ROMANŢA STRĂZII DOMNEŞTI
Pe strada Domnească, Strada Domnească,
Trece toamna cea dumnezeiască,
Se-aud de-acum, prin crengi în soare,
Glasuri de studenţi şi domnişoare.
Spre Dunăre răsar ca într-un vis
Stele-ascunse în felinare,
De la Muzeu la Vila Mon Caprice
Trec perechi-perechi la pas în seară.

Prin crâşme mai vechi eu iarăşi te-aştept,
Sorbind vinul nou fără de moarte
Că-mi înfloresc iubirile în piept
De-atâta, vai, singurătate!
Trec trenurile, vânturile bat,
Iarna, o, nu-i prea departe,
Şi-mi vine, Doamne-o veste dinspre sat
Că eu voi scrie o nouă carte!

ROMANŢA SINGURĂTĂŢII
Sub ale toamnei rochii reci
De-acum şi lacrima-nserează,
Tu vii din nou şi iarăşi pleci
Prin cântul harfei ca-ntr-o rază.

De-aş şti că vii, dar nu mai vii,
Ţi-aş pune cerul la picioare
Ca să-nflorească-ai tăi copii
În valsul nunţii viitoare...

Unde-i băiatul iubind o artistă
De la Teatrul Leonard?
Unde-i teiul cu banca lui tristă
Peste care florile târzii mai ard?

Unde-i fanfara cântând la amiază
Valsul Dunării fermecător?
Numai iubirea noastră luminează
Speranţa de a fi în viitor!