POETUL VRANCEI ARHAICE Nobletea poetului deriva din Miorita, din Cuvant şi din Poezie. Poetulnuareniciuncomplexîn fata contemporanilor si nici în fata eternitătii în a-si declama deschis originea sa nobilă de autor adevărat si îndrituit, prin radacinile sale, să "scrie" Mioriţa.
Prin versul lui, Dumitru Pricop s-a cununat pe vecie cu Mioriţa şi cu Vrancea, fiind supranumit de contemporani, pe drept cuvânt, Poetul Vrancei. Poetul a plecat brusc dintre noi, prin arta sa însa a primit dreptul la eternitate, iar nouă ne-a rămas sarcina de a sluji permanent focul pe care l-a aprins pe ogorul limbii şi al sufletului românesc, mai ales din acest altar mioritic - Vrancea Arhaica.
Costica NEAGU

AURI-M-AȘ
Auri-m-aș, voce, într-un clopot sfant
să ma bată numai stelele alese
dar se zbate-n suflet cuibul de pământ
pustiit de toamna fructelor culese

Auri-m-aș, strigăt, în cămăși de mir
albul lor sä-mbrace muntii fara prihana
dar ma poarta pașii printr-un cimitir
unde-mi sunt părinții și înalt și hrana

Auri-m-aș, nume, într-un cantec pur
cristalin ca jocul undelor fecioare
dar mi-e data viata, totuși s-o indur
între cel ce vine și-ntre cel ce moare

Auri-m-aș, viața, în poem de veci
sa veghez planetei calea printre astri
dar mai sunt în lume fiare pe poteci
oameni mai umbla catre ei sihaștri

auri-m-aș , vârstă, într-un clopot sfânt
să ma bată numai stelele alese
dar e viu în mine cuibul de pamant
și, adânc, în mersul tuturor mă tese.

NEGRILESTI
Azi, risipit în stelele uitării
pierdute-n ochii celor care au plecat,
aprind, din nou, ecranul lumânării
cu flacara, cât vârstă unui sat
acum când bantuie ninsoarea
și lupii gem cu glas de pârtii vechi,
se sting salcâmii doborâti de boarea
ce-o lasă în urmă ielele perechi ...
el, satul meu cu umbrele furate
de cine știe care Lerui-Ler
va dăinui întru eternitate
prin patima statornică de ger
de-aceea poate-i intra-n suflet brazii
și viscolul pe geamuri sapă flori
sau il feresc din drumul lor nomazii
doar prin caldura mortii calatori
Acestui sat nu-i stie nimeni data
venirii intre oamenii de rand
el a venit asa cum vine Tata
din ceata clipei, alba, fulgerand
sau poate a venit din insusi graiul
izvoarelor cu apa in argint
să lepede o lacrimă pe raiul
fără păcat al zeilor ce mint
el, satul meu cu straturi de tăcere
atât de vii, incat nici n-are rost
să-i mai colind ogrăzile prin ere
In cautarea celui care-am fost
si nici sa cred c-o sa mai ramane
un fel de tânar fagul meu batran
cat apa-i vie freamata-n fântână
ar șerpii casei au culcușu-n fan
doar în decembrie, când se schimbă trupul
și anii s-ar din balamale vechi
aș vrea să fiu acolo, s-ascult Lupul
cum cântă lumii propriul lui priveghi.

FARĂ O PADURE
De când tot tac, de când tot tac
sunt c-o pădure mai sărac

ea mai bătea cu-o frunză-n ușă
vrând sângele să mi-l cunoască

dar s-a uscat, și-i azi cenușă
și nimeni n-o s-o povestească.

De când tot tac, de când tot tac
Păianjenii au tors un veac

s-au clatinat în lut străbunii
și au trecut din unii-n unii

prin stele clatină rugină
și noaptea razei și lumina

osul de fluier cade-n lupi
ca o unealta care-o rupi

De cand tot tac pamantul crapă
cărarea pasului întreg

Și simt nevoia lui de apă
chiar dacă n-o mai înțeleg ...

POPORUL
Poporul e mereu popor!
La fel de prost și inșelat
Cum totdeauna s-a aflat
Pe drumul catre viitor.

El n-are timp de stat în stat
Cioplit așa ca din topor
Rămâne bulgăre de-ogor
Hulit, trudit, insangerat ..

Unii il vor, alii nu-l vor!
Imperiul lui e tot un sat
de lut cu sange-amestecat
sub lungul Timpului izvor
Asa cum e, e Romania
Hristos umil tesându-si ia!

PRINȚUL
Poate ca-n stelele de demult m-am prins
asa cum Vrancea in balada pinii
i-a-ngemanat cu perlele luminii
in lacrima pastorului invins...

Din boarea cui servim de veacuri dorul?
Ce văi adânci ne-au îmbrăcat în munți?
Ce oameni tineri pier în cei carunti
gândind înalt trecutul, viitorul ...

Sunt un Popor! Vai celui ce desfide
alcătuirea mea de print vrancean
trudind în sclavul măreției sale...

Am stele-n ochi, iar lutul pe sandale
vă dovedește cât de pământean
cu suflet nasc și Sfincsi și Piramide!

PĂRINȚII
În somn, purtând coroana lor subțire
de sfinți păgâni, cu-altarul în lopata
pâcloși de veșnicie se arată
veghindu-ne cu aștrii din iubire

E tot tulburător batranul tată
cum va fi fost în noaptea lui de mire
iar mama pune, fara s-o mai mire,
in cimitir, bujori - ca altadata ...

Imbrătișati de lacrima ciudată
a somnului - stapan pe rost și fire
atingând cu umbra steaua lor curată

dar se destramă noaptea în neștire
și ziua mi-i aduce prima dată
cum au rămas pe zid de mănăstire ...

Dumitru Pricop