Andrei e baiețelul năzdrăvan care iubește pisicile și cățeii, păsările și norii. De dimineață, Andrei a pornit să descopere lumea din jur. Mai întâi a găsit trenulețul preferat cu roți albastre și roșii ce se învârt sub vagoane de lemn. S-a plimbat cu el, ducând locomotiva departe, în sus și în jos, apoi iar în sus și iar în jos ... până cand Andrei a obosit și s-a așezat pe o păturică, în curte, cu fața la soare.
Atunci a vazut norul jucăuș, alb și pufos ce trecea deasupra, pe cer.
- Hei, hei, tu, norule, joacă-te cu mine!
- Am treabă, a răspuns norul.
- Ce treabă ai? s-a mirat Andrei.
- Merg să văd marea.
- Dar vreau și eu să văd marea, a zis Andrei. Vreau să merg cu tine!
- He, he, nu poți să mă prinzi!i-a făcut în ciudă norul. Sâc!
- Stai să vezi că te prind!
Și Andrei a pornit voinicește, urmărind norul. A ieșit din curte și a mers pe strada cu case prietenoase și copaci umbroși. Orașul s-a terminat și a început câmpul cu grâu verde și înalt care foșnește ușor, mângâind pașii lui Andrei.
- Unde te duci, Andrei? a întrebat câmpul.
- Să prind norul care vrea să vadă marea, uite-l deasupra mea, îl vezi?
- Eeeee ... îl văd... Frumos gând ai, Andrei, dar să știi că marea e departe. Am să rog pe fratele meu vântul să te poarte în zbor spre mare.
- Mulțumesc, câmpule! a răspuns politicos Andrei. Și hainele lui s-au umflat ușor - ușor în bătaia vântului cald și jucăuș care l-a ajutat să plutească repede... tot mai repede...
Norul privea de sus și râdea.
- Nu mă prinzi, sâc că nu mă prinzi!
- Stai să vezi, mai așteaptă puțin și am să te prind!
Vântul l-a purtat în zbor până intr-o pădure, unde l-a așezat încet pe cărare.
- Eu până aici pot să merg, a șoptit vântul. Călătorie frumoasă, Andrei!
- Mulțumesc, dragă vântule!
Andrei s-a uitat în jur și a văzut pădurea plină de flori minunate de toate culorile. Fluturii jucăuși se roteau în aer.
- Hei, Andrei, unde ai plecat? a întrebat foșnind din frunze.
- Să prind norul care vrea să vadă marea.
- Bine te-ai gândit Andrei, dar drum lung ai până acolo,a spus pădurea. Am să te ajut! Uite, îți dau pe iepurașul meu preferat, Iuțilă, să te ducă la sora mea, marea.
Pădurea a chemat iepurașul, care a venit repede, repede, fericit că trebuie să alerge.
- Urcă-te în spinarea mea, Andrei și ține-te bine. Nu vreau să cazi, la ce viteză am! s-a lăudat iepurașul. Și a pornit in fugă mare pe cărări, printre flori, ciuperci roșii și copaci. Deodată le-a ieșit în cale un izvor limpede, cu apă vie, numai bună de băut.
- Oprește, iepurașule Iuțilă! a strigat Andrei. Mi-e sete, vreau să beau apă!
- Hai s- ne oprim. Dar ... apa ... nu o fi prea rece? a spus iepurașul fricos. Eu am grijă de dinții mei, altfel cum să rod morcovii?
- Mie, mama îmi dă morcovii prin răzătoare, a zis Andrei râzând.
- Vai, Andrei, de ce râzi de mine? Nu e frumos... Mai bine nu mai beau apă, oricum pot sa alerg până seara...
- Bea, iepurașule, nu te supăra! Apa e numai bună, l-a împăcat Andrei.
- Bine ... bine ... beau ... a spus Iuțilă. Acum urcăte înapoi pe spate, că mai ai de mers cale lungă. Cât ai clipi, au ajuns la marginea pădurii.
- Eu doar până aici pot să merg, a zis iepurașul. Aș vrea să văd ce este dincolo de pădure, dar mi-e frică, taaaaare frică .... Mă întorc acasă la mămica. Drum bun în continuare, Andrei!
- Mulțumesc, iepurașule! Andrei a căutat cu privirea pe cer norul pufos.
- Aha, te-am gasit hoțomanule! a spus Andrei. Credeai că scapi de mine? și a pornit după nor, apropiinduse de un râu cu apă limpede, care susura lin la vale. - Bună, Andrei! Ai făcut drum lung... esti curajos. Uite o bărcuță. Urcă-te în ea și te va duce la sora mea, marea, a șoptit râul. Andrei a găsit bărcuța mică de lemn trasă la mal. S-a urcat în ea și a început să plutească lin către mare. Trecerea printre nuferi galbeni cu flori mari iar pe sub bărcuță înotau prin apa limpede pești argintii care se jucau cu razele luminoase ale soarelui. Și deodată, bărcuța s-a oprit de o apă mare, mare, albastră și limpede, la poală de munte.
- Ce ... frumoasă ... e marea! s-a mirat Andrei. Norul plutea lin, jos, foarte jos... lipit de luciul apei. Marea, ca o oglindă uriasă, reflecta norul, iar norul se unea cu marea, de parcă erau totuna. Nu vedeai unde începe unul și unde se termină celălalt. Andrei a coborât din barcă și s-a culcat pe nisipul cald, mirosind a sare, cu ochii închiși, sub nemărginitul cer albastru. Valurile îi mângâiau picioarele. Și atunci, norului i s-a facut deodată somn și s-a lăsat purtat de valurile line ale mării, legănat înainte și înapoi, până la Andrei. Cu fiecare respirație a copilului, norul a venit mai aproape ... și tot mai aproape ... apoi l-a înbrațișat pe Andrei ca o păturică pufoasă și l-a dus într-o clipă acasă. Când a deschis ochii, Andrei s-a văzut în pătuțul lui cald și a adormit imediat, zâmbind, cu gândul la norul drag și la minunata mare albastră. Somn ușor, Andrei!