ZĂPEZI ŞI DEŞERTURI
Au dispărut toate lumile
dar tu mi-ai construit o Lume
Nouă
la est şi la vest de inimă
mi-ai construit zmee pentru
înălţat vise
şi corăbii care să mă ducă pe
Drumul Mătăsii
mi-au înviat anii
şi mi-am scris cu dalta pe suflet
un nume nou ştiut dintotdeauna

SUNT O CLEOPATRĂ CONVERTITĂ LA ZĂPEZILE VEŞNICE
rochia albastră e făcută din ochiul tău
deschis peste trupul meu de regină neîmblânzită
peste sufletul meu de zână adormită în culcuşul lumii
venim din acelaşi timp
din aceeaşi vecinătate a lumii
din aceeaşi cuşcă cu gratii de aur
am îmbrăţişat aceiaşi copaci
şi-am dansat prin aceleaşi furtuni
noaptea am privit aceleaşi stele
şi-am călătorit cu Carul Mare spre aceleaşi tărâmuri

în patul dintre palmieri
se duce războiul de cucerire a lumii
în noi e toată copilăria cerului
nici unul nu pierde
amândoi câştigăm viaţa fără hotar
iar noaptea ne înfloreşte acoperişul inimii

m-am întors la tine ca la o navă clandestină
cu stindardul fluturând spre soare
cu promisiunea libertăţii sfinte
şi aerul mirosind a pasăre Phoenix
mă privesc în oglinda mare cât un megalopolis
şi văd cum îmi înfloresc ochii
mâinile tale se cufundă în mine
ca-n apele Mekongului
şi le scoţi colorate de maci
drumul s-a îmbolnăvit de iubirea copilăriei
tristeţea e-n ochi şi-n rădăcinile cuvintelor
şi totuşi e-atâta vară în iarna ce se-apropie

DEPARTE, ÎN TEMPLE, ARD BEŢIŞOARE LA UMBRA LUI BUDDHA
patul nostru e mătasea lumii
răsăritul planetei spre care eu alerg despletită
şi ţes poveşti pe care omenirea le uitase demult

nu ne-a îmbătrânit tinereţea
nici muzica noastră nu a murit
cine mai credea în sângele nostru
în timpul de adolescenţi cu iubirea în celule
în râsul hohotitor până la capătul lumii
tu ai crezut în frumuseţea din mine
eu am crezut în apa vie din seva ta
şi-n copilăria noastră nemuritoare
am crezut împreună în nebunia din noi
în drumul lui Magellan
ce ne străbate trupul în toate punctele cardinale

la capătul pământului ne va aştepta mereu soarele
ne vom cufunda în vara
din sufletul nostru de aur

COPIII MARILOR FERICIRI
aripa copilăriei mă învăluie
cu voluptatea aducerii-aminte
s-a întors la mine sufletu-mi călător
Dumnezeu nu m-a uitat
mi-a trimis un miracol din zăpezile veşnice
ninge, în sfârşit, ca acum o viaţă
când mă bucuram de secundele eterne
şi-mi îmbrăţişam sufletul
în poezii nescrise încă

te-ai întors din tărâmuri boreale
şi mi-ai adus bucuria începutului de viaţă
mi-era dor de mine ca şi când
n-aş fi existat niciodată