DOINA SĂLĂJAN
n.1936

CUIB NATAL
Blând se-arăta şi vesel sufletu-acelei case-
El îmi grăia din păsări, din vânt şi din tăceri,
Prezenţă nezărită de unde vaporoase:
Era atotputernic, puteam orice să-i cer!

Printr-un descântec tainic mă preschimba în floare,
Într-o şopârlă verde, în fluture, în copac;
În fruct, strângând cu grijă dulceaţa viitoare;
În fum, în scânteere, în umbră după plac.

Când prăvălit amurgul ca un jăratic, toată
Lumina cu rubine o-nvăpăia, eram
O pasăre de aur cu guşa înstelată.
Un arbore gigantic mă legăna pe ram.

Ştiam mulţimi de graiuri, tot el mă învăţase-
Le îndrăgeam pe toate, pe-al ploii mai ales,
Cu sonuri moi de iarbă foşnind ca o mătase
Ori ca o adiere bătând frunzişul des.

Mă-nţelegeam c-o piatră, c-un lemn, cu o furnică;
Fulgii din pernă, noaptea, îmi susurau poveşti
Aveam ca buni prieteni un câine şi-o pisică
Şi-o floare desenată pe albul unei ceşti.

Era atât de darnic sufletul casei noastre,
Dacă voiam luceferi îmi cobora din cer
Şi-i picura pe frunza şi florile din glastre
Era atotputernic, puteam orice să-i cer!

El răsufla cu boare de pâine şi de lapte
Şi-acest răsuflet dulce în somn mă legăna
Şi către ziua nouă mă înălţa din noapte,
Pecete de mireasmă pe bucuria mea.

GHEORGHE TOMOZEI
(1936 – 1997)

FUGA
Te depărtezi, tăcută, în mulţime,
rămâne stins al umbrei mele rug
şi caldarâmul fuge după tine
şi felinarele solemne fug…

Iar casele pornesc cu geamuri arse
de neaua lunii, către tine – acum –
şi-apleacă albe, frunţile întoarse
fântânile oraşului de fum.

…Cum umbra-mi se răreşte în mulţime,
pe caldarâm rămasă, în răscruci
-şi caldarâmul fuge după tine –
fără să vrei, la tine mă aduci

Oraşu-ntreg, sub stelele năuce,
fără să ştii, cu tine l-ai luat
-dar caldarâmul către tine fuge –
-şi te depărtezi cu-adevărat.