Un monument restituit în anul Centenarului Marii Uniri 1918 – 2018
prof. Cristian Căldăraru

Începutul anului 1918 a reprezentat pentru România parcurgerea unor etape istorice cruciale care au condus în final la momentul „Marii Uniri” de la 1 decembrie 1918. Bătăliile din vara și toamna anului 1917, desfășurate pe teatrul de operațiuni militare din Moldova, au oprit ocuparea întregii țări de către armatele Puterilor Centrale. A fost „marea victorie a războiului României pe teatrul sud-european al războiului european”. Alianța militară românorusă de pe frontal din Moldova se afla în pragul dezmembrării, o contribuție hotărâtoare având-o amplificarea revoluției bolșevice din Rusia. Exista riscul ca unele divizii rusești, parte din ele bolșevizate, aflate pe teritoriul dintre Carpați și Prut, să încerce ocuparea acestui pământ românesc. Această apreciere o facem și din perspectiva evenimentelor care au precedat bătălia de la Galați din 7/20 – 9/22 ianuarie 1918. Astfel în data de 26 noiembire/9decembrie 1917 România și Rusia semnau la Focșani armistițiul cu Puterile Centrale, prin care cele două părți combatante se asigurau reciproc să respecte „obligația de a nu se putea relua ostilitățile decât prin denunțarea prealabilă a armistițiului cu 72 ore înainte și cu rezerva, pentru ruși, de a-l considera ca provizoriu până când chestiunea războiului sau a păcii va fi decisă de Adunarea Constituantă a Rusiei”. Evoluția revoluției bolșevice a condus la ieșirea Rusiei din Primul Război Mondial, negocierile de pace începând în ziua de 22 decembrie 1917 la Brest-Litovsk.
Astfel, în contextul armistițiului de la Focșani și al negocierilor pentru pace începute la Brest-Litovsk, România a căutat să-și ia măsuri de siguranță pentru păstrarea liniei frontului din Moldova părăsit de ruși.
Comandamentul Armatei Române a cerut ca toate trupele ruse să se deplaseze spre Basarabia sau Cherson în „formații complete”.
Armata a 6-a rusă din zona Tecuci- Galați, care abandonase lupta, a aderat complet la revoluția bolșevică, iar Diviziile 9 și 10, din Corpul 4 Siberian, divizioane complete de artilerie (80 tunuri) și o vedetă torpiloare cu un tun de 150 mm, venită de la Reni în zona Galați, au încercat în zilele de 7/20 – 8/21 ianuarie 1918 să ocupe orașul Galați. În acest sens, militari din Divizia a 10-a rusă, aflată în Galați, au pus la cale ocuparea unității de pompieri, umplerea cu petrol a instalațiilor mobile de stingere a incendiilor și distrugerea prin incendiere a orașului.
Planul ruşilor a fost dejucat, iar în zilele de 7/20 – 8/21 ianuarie 1918, orașul Galați a fost martorul celei mai mari bătălii la care a fost supus de la începutul veacului al XX-lea. Unitățile militare române erau compuse din fracțiuni ale Diviziei a 4-a, patru vedete militare, (nr.1: „Maior Constantin Ene”; nr.2: „Capitan Nicolae Lascar Bogdan”; nr.5: „Maior Gheorghe Şonţu” şi nr. 7: „Locotenent Dimitrie Calinescu”), un torpilor și o șalupă sosite la gura de vărsare a Siretului în Dunăre. Aceste vedete militare au fost comandate de România, alături de alte trei, (nr.3: „Căpitan Mihail Romano”; nr.4: „Maior Dimitrie Giurescu”; nr.8: „Căpitan Walter Mărăcineanu”), la șantierele navale „Thames Iron Works & Shipbuilding Co.” din Londra, în perioada 1907-1908, fiind dotate cu un tun de 47 mm Skoda, o mitralieră Maxim de 6,5 mm și două lansatoare de torpile. Comanda acestor unități militare a fost încredințată comandorului Constantin Niculescu-Rizea, atunci director al Arsenalului Marinei Fluviale. Acesta a ordonat amplasarea pe dealul Țiglina a opt tunuri, demontate de pe cuirasatul Elisabeta, puse sub comanda comandorului Nicolae Puricescu.
Două companii și jumătate din Regimentele 21 și 50 Infanterie, sub comanda comandorul Vulcănescu, au fost dislocate pe dealul Țiglina.
Timp de două zile orașul Galați a fost supus neîntrerupt unui șir lung de bombardamente, iar pe timp de noapte au avut loc lupte de stradă între unitățile de infanterie române și ruse.
Situația s-a complicat în ziua de 8/21 ianuarie când din zona de est a orașului, pe Prut, rușii au ocupat pichetele de grăniceri, au confiscate vasele de la vărsarea Prutului în Dunăre și au dezarmat detașamentele române de la Reni și Giurgiulești. Se încerca joncțiunea cu Diviziile 9 și 10 aflate în zona de vest, nord şi sud a orașului, pentru incercuirea, ocuparea şi, poate, trecerea oraşului Galați sub stăpânirea Rusiei bolşevice.
Disciplina și devotamentul ostașilor români, coordonați de comandorul Constantin Niculescu Rizea au condus la un contra-atac surpriză din zona Țiglina și de pe Dunăre. Din nordul orașului Galați s-au remarcat militarii din Brigada a 8-a conduși de colonelul Bădescu, care au atacat unităţile militare din Diviziei a 9-a, aflate între lacurile Cătușa și Mălina. Surprinși de atacurile românilor din zona Țiglina-Cătuşa- Mălina, dar și de tirul lansat de vedetele marinei, rușii se retrag între Siret și gara Barboși, în zona castrului roman de la Tirighina. Aici, atacurile combinate ale artileriei, marinei militare, infanteriei şi a celor trei avioane românești de bombardament, sosite în ajutor, îi determină pe ruși să capituleze în dimineața zilei de 9/22 ianuarie 1918. A fost pentru prima oară în istoria militară a României când aviaţia, marina şi trupele terestre au conlucrat în acelaşi perimetru pentru apărarea teritoriului românesc.
Cele două divizii rusești au foat dezarmate complet și îndrumate, sub paza santinelelor române, să treacă Prutul.
Cei aproximativ 2.500 de militari români au reușit să apere orașul Galați în ciuda inferiorității numerice, iar pentru cinstirea memoriei lor, municipalitatea Galați a comandat ridicarea unui monument, în anul 1925, cunoscut sub numele „Apărătorii orașului Galați 7-9 ianuarie 1918”, lucrare executată de sculptorul gălăţean Ioannis N. Renieris. Tot în acea perioadă au fost bătute o plachetă și o insignă în memoria luptelor și jertfelor Apărătorilor orașului Galați.