Pe miriştea uni(multi)versului

Ne-Ai zidit, Ai vegheat spre a ne naşte şi a ne înălţa
aidoma unui Soare-Răsare.
Te-Ai căit resemnat spre a ne trece şi declina
aidoma unui Soare-Apune...
Şi Tu, Doamne, vorbind prin tăcere
ne-ai spulberat pe miriştea uni(multi)versului
printr-o ordine de infuzori erodând placenta
eternităţii
creându-ne în mod bizar căţărându-şi sufletul
cu verbul putrezit pe buze
pe coloana vertebrală aidoma coloanei lui Brâncuşi
spre ritualul ceresc de îngeri...
Ci ajunşi la apogeul marcat de Carl Linne – HOMO SAPIENS,
prăbuşindu-se-n lut...
Ne-Ai zidit... Te-Ai căit...
Un Soare-Răsare… un Soare-Apune.

* * *
Obsedat de întrezărirea altor vieţi nedefinite,
te zbaţi în plasa tristelor realităţi
precum o gâză în plasa de păianjen
amintindu-şi mult prea târziu că eşti viu…

Nu,
nu te cunoşti, nu mă cunoşti, dar ştiu:
ai vrea trupului ăsta o altă inimă
acestei facultăţi desuete alt creier
neastâmpăratei sorţi o altă zodie...

Te alegi doar cu o privire
aruncată spre tine însuşi
de la distanţa de-o viaţă
cu un reproş trimis
în convorbirea cu tine însuţi
de la celălalt capăt de telefon al vieţii.

Te descoperi ca pe o carte
recitită printre rânduri de mai multe ori...

Învârtejit de povara infinitului
privit de Ochiul cerului
mai cere-i o şansă
absorbind în tine purificată
prescrisa-ţi zodie
spre a te confirma.

* * *
Adulmec savoarea
spaţiului unde Viaţa
nu e viaţă legată cu aţă..

Unde nu bâjbâi pereţii soioşi, lipicioşi şi reci
ca pielea de broască râioasă, în tunelul
spăimos al metafizicii în viziunea hegeliană:
... ,,abstractă şi aproximativă
precum şi cuvântul gândire”…

Unde dacă-ţi ajuţi aproapele
nu rişti să ţi-l faci duşman...
Unde nu vine el aşezându-se vizavi
cu o sticlă de LöwENBRÄU fumând alene
o ţigară RICHMOND şi privindu-te ca un gâde
în momentul de reculegere a celui decapitat...
Unde nu te simţi în ipostaza embrionului
din oul de cucouat în cuibul străin...
Unde nu te simţi în pielea trupului
delestat de pe corabie în clipa de naufragiu...

Unde nu-ţi vine să te dai de-a tumba peste soartă
cu tot cerul sub care exişti...
Unde...

* * *
Imprim pe retine faţetele
lumii cu entităţi contradictorii
în vraiştea cuvintelor aceleaşi alegorii
drumul vag inundându-l clăbucii nefiinţei
Dumnezeu o fi glumit plăsmuind veşniciile
epuizând organitele am apelat la traversarea lui
Nessus
călcând pe scoica eternităţii pe prund de Evinos
mi s-a imprimat limita hărăzită de marcaj...

Teleportat în zenit/nadir pe drumul neîntrezărit
prăfuit al timpului
investigat alambicat prin aparatul lui Golgi
scârţâind îmi deplasez crucea ispăşirii
prezenţa îngerului ce mă apără
de picătura chinezească
se făcu inutilă.