Copiii îşi aleg părinţii. Aşa se spune. Dacă e adevărat, atunci am avut marele privilegiu de a-l alege pe loanid. Fantasticul şi Realul loanid Romanescu. Poetul. Şahistul. Pescarul. Prietenul. Marele iubitor de muzică, de frumos. Cel care a iubit cu ardoare Femeia. Cel care a avut un cult pentru copii. Tatăl meu.
Obişnuiam să îl strig "Tata Oanid". Stăteam de vorbă ore în şir. Avea un simţ al umorului inconfundabil. Sfaturile de viaţă pe care mi le-a dat au fost şi sunt esenţiale. Era un părinte sever, dar mă iubea cu o candoare debordantă. Era puternic, ocrotitor, orgolios, răbdător, generos. Obişnuiam să mergem împreună la întâlniri cu publicul, la teatru, la redacţie, la cumpărături, în diverse vizite sau la pescuit. 1mi povestea mereu despre iubitele lui, despre nebuniile pe care le-a făcut. Nu regreta nimic, niciodată. 1mi place să cred că îi semăn leit, până şi în greşelile pe care urma să le fac şi eu, de-a lungul anilor.
De la el am învăţat să iubesc viaţa "în forţă, cu neruşinare". Am învăţat să trăiesc fiecare clipă ca şi când ar fi ultima. Am învăţat să iubesc şi să mă las iubită. Am învăţat ce înseamnă să fii un părinte devotat până la sacrificiul suprem. Am învăţat să fiu mândră de numele meu. Am învăţat că necesitatea naşte întâmplare. Am învăţat limba română. Am învăţat că "dincolo de poezie nu există nimic".
Tata, mi-e dor să te strig! Mi-e dor să te strâng în braţe! Mi-e dor să-ţi sărut mâinile! Mi-e dor să-ţi mângâi fruntea brăzdată de gânduri! Mi¬e dorsă-ţi alin ochii care au văzut lumi posibile şi imposibile...
Tata! De ziva ta, îţi dăruiesc Soarele. De noaptea mea, şopteşte-mi neîncetat că totul va fi bine...
0 mie de gânduri. Amintirile şi speranţele sunt doar ale mele...