Sonet
Tristeţea mea, vei înţelege-o poate
Că sunt dezamăgită chiar, cu totul,
Şi pricopsită sunt nespus, doar cu socotul
De-a mă fi şters demult pe „bot” de toate.

Nu pot mâhnirea-mi s-o măsor cu cotul
Nemărginită merge ca pe roate
Nu-i nimeni ca dintr-însa a mă scoate
Pe-al vieţii val îmi contenesc sonetul

Tristă şi trăită stare, şi cât de păcătoasă
Ce pot ca să mai fac? Să mă topesc în veac?
După o viaţă ţanţoşă, ţâfnoasă?
C-o lume-ntreagă în stare să mă uite
Să mă trezesc moluscă lunecoasă,
Străină sunt acum, de-a ei şi a lor insulte!

Amintirea mării

Eu iubesc amintirea mării
şi nisipul ei invizibil pe care
eşuase corabia copilăriei;
Eu iubesc marea numai iarna
care-mi dăruie o sanie albă
plină cu poveştile spuse
de părinţii mei mai de demult!

Nisipul şi zăpada pentru mine
sunt amintirile vii pe care
le spun fiicei mele, Ioana!

Culoare de vişină

Norul căzut în iarbă
destramă curcubeul
când tu întrebi ce au
vişinele putrede
cu ochii mei privind
lumea cea bună;

Ce are culoarea, dacă are,
o anume curgere ca de sânge
pe-o lamă de cuţit?
Ce are, oare, culoarea
de vişine putrede
cu amurgul prelins
pe rochiţa flu-flu
când şi păsările dorm
în caseta mea secretă!

Să înţelegi

„Sileşte-te într-una să înţelegi”
A spus-o un poet latin - Virgil
Perceptu-i bun, frumos, sublim, subtil,
E cel mai bun, din câte-ar fi s-alegi.

Sunt oameni înzestraţi - teren fertil
Ce sunt lucizi, distinşi, oneşti, întregi,
Nu nătărăi, parşivi, infec?i, betegi,
Ce-n lung şi-n lat se-nvălmăşesc steril.

Să înţelegi! Dar cine va răspunde
Că înţelege el chiar totdeauna
Ce este de-nţeles? sau ce s-ascunde?
Un ne-nţeles, ca după nouri luna?!?

Nimic mai rău nu este să te afunde
Decât prostia, furtul şi minciuna.

Sonet X

Religia a devenit scamatorie
Ce ţi se etalează la tot pasul.
Oriunde-i gata să îşi vâre nasul
Iar hotărârea ei devine lege vie.

Ea peste tot şi-arată colţii, glasul,
Cu stăpânire, pe veşnicie
Şi mai ales pe-a omului prostie
Oferă post, oprindu-şi „unsul”, „grasul”

De-ar fi măcar de „rău” vindecătoare,
De tot ce e durere, suferinţă,
Dar nu-i decât o mistificatoare.

În permanent conflict cu buna ştiinţă
Cu tot ce e esenţă gânditoare
Şi e în adevăr „bună credinţă”.