Citesc, cu vinovată întârziere, cartea acestui scriitor, discret şi foarte sensibil, observând că textele, Domniei Sale, la prima vedere, sunt voit neunitare, din punctul de vedere al domeniului abordat.
Si asta, pentru că, în Ochiul lui Homer(2), structurată pe capitole, distincte, descoperim nu doar texte de critică literară, ci şi lucrări referitoare la unele evenimente muzicale, întâmplate la Tecuci (cap.2), spaţiu în care trăieşte şi autorul, caprofesor de limba şi literatură română, pe care le predă cu generoasă pasiune. Dar, indiferent de caracterul acestor scrieri, sau al celor incluse, în capitolul Diverse, acestea, până la urmă, au o trăsătură comună, fiind, în fapt, publicistică literară, evident de bună factură.
Dintru început, primul capitol, din Ochiul lui Homer(2), intitulat Note de lectură, se referă, în primul rând, la cartea lui Petre Rău, intitulată Evanghelia după Potop, care, potrivit lui Constantin Oancă, vine „să reconfirme adevăratele calităţi de prozator ale autorului, după Mogoşoaia-istoria unei tragedii şi Orologiul de nisip, premergătoare acelei apărută în 2016. Acţiunea acesteia, Evanghelia după Potop, despre care scrie, solar şi dezinvolt, Constantin Oancă, se desfăşoară în spaţiul nicoreştean, ceva mai extins. Aici, Oreste, personajul central al romanului, plăsmuit de Petre Rău, este un tânăr rebel, care, uneori, trăieşte, binele şi răul, în afaralegii.
Excursul criticului, în Ochiul lui Homer (2), continua cu o cronică, intitulată „Cu ochii pe zăpezile lui Săndel Stamate", pe care poetul Constantin Oancă, insinuat într-un adevărat critic literar, o închină, cu vădită generozitate, celui care semnează placheta SUM. Aceasta, conform cronologiei autorului, apare după Antologia Zăpezilor, Cuvinte şi Ingeri, Fugă în Root şi Entelechia, de Săndel Stamate, deja cunoscut publicului iubitor al Cărţii de poezie.
In periplul, pe care îl face, Constantin Oancă, prin poezia poetului Săndel Stamate, acesta se va descoperi, metaforic, ca un adevărat profet al Domnului, deoarece: „Când poetul scrie /
Dumnezeu porneşte prin lume/In picioarele goale(...) ", propăvăduind dumnezeirea.
Aşadar, criticul, înspeţă Conatantin Oancă, nu se află întreabă! El dezvăluie, în scoicele versului stamatian, adevărate perle ale înaltei rostiri. Si anume, câte o scânteiere de sacru, ceea ce înnobliează, atât pe poet, cât şi pedescoperitorul mărgeanului din adâncurile poeziei.
Semnificativă ni se pare, aici, şi cronica „Eleonora Stamate între căutare şi aflare", închinată Doamnei Poeziei Tecucene, în care Constantin Oancă spune, desigur cu aplombul unui adevărat critic literar, că spectrul nemăsurat al timpului, apare, continuu, într-un ceasornic de piatră: "Tragi timpul de mânecă, să vină aproape", pe când: "cuvintele încep să alerge despletite prin casă".
În final, autorul observă că poeta "creşte în arbori de furtună", mângâinud-se cu gândul că viaţa i-a fost, i-i este, "o frumoasă călătorie de dragoste".Şi mai zice poeta: "Când iubeşti/auzi cum se dezbracă vântul,(...)".
În capitolul II, publicistica lui C. Oancă se diversifică, înfăţişându-ne cronici dedicate unor evenimente muzicale. Două titluri sunt, desigur, edificatoare în acest sens: "Iohannes Brahms la Tecuci" şi "Uvertură la Naşterea Domnului".
Cât priveşte, Capitolul al III-lea, "Note diverse", acesta poate fi alcătuit din însemnări, pe teme variate, scrise cu inima şi ochii, extrem de sensibili, ai poetului, pentru o vreme erijat, simbolic, într-un autentic, şi deloc spăimos, critic literar.