În acest „afară" chemaţi de Cuvântul arhetipal, privim cu ochii gândului hotarul „sfârşitului creştinesc al vieţii noastre". Suntem adesea ispitiţi de „slava oamenilor". Ni se spune că plutim cu o navă cosmică a indiferenţei, a stricăciunii şi a feluritelor sminteli — în risipire de viaţă. Metafora suferinţei, adică „naşterea luminii din durere vesteşte, cum cu dreptate scrie Dl. Profesor Aurel Sasu, (sub semn) ceremonial euharistia clipei: comuniunea de fiecare zi cu dimineaţa trezirii din coşmarul căderii în lume". Smeriţi, cerem îndurare plecându-ne la „crucea dinăuntru". Înduhovnicita dimineaţă din „afara" mormântului mulţimilor transfigurate ne aminteşte însă că, înainte de a-l striga pe Lazăr din Betania, lisus a plâns. Distinsul teolog-scriitor Theodor Damian s-a întâlnit în mai multe rânduri cu limpezimea acelor lacrimi. Volumul de versuri intitulat „Lazăre, vino afară" (Ed. Junimea, laşi, 2016) este structuratîntr-o relaţie firească, necesară cu referatul biblic: „Suflarea şi lutul" (Chipul e coborât/ direct din cer/ cu frumuseţea lui clocotitoare/ şi veşnică"); „Un sâmbure şi o genune" (Cuvântul om/ nu înseamnă nimic/ dacă nu e definitiv/ prin omenie); „Vederea vederii" (Oare cum e să mori/ transfigurat de iubire/ când ai peregrinat/ din eon în eon.../ Toate trec/ aşa cum trec anii/ prin spaţiu/ de la intrare la ieşire/ copleşirea rămâne/ e ca învierea ascunsă/ în moarte...)
De la poezia marilor noştri mistici — Vasile Voiculescu, Daniel Sandu Tudor, Andrei Scrima, Ion Barbu, Alexandru Mironescu (valorificaţi ideatic de loan Alexandru, Daniel Turcea) fasciculul de lumină transcede mulţimea obstacolelor secularizării. Misionarîn sofisticata „lard a tuturor posibilităţilor" (de altădată!), universitar teolog pe „bătrânul continent" (mocnind de un comunard reziduu ateist), Dl. Theodor Damian (Gheorghe Brehulescu) care nu- şi uită rădăcinile vibrând de monodiile psalmice ale monahului canonizat lacob Hozevitul, care prelungeşte în versurile sale „măsura iubirii" de înveşnicire din crângurile ce freamătă încă în vecinătăţile Seminarului Mănăstirii Neamţului, vine în acest tulburător „afară" cu „Liturghia Cuvântului": in inima tăcerii Cuvântul/ în inima Cuvântului tăcerea/ ca furtuna ce adapă setea pustiei..." Atunci când nu scrie, poetul duce spre sfintele pristoluri un fir de stânjenel în căutarea razelor înaripate ale Rugului Aprins. Este acesta mesagerul Iris? lată că „Stânjenelul arde/ pe veci/ ce este dus întru fiinţă/ nu se mai ia înapoi/ aşa cum nu mai moare/ Cuvântul/ în niciunul din noi/ Stânjenelul arde..."
Cu multă delicateţe, Dl. Gheorghe Grigurcu, poet din matricea valorică a marilor lirici români, îndreptăţit, după părerea noastră, să scrie Istoria poeziei române de inspiraţie creştină, consideră că „Poezia nu are decât de câştigat din această oscilaţie între ideal şi real". Aceasta — pentru ca „Imnografia prezentă în filigran se complică oarecum eseistic, se asociază cu explicaţia intelectuală prielnică poeziei în măsura în care nu-i încalcă inefabila condiţie".
Puterea poeziei româneşti închinată tradiţiei, dreptei credinţe apărate cu preţ de sânge, jertfă (ştiută şi neştiută) adesea neluată în seamă, constă în unitatea de credinţă a poporului român. Sminteala are astăzi zămisliri polifonice (care se aud din ce în ce mai acaparant, mai strident). 0 superb de liberă tânără generaţie primeşte pe tot felul de „canale" (unele — oculte) „instrumentarul" acustic necesar receptării rafinatelor sunete de sirene reciclate. Spre bună ştiinţă a ultra-moderniştilor, ne exprimăm solidaritatea cu „sacerdotul ortodox cufundatîn lectura vechilorceasloave". Dl. Damian ne vorbeşte „din inima scrisului", o venerează pe Maria Egipteanca „Plutind între pământ şi cer", evocă „ziva a opta a faced lumii". Cu emoţie senectă, el recunoaşte că „nu poţi rupe o pagină din ceaslov/fără a pune în loco filă de acatist". Până a ne schimba în ce se aruncă în ceruri, să spunem odată cu poetul: „Nu se ştie ora/ dar se ştie-o cruce/ pot de unul singur/ sau nu o pot duce". Am fost chemaţi din veac în „afara" spre a sluji, într-o cântare omofonă, Lumina.