PROFESORUL TOMA GIUŞCA DIRECTORUL PRIMEI ŞCOLI PUBLICE DIN GALATI
Discursul din 12 iulie 1836

Învăţământul gălăţean s-a derulat până în prima jumătate a secolului al XIX-lea în chiliile din cadrul mănăstirilor şi al bisericilor din Galaţi. Abia după apariţia Regulamentului Organic se înfiinţa şi la Galaţi prima Şcoală publică, a cărui prim director a fost profesorul Toma Giuşcă. Din 1832 până în în anul 1839, Şcoala publică din Galaţi, deschisă în incinta mănăstirii „Sf. Voievozi", închinată mănăstirii Neamţ, a fost condusă de către profesorul Toma Giuşcă. Timp de şapte ani de zile s-a străduit să determine oficialităţile locale de necesitatea măririi numărului de săli de clasă şi dotarea şcolii cu materiale didactice atât de necesare elevilor. De multe ori procura manuale, hărţi, atlase geografice, din propria leafă, pe care nu întotdeauna o primea la timp. Toma Giuşcă este cel care deştepta în sufletul elevilor sentimentul de patrie, patriotism, naţiune, având grijă mereu să transmită acelaşi mesaj şi epitropilor Şcolii publice gălăţene.
La sfârşitul anului şcolar 1835-1836, profesorul Toma Giuşcă a susţinut un discurs în faţa boierilor, negustorilor şi membrilor Eforie şi Pârcălăbiei Galaţi pe care ni-l dorim şi astăzi a fi rostit de către fiecare profesor.
Iată mesajul transmis de profesorul Toma Giuşcă în anul 1836, valabil şi astăzi:

„CUVANTUL ROSTIT LA EXAMENUL DE VARĂ DE CĂTRĂ D. PROFESOR (TOMA GIUŞCĂ)

Milostivilor Domni şi iubitoare de luminată Adunare
Scoposul întrunirii Dvo(astră) de astăzi
este cel mai lăudat şi mai mărit. Dar pentru ce oare? Pentru că ar privi la vreun interes particular, pi al meu sau al altora; pentru aceasta îi zice lăudat şi mărit? Nu!! Dar, pentru că el ţinteşte asupra celui mai delicat punct, la acel înalt grad al fericirei ce poate ave omul pe pământ şi spre binile public.
Poate că privind cineva numai Adunarea, fără a privi şi chiar adevăratul ei scopos, nu ar lăuda-o atât. Dar eu, privind folosul ei cel atât de nepreţuit, apoi zic fără de sfială, că ar pute fi altă Adunare mai mărită decât aceasta?
Este slăvită o Adunare Legislativă? Dar scoposul ei este de a alege un deputat, un ministru sau un cârmuitor, a înfiinţa sau a strica o legiuire; toate aceste privesc poati de multe ori la interesul unei părţi sau a alteia.
Dar al Dv. scopos nu are nici o asemănare cu acelea. El priveşte luminarea Naţiei. El ţinteşte a alunga şi a goni din Patrie întunericul neînvăţăturei, a mântui Patria de un vrăjmaş nematerialiu, împotriva căruia nu ne putem lupta decât cu Duhul, cum zice Apostolul că : „nu ne este nouă lupta împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva întunericului neînvă'ăturii, împotriva unui diavol înfricoşat carile vroieşte a ne fine totdeauna în rândul necuvîntătoarelor ".
Al D(omniile) V(oastre) obiect fiind cercetarea tinerimei, care fără îndoială este nădejdea Patrie, de sporiul învăţăturilor în acest semestru, pe care să întemeiază viitoarea lor fericire. Luminarea Naţiei este cu adevărat cel mai lăudat şi mai mărit, cuprinzând fericirea şi mântuirea obştească.
Aşadar, cine ar fi atât de nesimţitoriu să nu cinstească după cuviinţă un asemenea înalt scopos, care trebuie să umple de o bucurie nespusă inimile tuturor adevăraţilor compatrioţi, încredinţaţi fiind că părinteasca Dv. bunătate şi îngrijire, cercitând cu scumpătate lipsurile şi neagiunsurile ce ar fi întâmpinând tinerimea la sporiul învăţăturilor, yeţi primi cu cea mai mare bucurie a (în)deplini nişte asămine lipsuri, precum este învederată cea mai dintâi şi mai neapărată trebuitoare, rădicarea unei zidiri publice în adins pentru şcoala. Si pentru care Dv. deşi aţi avut îngrijire încă de mai înainte a se închipui fiinţa unei asămine publice zidiri, prin patriotica râvnă şi jărtfire din avutul particulariu, fieşte-care după a sa voinţă şi iubire de luminarea Naţională, pentru care Patria vă va fi recunăscătoare, lăsându-vă ca o vie pildă de binile public în inimile urmaşilor.
Însă neunirea! Neunirea zice dacă...

