Această toamnă-mi este de mătase

Această toamnă-mi este de mătase,
La umbra ei se macină culori,
Din rochii coapte lunca se descoase
Şi trece aburindă printre flori.

Atât de preţioasă se întinde
Pe-ncheieturi cromate de arţar
Şi frunzele în şoaptă i le-aprinde
Ca o tăcere într-un felinar.

Această toamnă-mi este o nuntire
La care se adună depărtări
Să-şi pună coroniţe de iubire
Pe cele mai firave adieri.

În gând îmi creşte ploaia ca o salbă

În gând îmi creşte ploaia ca o salbă
De tinichea pe surde dimineţi,
Cu pulberea ascunsă-n flori de nalbă
Îmi decorez vitralii în pomeţi.

Sub mâna de alun albesc în zare,
Ca nişte vise duse spre zenit,
În largul neputinţelor vapoare
Şi păsări din limanul văruit.

Se-aprind în ceruri scoicile lucioase,
Pictate revărsărilor de dor,
Acolo unde ploile întoarse
Îmi oblojesc cuvintele în zbor.

Ascunde-n mine, Doamne,-o călimară

Ascunde-n mine, Doamne,-o călimară
Ca sâmburele slovei în caisă,
Să-şi pârguiască duhul pe o sfoară
Spre neumblarea gândului întinsă.

Cu mir să se îndoaie în cuvinte
Poteci înveşmântate în cerneală,
Iar macii de pe suflet s-or desprinde
Să-nnebunească ultima petală.

Îmi scutură sub talpă înstelarea,
Acolo, prin noiane de osândă
Şi-n călimară tulbură-se marea,
Cum numai poezia se frământă.