��
Ţi-am decupat contururi cu gene prin zăpadă,
Un trup ca o părere. Neştiutul...
Al meu, împotmolit în ger şi mladă,
Găteşte cu poeme calde lutul...

Mă furişez în vis, ca-n închisoare.
Cu fierul roşu mă săruţi pe pleoapă.
M-atîrn de umbra unui timp călare,
Secundă răstignită pe sub apă...

(Voi ? Spectatori la un proces frenetic,
în care trupu-i mărturie rece,
De-o ghilotină maşteră mă-mpiedic,
Prin glasul ei poemele vortrece...)

Te decupez din nou (a câta oară?),
Un prunc uitat la piept de o statuie,
Şi-aştept să creştem într-o zi de vară,
Ca gemeni în cămaşă amăruie...

��
Somnului somn, ochii neînseraţi nu adorm.
Liniştea mea s-a-nvelitîntr-o floare de corn.

Patul în fructă, rug de culoare şi lemn.
De pe-o silabă pe alta mă legeni, semnului semn...

Cu gene de-mprumut, vînăm pe sub pămînt o cărare.
Cearcăn din cearcăn, ahotnică sete de sare.

Rană în palme, legănuş de cuvinte ascunse.
Din rădăcina de corn, noaptea răsare în frunze.

Pălmaş de vise, trudind sub pleoapele mele.
Toamna-mi răscumpără cu aramă coclită inele.

Ochii nesărutaţi apun, rând pe rând, într-o piatră.
Somnului somn, prăbuşită în ei lumea toată...

��
Moartea dă autografe pe pielea mea goală,
Act de vînzare a firii, tristeţilor coală.

Crucile se sprijină vesel de gard şi zăpadă.
Timpul se-mbracă-n fireturi: deşartă paradă.

Gardul stă într-o rînă, cu mîna la frunte,
Pe deasupra, îngeri desenează litanii mărunte.

în mijloc de mijloc, biserica pluteşte-ntr-o raclă,
Zid şi cenuşă, var şi pustie, molimă sacră...

Uneori, plânsul mă botează cu numele tău.
Apele răstoarnă tot cerul între bine şi rău.

Sora mea moartea învaţă acum să danseze.
Pe pielea mea scrisă, toate întrebările-s treze.

Numele tău se destramă-n potirul de sare.
Ocnă de vise, carte-blestem şi uitare...

��
Carte
de iubit: două silabe,
molipsită, clar,
de lut,
lut în zbor,
şi zborul zdroabă,
înc-o moarte
împrumut,
soră moarte
într-o boabă,
vin şi ostie în arc,
arcul
prefăcut în arcă,
aripă de rafael,
susu-i jos
şi josul plânge
după cerul puţintel...

Din potop
ridic o turlă,
turn de vorbe
serafim
geamănul din
mine urlă,
înc-un op
sub pielea udă
despre ce
şi cît
iubim...

��
încă o zi fără tine mă pîndeşte la colţ,
îmi pune piedică, mă amestecă-n pleavă,
în palma ta, doar o icoană mai porţi,
A unui drum cu aura bolnavă.

După colţ, dimineaţa şi-a prins rochia-n brîu,
O fugăresc cosaşi şi greieri pe-ndelete,
Din palma ta, ultimele boabe de grîu
Încolţesc şi apun la mine în plete.

Seara e doar o înşiruire de alte frici,
Legate, dezlegate cu mir şi cu ceară,
încă o zi în vitrina cu fotografiile mici.
În fiecare, mîna ta mă doboară...