În acest an, în mai, Dumitru Pricop ar fi împlinit 75 de ani. N-a fost să fie. Dar El, cu alcătuirea Lui de prinţ vrâncean, a rămas spiritual prin cărţile sale, prin marea sa poezie... Încă din 1970 (Doamne, cum mai trec anii!), când ne-am văzut la Focşani — cunoscut şi pe loc, ne-am şi împrietenit-înfrăţit, împreună cu confratele din Piscu gălăţean, poetul Ion Panait, şi el plecat sus Mitică Pricop — am mai spus-o — era cel frumos cavaler al muntelui, cel mai bărbat dintre poeţi şi prieteni. La „Salonul de la Dragosloveni", la „Festivalul viei şi vinului — Bachus", dar si la întâlnirile noastre nocturne şi ... secrete de pe strada Cărăbuş, însemnau tot atâtea prilejuri de poezie, romanţe, amoruri (la agudul răsucit)... Acolo pe Cărăbuş, mai ales, au mai poposit, seară de seară, şi alţi scriitori de seamă, iubitori de poezia Vrancei, de aventuri şi vânători: Gh. Istrate, Fănuş Neagu, Al. Piru, George Bălăiţă (plecaţi în nemurire), dar şi alţi „vânători" de muze vrâncene pe care, fiind mulţi la număr, nu-i mal divulg. Mitică Pricop era un amfitrion ideal: saluta, îmbrăţişa şi omenea cu aceeaşi dragoste şi pe scriitorii români din Basarabia: Ion Vătămanu, Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, şi câţi alţii, Doamne!... Naşterea Poetului în Negrileşti a deschis Izvorul Poeziei îngemănată cu însuşi trăinicia Muntelui albastru, cu însăşi pădurea, toate acestea fiind însumate în cărţile sale atât de originale în contextul liricii contemporane româneşti. Părinţii lui Dumitru (Mitică pentru apropiaţi), oameni simpli cu frica lui Dumnezeu — fraţi şi apărători ai munţilor, apelor şi pădurilor vrâncene, i-au transmis Harul de sus — de a fi un mare cântăreţ al meleagurilor natale.... Negrileşti — satul de obârşie al lui Dumitru al Peşterii — cum îi plăcea poetului să se autodefinească, trăieşte şi va trăi în vecii vecilor şi în rama/ramura deschisă, unduitoare a versurilor lui Pricop. „Prinţul Vrancei" prezent nu numai în volumele sale de versuri ci şi în numeroase antologii şi istorii literare, ne-a lăsat „patima muntelui", „Paharul însângerat", „Lumile din strigăt", alte pietre preţioase din Peştera ancestrală unde se iniţiază creatorii, totul însumând sunetul Mioriţei, colindele şi cântecele lui Orfeu din vechea Eladă unde astăzi poetul are o moştenitoare pe cinste: nepoata sa româno-greacă, Alexandra.... Nu există vrâncean, nici dunărean sau moldovean care să nu-i ştie pe cei doi mari prieteni în viaţă şi în nemurire: Dumitru Pricop şi Ion Panait. Eu, ca prieten al celor doi, be ascult glasul muntelui de la Negrileşti şi vocea câmpiei şi a Siretului de la Piscu, sunete fundamentale izvorând din cărţile lor de poezie. Vreau să mai spun — cum să vă apun?, fără Mitică Pricop, Castelul poetului /logofăt Conachi de be Ţigăneşti (astăzi, din păcate, în ruină) s-ar fi uitat demult, cum fără prietenul său Ion Panait, câmpia amin atârnând de „colţul unei stele" n-ar mai da spicul cel de aur... Gestul vrâncenilor, al consătenilor mai aleş, dar nu în ultimul rând prin râvna cărturarului care este COSTICĂ NEAGU, dar şi al altor iubitori de Mitică şi de poezia sa — de a-i înălţa un bust în ograda copilăriei sale din Negrileşti, a fost o gândire culturală de excepţie care va marca Satul Vrâncean între stelele deal-vale al nemuritorului Spaţiu Mioritic. Închei rândurile de faţă adăugând gândul că Prietenul meu, al nostru, Dumitru (Mitică) Pricop n-a plecat în ceruri, n-a plecat nicăieri ci el şi acum făureşte azururi dinspre glia strămoşească. Fiindcă Poezia Sa — Opera Sa e chiar rodul pământului transfigurat în vers, rodul ţinutului natal Negrileşti, din/prin „patima munţilor" şi, mai ales al „muntelui Albastru" care ne cheamă şi ne adună pe poeţi de-a lungul timpului. Prin Dumitru Pricop — Casa Memorială şi bustul poetului dezvelit la împlinirea a 75 de ani de la naşterea sa — Negrileştiul, după cum mai spuneam, capătă o nouă strălucire, purtând „strai de purpură şi aur peste ţărna cea grea" Mai, 21, 2018 Tuţcani-Negrileşti