De ziua ta, nu am cadouri să iți daruiesc. Nu am cuvinte de laudă pentru nenumăratele realizări avute de-a lungul carierei jurnalisticoliterare. Tot ceea ce am cu adevărat, se află în inima mea, și asta doresc sa iți ofer, în dar de ziua ta. Consider că cea mai mare răsplată pe care urmașii o pot face batrânilor pentru sprijinul lor necondiționat este să fie oameni adevărați, să iși îndeplinească destinul și să fie fericiți în viața. Ei ne-au udat radăcinile cu apa sacră a sufletului lor, ne-au hrănit frunzele fragede cu lumina iubirii lor. Nu este o minune mai mare ca și copacul nostru să înflorească, să rodească și să contribuie la bunăstarea grădinii din care fac parte. Așa cum m-ai invățat să ud stejarul din gradina copilariei astfel am continuat să îmi adap setea de cunoaștere. Așa cum mi-ai arătat pasările zburătoare pe cer, astfel mi-am luat și eu avântul spre înaltele culmi ale aspirațiilor mele. Așa cum mă socoteai în aventurile de seară cu bicicleta la apa Siretului, astfel am început să privesc viața ca pe o mare aventură, cu ale sale suișuri și coborâșuri. Mai presus de toate, însă, încrederea pe care mi-ai acordat-o, o încredere aproape oarbă, de neînțeles pentru rațiunile altora, e cea care mi-a dat aripi să zbor. Să mă pot pierde în mulțimea de cărțica să mă regăsesc mai ușor, tot pe mine... Să pot urmări instinctul unui foc lăuntric, de nimeni înțeles, care îmi luminează calea în viață... Să mă las purtată de valurile inspirației, îndepărtându-mă cutezător de meleagurile convenției către tărâmurile noi de cunoaștere și percepție... Cine știe, poate nu aș fi fost capabilă să fac toate acestea dacă nu mi-ai fi insuflat tu acest curaj aproape nebunesc să îmbrățișez viața într-un spectru mai amplu de culoare! Cred că analogia pe care ne-ai oferit-o într-un interviu, aceea a norului - spectator, regizor, personaj mă va călăuzi pentru totdeauna în călătoria mea, dăruindu-mi adăpost sufletesc în vremuri de neliniște. De altfel, anumite simboluri - ancore pe care le repeți, aproape la nesfârșit, au început să capete mai multă însemnătate pentru mine, cu cât cresc și mă maturizez în gândire. Nu degeaba se spune că repetiția e mama învățăturii... Într-adevăr, mi-ai dat șah-mat! în ceea ce privește relevanța gândirii strategice în viața socială, gândire care poate fi antrenată și cizelată pentru acest joc nobil. Alături de tine, am învățat că cel mai detestabil lucru poate căpăta înțelesuri neașteptate și profunde, dacă am curajul să îl confrunt. Îți mărturisesc, pentru prima dată, cât de mult am urât șahul și cât de mult am început să îl iubesc acum! Se zice că numai în limba română, „dor” se poate transforma în „rod”. Destinul meu face ca eu să locuiesc în altă țară, departe de plaiurile natale. Timpul și spațiul, se aștern greu, uneori, între noi. În schimb, legătura noastră este mai presus de timp și spațiu. Ea izvorește în sufletele noastre, legate pentru o eternitate în stele. Suntem ființe de lumină, iar legătura noastră e o rază puternică a acestei făclii spirituale din care facem cu toții parte. Suntem oameni, însă, în primul rând și în primul rând ... iar asta face ca dorul să doară și tristețea să fie de plumb. Sper că această scrisoare să iți aline dorul oricât de puțin, măcar cât o mângâiere de pisică! Ceea ce îți ofer, de ziua ta, sunt câteva cuvinte... Sau necuvinte. De recunoștință, de iubire, de apreciere, de profund respect. Ești una din rădăcinele puternice cu care am fost binecuvântată pe acest pământ. Datoria mi-o îndeplinesc, așa cum pot eu mai bine, să transmit mai departe această sevă vitală, această sete de viață, această bucurie de a fi! Să continui, să înfloresc, să rodesc, să împărtășesc frumusețea, bunătatea și înțelepciunea ce mi s-au dat. Îți mulțumesc pentru că Ești, pentru că Ai Fost, și mereu Vei Fi. Te iubesc!

Bristena Georgiana Mantu,
nepoata scriitorului Sterian Vicol