Dumitru-Dan MAXIM
Născut pe 9 februarie 1963, în comuna Drăsliceni, jud.Chişinău. Licenţiat al Facultăţii de Jurnalism a Unversităţii de Stat din Moldova (1985-1990). Activează în calitate de redactor-prezentator, crainic la Radioul Naţional, fotoreporter, corespondent special şi secretar general de redacţie la mai multe publicaţii: Patria (Făleşti), Sfatul Ţării, Făclia, Patria Tânără, Basarabia, Mesagerul, Luceafărul, Flux.
A publicat proză şi versuri în reviste de prestigiu din România şi Basarabia.
A editat romanul „aştepTaţii FIULUI sau CARTE PENTRU CĂRUŢAŞI" (Editura ARC, 1998), care a fost menţionat cu premiile: Editurii Eminescu din Bucureşti (1997) (!), Uniunii Scriitorilor din Moldova (1998), „Familia Esinencu" (1997), „Iune Matei" (1999). Actualmente activează în calitate de Secretar General de redacţie la revista Asociaţiei Oamenilor de Creaţie din Moldova „Viaţa Basarabiei"; lector-universitar.

SCRISOARE DIN SIBIR
sau
SFÂNTA CRUCE A MAMEI

(Carte din MORMÂNT a unui basarabean readus forțat în Basarabia din România Mare de către structurile NKVD și deportat în Siberia)

în memoria românilor deportați

Am venitsăm-arăt, am venit să mă vezi –
Printre frați să mă las de durere;
Aș ieși din mormânt să mă știi neînfrânt –
Să-mi văd Țara unită-n putere.
Lyra Centenarul Marii Uniri Auzit-am de brazii Țăriifăloși,
Auzit-am de munții vârtoși,
De câmpiile blânde cu oameni zeloși,
Ocrotite de Sfinții Strămoși.

Dar... te întreb de copii, te întreb de părinți,
Verișorii de-s bravi și-a ta vară.

„Când ți-am fost, Românie,nu ai uitat?”

Când mi-ai fost, n-am uitat... Au venit și-au urlat
La copii, la părinți cu otravă
Și m-au smuls din pridvor cu venin-de-lătrat,
Și m-au dus din a mea căscioară...

Și-am aflat ce-i aceea în lung și în lat
În Sibir, mângâind a mea Țară.

Am venit să te-ntreb, al meu frate... Uitat?
Cum e anul? Moșia-iarată?
Căci prin părțile noastre, poate-ai aflat,
Creștempâinea curouă amară...

Ai să vii și-ai să pleci?Ai să vii să mă lași?
Frate bun, de Pământ și de Țară,
Eu rămâne-voi tot lângă plug, la arat,
Dezgropând din pământ a mea mamă.

Când mi-ai fost – am uitat? Au venit și-au băgat
Și bătrâni, și femei înmarfare...
Și-am aflat ce-i aceea în lung și în lat
ÎnSiberii, luptând pentru Țară...

Vezi? O brazdă-i a mea. Vezi? O brazdă-i a ta –
Merg din capăt în capăt – totuna,
Ca să nu te jignesc, ca să nu te lipsesc
De-a ta Pâine și de a Mea Țară.

Poate iese, cumva, din tărâna de piept,
Crucea mamei purtată-n siberii –
E sub tălpile noastre șiparc-o privesc,
Dar îmi scapă din nou printre gene.

Când mi-ai fost – am uitat? Au venit și-au furat
Și averi, și moșii, și pomană...
Și-am aflat ce-i aceea în lung și în lat
În Siberii, născând Altă Țară.

Eu am mamă, am tată, am soră și frați
Printrelespezi de gheațăîngropați–
Mi i-a dat a mea Țară din lung și din lat
Să nu-mi fie iubirea povară.

– Mă auzi, draga mea Țărișoară?

Eu de toate-am trecut; și de toate-am s-adun,
Chiar și Dragostea ta, și Dojana –
Frate vechi, frate bun; frate aproape ROMÂN,
vreau să cred că-ți mai sunt,
dacă nu-i cu bănat și ocară.

Nu fi trist, de mă uiți; și nici nu lăcrima,
Neamulmeu... Eu, am sămădescurc –
Larăscrucea de jos,la intrarea din sat,
Răstignirea îți poartă al Meu nume.

Când mi-ai fost – am uitat? Prin pustii lepădați
Și nepoți, și bunici, la grămadă...
Și-am aflat ce-i aceea în lung și în lat
ÎnSiberiicrescând a mea ȚARĂ de români!
ce-am rămas și în inimi, și-n glas,
în pământ fără cruci și pomană...

– Mă auzi?-nu m-auzi? Eu am spus: mă descurc.
De ogor, am tot vrut să te-ntreb, de pământ...
De copii, de soție, de mamă,
Căci în mine Pământul rămâne în gând –
Îlprivescpeste Prut, ca pe-o Țară.

Am venit să m-arăt. Ai venit să mă vezi?
Să mă lepăd aici de durere...
Să te-ntreb, de cumva, cu uitare-ai ales
Alt pământ și al port – altă țară?

De la Putna, am fost, și adus-am pământ
Săîmpart la copii a lor Țară...
Săle spun căa lor e Țărâna din mâini–
S-o ridiceînslăvi ca pe-o Mamă.
De ogor să te-ntreb, și... de ce-ai semănat
Anul ăsta,să vezi, n-am uitat?

Pâinea crește? Istoria nu ai uitat?
Frații tăi cresc Pământ pentru Țară.

Am venit să m-arăt. Ai veni să mă vezi?
Să mă lepăd aici de durere...

Poate tu mă ajuți, din țărâna de piept,
Crucea mamei să scot din siberii –
E sub tălpile noastre șiparc-o privesc,
Dar îmi scapă din nou printre gene.

(Deportările din R.S.S. Moldovenească (din 12-13 iunie 1941, din 5-6 iulie 1949 şi din 31 martie-1aprilie 1951) au purtat un caractervăditrepresivşi au
fostîndreptateîmpotrivacelor care respingeau orânduirea sovietică socialistă, instaurată în teritoriul dintre Prut şiNistru după anexarea lui la imperiul sovietic, în vara anului 1940.)

PENDUL
La 100 de ani de la Unirea
Basarabiei cu Patria-Mamă.
Am o trăire teribil de grea,
Bá-sá-rá-béa-nul meu, Basarab, –
La o sută de ani de la Unire
Suntem fără Țară și/cu Neam.
Mă simt teribil, în Țară când plouă,
Copii de sfătoși Țărani , –
Suntem prieteni numai cu roua
O dată la o sută de ani.
Mă cheamă Patria-Mamă, la râu,
Dar hidra-urâtă îi strigă:
– Să fie legat-țintuit la un pârâu
În ochi cu lumânări și colivă!
Am o trăire teribil de grea –
La o sută de ani de iubire
Serbează o Țară Unirea Mea –
De Ziua Mea, fără Mine.
Șieu, de o sută de ani exact –
Român fără-de-Neam-fără-Țară? –
Adun printre-voi-printre-noi cu alean
Durerea de azi și de mâine/mine:
Tic-Tac!... Tic-Voi?...
Tic-Tac!... Tic-Noi?...
Tic-Voi-Nói?... Tic-Noi-Vói?...
Mă simt teribil, în Țară când plouă,
Urmaș de Basarab-ean, –
Rămâne-vom oare flămânzi ca și roua
De razele de peste Deal?
Tic-NoiNói!... Tic-NoiNói!...
Nói-Nói!... Nói-Nói!...
NOI.

27 martie 1918 – 27 martie 2018