VIDUL

Vidul
lipsit de cuvinte
lipsit de cântecele pe care
obișnuiam să le cânt
de dorințele care explodau în
stele căzătoare către orizonturi
nesfârșite

Vidul
spațiul pe care îl evitam
evitând goliciunea cu o strategie aproape
profestionistă
alegând pozitivul ca unică prioritate, respingând
efectul de nesuportat al negativului

Vidul
era teribilul meu dușman
crezând cu desăvârșire că era împotriva intereselor mele
prevenind prin orice scenariu să îl privesc drept în ochi

Vidul
nesfârșitul, amarul, revoltătorul abis
de nimicnicie și teroare absolută
o gaură neagră înghițindu-mi inocența
pierzându-mă într-o criză existențială

Acest vid
a devenit într-o zi prietenul meu
cumva, aproape prin miracol
am renunțat la ideile preconcepute
care mă opreau să-l înfrunt în mod direct
crezând că mă va ruina complet, chiar
transformându-mă într-o bestie
Da, am încetat să mă mai lupt cu el

Într-o zi mi-am permis să identific cu acest vid
renunțând la orice speranță că el nu mă va mai
vizita câteodată
l-am îmbrățișat ca pe una din multiplele mele fațete
am cedat în brațele sale…

Iar el m-a prins și mi-a reamintit
că pe de cealaltă parte a nimicului
locuiește totul
pe de cealaltă parte a nimicului meu
acolo se află bucuria mea, însuflețirea mea
acolo sunt speranțele și visurile mele
scopurile și proiectele mele neterminate
talentele și potențialul meu

În acea zi am realizat
că în fiecare noapte are loc o moarte
și în fiecare zi e o nouă renaștere
că pot îndrăzni să spun stop, eliberează-te
de toate tensiunile și pune-te în pace la odihnă
știind că asta mă revigorează și îmi informează
noile acțiuni

ia naibii o pauză
lasă poveștile deoparte
relaxează-ți trupul și rămâi pentru puțin
în starea de prezență pură, neperturbată

din naștere ai primit dreptul la destindere
pune-ți gândurile la o parte, uitând pentru câteva
minute de existența lor
oricum se vor întoarce iarăși mâine la prima oră

Vidul era acolo de fapt
că să permită existenței să prindă culoare și ritm
să fie o tablă goală, mereu disponibilă pentru
conținuturi proaspate

Spațiul care conține orice
dar nu e nimic în mod special,
amorful lut conferind forme nesfârșite

Acest vid a devenit prietenul meu astăzi
după lupte aproape nesfârșite, i-am străpuns misterul

Astăzi mi-am îmbrățișat întunericul
și am înțeles că numai astfel acționând
pot să îmi întrupez cu adevărat lumina

Numai în pântecul întunericului
desăvârșit, total, inevitabil
pot să-mi alimentez dorința luminii să iasă la iveală
fără acest contrast nu pot exista
sunt un dans al luminii cu întunericul

E un dans grațios
deghizat sub forma unui fenomen aproape de neînțeles
dar eu încep să-i descifrez misterul cu temeritate
știind că sunt atât dansatorii, muzica, cât și întreaga petrecere
dansându-se pe sine până la epuizare
pornind de la capăt a doua zi


THE VOID

The void
Devoid of words
Devoid of the songs I used to sing
Of the wishes that would explode like shooting stars
on endless horizons

The void
The place I used to avoid
Avoiding the emptiness with an almost professional strategy
Strategizing my positivity as my only priority whilst
disallowing the unbearable effect of negativity

The void
Was my terrible enemy
Deeply believing that it harboured my worst
interests at heart
Creating any possible scenario to prevent looking it
deep in the eye

The void
The endless, bitter, sickening abyss
Of nothingness and absolute terror
A blackhole engulfing my innocence
Getting lost in an existential crisis

This void
One day became my friend
Somehow, almost by miracle
I stopped believing all the things I believed about it
That would stop me from facing it
Thinking it would completely ruin and transform
me into a beast
Yes, I ceased fighting it

One day I just allowed myself to be it
To give up all hope of it not showing up from time to time
I fully embraced it as one of my multiple faces
I surrendered into its arms...

The void caught me and it reminded me
That on the other side of nothing
Resides everything

On the other side of my nothingness
There is my joy, there is my aliveness
There are my hopes and dreams
My goals and unfinished projects
My talents and potential
That day I realised that
With every night there is a death
And with every day there is a rebirth
That I can dare say stop, just drop
All your tensions and just rest in absolute peace
Knowing that this replenishes and informs the
upcoming actions

Just fucking give yourself a break
Put all your stories on hold
Relax all your muscles and simply dwell
As pure presence not needing to do everything
At the same time

Remembering your birthright to unwind
And put all your thoughts aside, forgetting their
existence for a moment
They’ll gonna come back on anyway the next morning

This void was actually there
To allow everything in existence to have its colour and rhythm
to be a blackboard always ready to be written fresh content upon

This spaciousness that contains it all,
Yet is nothing in particular
The formless clay that gives form and
Endlessly shapeshifts itself in various configurations

This void became my friend today
After prolonged battles and multiple breakdowns, I
made a breakthrough
Today I embraced my darkness
and understood that only in doing so
I can fully embody my light

Only in the womb of darkness
Utter, complete, inescapable
I can fully fuel my light’s desire to emerge
Without the contrast I do not exist
I am a dance of light and darkness

It is a graceful dance disguised as the most
misunderstood phenomenon
I’m beginning to unlock the secret how to fearlessly
engage with it
Knowing that I’m the dancer, the music and the
whole party
dancing itself out till exhaustion
only to begin again the next day