Toamna de la sfârşitul poemului

imaginea se naşte prin ştergerea exactităţii
până la contrariu
un paradis de bucurii spontane
la începutul fiecărui cuvânt .
şerpii dinlăuntrul tăcutelor strigăte
devin consoane şi cicatrici pe umbra mea
lovită de pietre până la sânge
îmi organizez viaţa după un vis
şi nu mai ştiu să deschid uşa casei
ca un poem abandonat în memoria xeroxului
am iubit
ce nu era de iubit o lumânare uitată aprinsă
incendiază ierburi uscate la capătul poemului.

Departe de tine
îmi sărbătoresc pe ascuns ziua naşterii
printre valize şi frânghii uzate
număr amintirile şi morţii
din podul casei
apă de ploaie consum
din căldări ciuruite
fericiţi cei care ştiu să se roage
şi să aplaude în oglindă ciocârlii
bătrâneţea se agaţă de toate gunoaiele
ca o batistă luată de vânt
până la ultimul scai
îmi sărbătoresc singurătatea
la fel de zgomotos ca pe vremuri
scuturând cearceafurile reci ale purităţii
îmi lipseşte acum
fidelitatea mesei de scris
şi vrăjeala din barurile ticsite ale oraşului
cartea vulgar desfăcută la mijloc
îmi aminteşte de tine.

Nu se termină iubirea
nu-i dimineaţă să nu-mi amintesc de mine
în casa de nimicuri adunate
o cafea mă dezmeticeşte profund
luciditatea la ce-mi foloseşte acum?
îmi dau pumni in faţă
pentru a sparge fereastra inexprimabilei
intimităţi.
Nu-i dimineaţă să nu-mi amintesc
de părinţii mei
ucişi în războiul altora
mimez obrăznicii revoluţionare
în singurătatea mea
şi trag din interiorul victimelor ca un laş
reziduurile de salivă din colţul gurii
promit o normală întâlnire cu oamenii.
Nu-i dimineaţă să nu-mi amintesc de mine
nu se termină acum iubirea
moartea îşi plimbă picioarele de actriţă porno
prin ferestrele dezolante
ale singurătăţii,
ideile au boala oaselor
şi vigoarea tristeţii:
florile depilate-n adâncul profund al miresmei
completează peisajul cu sânii tăi
care-au luat-o razna iubire,
mă îmbăt cu lacrimile mele
în fiecare noapte şi mângâi
aripile ascunse ale zborului.