Milostivi Domni.
Dv. vedeţi foarte lămurit că neînvătătura este pricina nenorocirilor, izvorul tuturor răutăţilor şi a ticăloşiilor! Câte nenorociri nu vin asupra unei persoane, asupra unei familii şi asupra unei Naţii întregi, când din nenorocire cade supt pâcla neînvăţăturei! Care rău cunoscut în lume nu năpădeşte asupră-şi fără nici o sfială? Ura, neiubirea de Patrie, pizma, neiubirea şi nepăzirea datoriilor cătră cei mai mari, toate aceste şi alte răle sunt roduri ale neînvăţăturei. Să o urâm dar şi noi! Să o depărtăm de dânsa şi de toţi cei ce slujesc ei, deschizând tinerimei drum îndămânatec, spre a o putea căpăta cu lesnire.
Acum este timpul bine-primit spre aceasta, avem linişte, sănătate obştească, Domn şi Părinte din sânul Patriei, Şcoale Naţionale şi alte îmbunătăţiri obşteşti. Deci tot Românul în a cărue vine ţirculă încă spirituosul sânge de Roman, sâmte că acum este timpul cel mai plăcut şi mai sănin ce au avut de la părăsirea Maicii Sale Patrii, pentru ţivilizaţia şi cultura Patriei Sale! Simt zic şi nu întârzie! Nu piardă minute de veacuri aşteptate! Di am dormit până acum, iată timpul de a ne deştepta! De ne-am deşteptat, să păşim numai¬decât pe temeiuri statornice.
Domnii mei!
Timpul ştiinţelor au ajuns şi pentru noi Românii. Făcliile înţelepciunii ştiinţelor şi dreptăţei este pe tronul Patriei. Să umblăm dar până avem lumină! Să nu cruţăm a jărtfi fieşte-carile pentru zidirea şcoalelor şi altor îmbunătăţiri publice! Si zidind şcoale, (să) crediţi că zidiţi altare Celui Prea Înalt, prin care să vor jărtfi Duhurile cele umilite ale tinerimei, după cum zice psalmistul: „jertfe lui Dumnezeu, Duhul umilit".
Dar aceasta este şi voinţa Strălucitului nostru Domn Ocârmuitoriu, ca a unui adevărat fiu al Patriei, născut şi crescut în sânul ei şi carile, pentru părinteasca şi neadormita îngrijire ce are de fericirea supuşilor, a început a zidi a lor viitoare fericire pe cele mai trainice temeiuri, adecă a învătăturilor.
Acesta este Ocârmuitoriul carile ştiind pe ce să întemeiază adevărata mărire a Patriei şi a fericirei fiilor ei, au început a o întemeia prin buna educaţie a tinerilor, înfiinţând chiar şi Academia de Eşi, Şcoală publică pentru creştirea şi învăţătura fetelor, cum şi îmbunătăţirea şcoalelor ţinutale, precum aice înşine sântem marturi de Înalta bunăvoinţă, prin ajutoriul ce au dat la zidirea şcoalei în acest oraş, prin care să se poată lumina tinerimea, făcându-se folositoare Patriei.
Fiind încredinţat că cele mai bune şi mai Sf. legiuiri nu pot fi păzite fără o bună educaţie, pentru ce dar nu dăm şi noi cuvinitul ajutoriu mult iubitei noastre Patrii? Pentru ce nu-i facem şi ei parte din avuturile particulare, când îi sântem datori totul? Pentru ce nu primim cu inima deschisă 'Malta voinţă a Guvernului şi să o aducem în desăvârşire? Căci voinţa Prea Înăltatului Domn fiind încă a să înfiinţa aice şi acele clasuri mai înalte. La acesta au stat împedecarea numai nefiinţa unei zidiri încăpătoare şi potrivită pentru şcoală. O pagubă prea simţitoare şi vrednică de jale pentru tinerime.
Acest prea iubitoriu, de luminarea fiilor, părinte, este un Domn patriot! Un drept ce Patria, prin jalnice întâmplări, avea pierdut încă de veacuri! Mulţămire proniei celii întru toate îndurătoare pentru milostivirile ce revarsă asupra Naţiei noastre, deşi certând ne ceartă pentru nelegiuirile noastre, dar pirzării nu ne dă!
Mărire şi laudă de la tot Neamul Românesc să cuvine unui Prinţ, carile prin înţăleapta ocârmuire să face regeneratoriul Patriei şi a Naţiei! Mulţămire şi cea mai adâncă respectuire să cuvin părinţilor Patriei, cari depun slujbele lor cu credinţă şi zel patriotic. Mulţămire Prea Onoratei Epitropii a Şcoalelor, care cu neadormire privighează sporiul învăţăturilor, cum şi D.Dlor.boierilor inspectori ai acestei şcoli, cari nu încetează a lucra în scoposuri folositoare pentru şcoală.
Mulţămire, lauda şi cinste să cuvine strălucitei şi iubitoae de lumină aceştii Adunări, care priveşte la un asemine înalt scopos de binele public.

1936, iulie 12
Rostit în sala Şcoalei de cătră D. Profesorul Şcoalei Ţinutale de Galaţi
T. Giuşcă"