POETUL ÎNFIAT DE POEM
Sterian Vicol, cel mai tânăr poet roman, împlineşte în aceste zile 75 de ani. Încă o dovadă că poezia nu îmbătrâneşte, că aceasta îi păstrează lângă ea tineri şi pe creatorii de poem.
Unul dintre aleşii ei este Sterian Vicol.
Poezia e cea care-i transformă nopţile în zile şi amintirile în vise.
„Acum când cobor scara în casa vinului,/ versul se scrie aproape singur, / frumos ca bluza purtată în adolescenţă / de poeta Ana Blandiana".
Spectacolul se desfăşoară la nivel de limbaj. Cuvintele curg ca Dunărea prin Galati, oraşul inspiraţiei sale, din poem în poem: precum râul din peisaj în peisaj. Vecinătatea fluviului dictează fluxul şi refluxul sufletesc: „Bătrânul poet doarme lângă-o apă/ Cu respiraţia lui abureşte oglinzi / Pe care păsările nopţii le dezgroapă / În altă parte-a lumii, de unde le vinzi".
Lumea se adună în snop de cuvinte, din el cresc spice şi pâini, Dunărea şi cerul, lacrima şi zâmbetul, seceta şi norii, dragostea şi uitarea, viaţa şi moartea. Timpul trece pe lângă ceasornice, în orice răsărit stă ghemuit apusul, iar inspiratia e semnul singurătătii.
E un monolog-dialog al poetului cu sine — lumea sa interioară cu noi — lumea sa exterioară. „... îmi amintesc/ de prietenii mei care au fost,/ care mai sunt"...
Supleţea stilului, eleganţa versului, tonalitatea de boem îl caracterizează pe Sterian Vicol, poetul, pe care poezia l-a înfiat de 75 de ani şi căruia dânsul îi spune „Mamă", deşi aceasta e mai tânără decât dânsul cu trei sferturi de veac.
AVE!

(NICOLAE DABIJA, Literatură şi Artă, nr. 18, 3 mai 2018, Chişinău)

AED AL TRIUIVIFULUI
Poemele lui Sterian Vicol (n.9 mai 1943, Ţuţcani, jud.Vaslui), zvâcnesc în nervuri, au rupturi de ritm care le fac să palpite. A şcolit în trupa lui Nichita Stănescu, prin a pune cuvintele la încercare, s-a delectat cu verva „amorului din prieteşug" a strămoşului său Costache Conachi, ceea ce nu l-a împiedecat să lase impresia că rămâne un aed al triumfului roadelor, fie şi în fibra corăbiilor. Poezia lui Vicol e una descriptivă de stări lirice, cu nostalgii agreste şi elanuri romanţioase. Place la Sterian Vicol priveliştea trăirilor naturale, primare, în mirişte sau în huruitul nebun al teascurilor, în clipocitul boabelor de struguri strivite în baletul aprig al bacantelor.
Lider al vieţii literare din Galati, este iniţiatorul revistei „Porto Franco" (în febr. 1990) şi al festivalurilor nationale de poezie „Costache Conachi" şi „Grigore Hagiu", contribuind la înhegarea nucleului scriitoricesc din vechea urbe danubiană.

Cristian LIVESCU, Piatra Neamţ (Revista Antiteze, nr. 1, anul XXVIII)

FEREASTRA DINSPRE GRADINA

„Martor al propriei voite disoluţii (Între mai grea şi mai uşoară/...; Umbra îţi mai fâlfâie ca o groapă/itinerantă...) şi a perpetuei reconstrucţii interioare, Sterian Vicol îşi radiografiază trăirile austere, existenţialul actual fiind disputat, pe rând, de Iele, vecine, alături de Femeia care dansează pe inima bărbatului şi creaţia poetică devoratoare, două realităţi ce se vor cu tot dinadinsul complementare...
Cu punctul de plecare într-o matrice clasică, neocolind însă nici traiectoriile cel mai adesea contorsionate ale modernităţii şi post-modernităţii, Sterian Vicol parcurge treptele unei exorcizări prin cuvnnt, de o simplitate înşelătoare, sub care se ascund profunzimi ale solidarităţii cu memorii mărturisitoare ane straie".
Poemele ordonate neîntâmplător alcătuiesc o parabolă metaforică a mirărilor, interogaţiilor, uimirilor, instituind un spaţiu al tensiunilor devoratoare, al aşteptărilor şi împlinirilor, poetul însuşi, geamăn cu fereastra dinspre grădină, se descoperă cititorilor, cu sobrietate şi distincţie gravă, de cele mai multe ori, alteori ludic, dar mereu credincios rugii sale: „O, învaţă-mi privirea dreaptă să-mi fie / vârf de stejar rămas în poezie!"

Mihaela Grădinariu (Cronica Veche, aprilie 2018)

CU MEMORIA ÎN LUMEA POEZIEI
„Sterian Vicol a împlinit acum o vârstă rotundă, plină de experienţe literare. Nu prea se ştie din ce motive declară că nu vrea să mai scrie, „sunt liber să nu scriu"... Volumul cel mai recent al poetului apelează la amintiri şi repetiţii, citări şi recuperări, recunoaşterea şi reproducerea stărilor din trecut... Mai am de citit o mie de cărţi, spune el, afişând o mare seriozitate, dar după cum scrie încă e numai o glumă. ... Dintre toate poeziile, Râpa Zbancului reiterează o stranie ambiguitate: „Râpa nu-i o groapă cum ar părea/ la prima vedere; ea, Râpa Zbancului atârnă de cer ca un leagăn prin care / copii şi părinţi ating marginea lumii (Sunetul apei). E un fel de Olif invers, loc al petrecerilor şi întâlnirilor erotice, dar şi al cântecului. Ceva magic şi vital există în toate, stârnind contemplaţia, profunzimea dicţiunii şi elegiile puiului de stejar pe tema trecerii timpului versus elanul recuperator. ... Sterian Vicol rămâne şi în acest volum un poet inspirat şi un meşteşugar atent.

Constantin TRANDAFIR (Fragment din Revista ACOLADA, nr. 3, martie 2018