Și-ti umple tata cana, zilnic,
Să-l poti găsi pe Dumnezeu.

Te simt cum simte mama pruncul,
Cand jocul ii devine grai,
Te simt baieti in tot locul,
Pe care-ai stat si nu mai stai.

Te simți prin lacrima durerii,
Că drumul tău e luminat ...
Copil bun, copil al serii,
Când ai plecat, ești bun plecat

28 dec. 2009

Eternitatea a murit la tară,
Îmi pare existanta o pârloagă,
Că pe la tară nu mai sunt tarani,
Care-au migrat spre alte zari,
Să facă agricultură pe doi bani.

In sat au mai rămas bătrânii
Să aibă grijă de nepoți,
De înfruntă crivătul cu pumnii,
Când viscolul le bate-n porți.

Eternitatea a murit la tară,
Acolo doar obsesii mai cultivă,
De mult pământu-aici nu se mai ara,
Nici grâu nu mai găsești pentru coliva.

Când merg la mine-n sat, mă iau fiorii
Și-n pragul părintesc rămâne buimac,
La hora nu mai vin feciorii,
Tot satul e acum sărac.