Poeta TATIANA S MUNTEANU, originară din Basarabia, face parte din stirpea artiştilor vizionari, conectaţi la marile mistere ale lumii, pentru care actul creaţiei reprezintă o formă de descătuşare a energiilor interioare şi de atingere a nemărginirii, ca formă supremă de integrare în absolutul cunoaşterii. Lirica Tatianei Munteanu nu aparţine explicit unui curent literar, fiind o sinteză unică între tradiţie şi modernitate. Desigur, sensurile încifrate în simbolistica limbajului criptic, versul alb şi ritmul interior legitimează actualitatea viziunii estetice a acestei tinere poete. E drept, în acelaşi timp, că se fac mari concesii poeziei de factură tradiţională, mai aproape, se pare, de resorturile intime ale unei sensibilităţi marcate de vocaţia clarificării interioare. Atmosfera romantică şi rigoarea canoanelor versului clasic interferează cu elemente ale prozodiei şi stilisticii postmoderniste. Textele poetice cu o structură compozită absolut uimitoare sub aspect formal şi ideatic schiţează într-o transcripţie delicată a trăirilor, arhitectura unui imagism vaporos, răspândit în forme şi contururi evanescente. În concepţia Tatianei S Munteanu, poezia este un joc graţios de cuvinte, un exerciţiu de virtuozitate, menit să ofere cititorului inepuizabile resurse cathartice. Volumul MĂNĂSTIREA DIN GÂNDURI (Eitura INFORAPORTART, Galaţi, 2016) are o structură unitară sub aspect tematic, reunind într-o formulă atent elaborată, poeme închinate iubirii, forţa tutelară sub care se înscrie mişcarea întregului Univers: "Să evadăm din vise-ncercănate,/ţinându-ne de mână printre nori,/Să-mi legăn primăvara-n pietate/ Şi sufletul într-un noian de flori.// Să alergăm pe marginea tăcerii,// Vorbindu-se doar paşii între ei/ Şi să alunecăm în poala serii/ Să-ţi las în braţe o eternitate/ De doruri ne-mplinite pe pământ.// Să văruim în fiecare clipă/Copacii renăscuţi între dorinţi/Şi-atunci când iarba ni se înfiripă,/Să mă răsari şi să mă scoţi din minţi.("Să evadăm")
Esenţa poeziei Tatianei S Munteanu este concentrată într-o permanentă aspiraţie către idealitate, idee configurată simbolic de volutele ameţitoare ale zborului spre astral, în care se lansează sinele poetic. Stările difuze, senzaţiile şi trăirile inefabile sunt puse în lumina unui orizontal beatitudinii totale: "Să evadăm din vise-ncercănate/ tinându-ne de mână printre nori,/ Să-mi legăn primăvara-n pietate,/Şi sufletul într-un noian de flori.// Să alergăm pe marginea tăcerii, Vorbindu-se doar paşii între ei/ Şi să alunecăm în poala serii/Ca nemurirea-n poala dragostei.// Să-ndiguim regretele purtate/ De-atâţia ani pe aripi de cuvânt,/ Să-ti las în braţe o eternitate/De doruri neîmplinite pe pământ//Să văruim în fiecare clipă/Copacii renăscuţi între dorinţi/Şi atunci când iarba ni se înfiripă,/Să mă răsari şi să mă scoţi din minţi."("Să evadăm") Tonalităţile ritmului iambic asociate cu rima împerecheată sau încrucişată sunt valorificate intens pentru potenţialul lor melodic, reuşind să transpună în acorduri armonioase, freamătul unei interiorităţi racordate la vastele mişcări ale Universului. Integrat în acest ansamblu al viziunii unitare, cuplul de îndrăgostiţi reconstituie simbolic conceptul de unitate primordială a lumii: "Uneori, de dor,/îmi vine să rup carnea de pe cer/ Şi să beau toate ploile/ce vor curge din rană...// Păsările, în zbor,/să-mi golească pieptul de rugă,/ în mănăstire zidind-o/Alteori, de drag,/aş brăzda cu pasul fiecare clipă,/să răsară în zâmbet/din obrazul muntos.//Şi, cu tine,în prag,/să zăbovesc până când vara din ochi/ îşi va stinge culoarea/ aducându-1 toamnei prinos."("Uneori, de dor...") Diversificarea mijloacelor expresive, prin activarea şi integrarea unortropi de-o prospeţime uluitoare, în mareele cu limpezimi de cristal ale discursului liric, caligrafiază în linii graţioase candoarea şi puritatea emoţiilor. Poeta aceasta cu suflet de copil pare să se refugieze din faţa realităţii, într-un turn de fildeş, construindu-ţi un spaţiu al stabilităţii şi al securităţii, antepus anodinului existential. Poemele sale celebrează într-un imaginar fastuos regăsirea şi împlinirea sinelui prin artă, considerată a fi singura modalitate de salvare a omenirii, aservite contingentului materialist: "Ninge-a simfonie în iubire/Cu viori crescute în plămâni,/Sufletului cu tămăduire,/Madrigal al corzilor din mâini.// Ninge cu atâta melodie,/Din pianul rece de omăt,/ Heruvimul cântă într-o chilie/Printre clapele ce tremură încet.// Ninge în surdină poezie/Cerurilor pline de cuvânt/ Noaptea îmbibată-n simfonie/Să se lase albă pe pământ. "("Ninge-a simfonie în iubire ")
Tatiana S Munteanu este o poetă cu o viziune estetică personală, profund originală, reuşind să creeze un univers aparte, marcat de gingăşia şi misterul unei sensibilităţi feminine debordante.