Poem la fereastra dintre anotimpuri

Privesc pe fereastra uitată de mult.
E apus de vară.
Doar umbre de cocori rătăciţi,
respiră greu, teama pupilelor înceţoşate.
E linişte..
O linişte dispărută.
Asediate de forfota funerară,
conexiunile devin tot mai macabre.
Reţeaua e tot mai putredă
dar cimitirele sunt asediate de noi locatari.
Pe paginile de facebook,
care mai de care îşi expune zorzoanele din sicrie
şi like-urile abundă, drept recompense funebre.
De pe messenger,
se schimbă într-una id-uri de cavouri.
Pe cruci şi morminte, epitafurile au devenit
electronice.
Descărnaţi până şi de primordiala intimitate,
ne dezvelim oasele.

Ne-am înstrăinat,
îmbătaţi cu iluzia că o să ne cunoaştem.

Pe sticla ferestrei
încrustez un poem,
ca un sărut,
între anotimpuri.
Dar rima a încărunţit de-atâta vreme
şi poemul meu, e izbit
cu pietre din morminte.

A venit toamna.
Bacovia s-a conectat la reţea.
Simbolismul şi postmodernismul au devenit
contemporane.
Şi totuşi nimeni…
Nimeni nu vede,
că a venit toamna!
O toamnă internaută, conectată la un sistem necrofag.

Cu pupilele sângerânde,
prin cioburile ferestrei,
recitesc poemul.
Căci,...dincolo…
Ninge cu rătăcirea frunzelor încă vii…
Înăuntru , cu ochii închişi
Ne rătăcim mai departe,
Noi.
Noi, astenicii prizonieri ai acestui virtual cadaveric…

Fiindu-mi

Te-am căutat în toamne lungi prin marea
Ce-nfiorată veşnic te străbate
Şi m-am pierdut în primăveri prin zarea,
Unde aripi nu au putut răzbate.

Şi-am plâns cu iarna-n ţurţuri care tac
Şi-am presărat omături în clepsidre
Şi-a nins, şi-a nins…şi-am nins un veac
Ca să găsesc o cale către tine.

Şi-am ars cu vara gânduri în zadar
Pe mii şi mii de ruguri văpăinde
Şi-am răstignit nopţi lungi din calendar
Ca să te pot din necuprins aprinde.

Şi ai venit …când nu mă mai ştiam
Şi-n necuvinte ai şoptit simţire,
Şi TU erai… şi EU eram…
Chiar anotimpul botezat IUBIRE…

Şi-acum când te iubesc şi mă iubeşti
Etern şi sfânt, primăvărând în taină
Tu ningi, şi râzi, şi plângi şi înfloreşti
Fiindu-mi: tu eşti vară, îmi eşti toamnă, tu eşti iarnă…

Seară de decembrie

Prin liniştea îngheţată a iernii,
cununa nopţii a aprins
vise de copii.
Desăvârşit prin focul iubirii,
gândul nostru caută chipul unui colind neştiut…
O lumină sfântă împleteşte lin
fulgi de nea rătăciţi printre şoapte de îngeri…
În ghetuţele tale,
sufletul meu
aşteaptă sărutul paşilor tăi…