Cunoscut om de cultură, critic şi istoric literar, eminescolog şi eseist român din Basarabia, Mihai Cimpoi s-a născut pe 3 septembrie 1942, în comuna Larga, judeţul Hotin (astăzi raionul Briceni). In 1965, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova. A obţinut doctoratul în filologie în 1998, cu teza „Eminescu, poet al Fiinţei". A fost redactor la editurile „Cartea Moldovenească" şi „Literatura artistică", secretar literar la Teatrul Naţional "M. Eminescu" şi la Teatrul Poetic „A. Mateevici". Din 1989, a predat un curs special despre Eminescu la Universitatea de Stat din Moldova şi din 1999 - la Universitatea „Ion Creangă". Din în 1991 până în 2010 a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. A participat activ la procesul de renaştere naţională din Basarabia. A fost deputat al poporului din URSS (1989-1990) şi deputat în Parlamentul R. Moldova (1999-2001). Este membru de onoare al Academiei Române (din 1991), membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992), director de onoare al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu" (1999), editor- coordonator al revistei „Mihai Eminescu" (din 2001), editor-coordonator şi director al revistei literare „Viaţa Basarabiei". A fost distins cu titlul Maestru al Literaturii (1992), Premiul de Stat (1994), cu medalia jubiliară „Mihai Eminescu" (România, 2000), cu Ordinul Naţional „Steaua României", în grad de Comandor (2014), cu „Ordinul Serviciul Credincios" în grad de cavaler al României etc. Este Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Tiraspol, Bălţi (R. Moldova), Oradea, Alba lulia (România), Om Emerit al Republicii Moldova (2013). În 2012 i s-a conferit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Chişinău. Cu verticalitate şi demnitate a refuzat însă Ordinul Republicii (cea mai înaltă distincţie de stat în RM), în semn de pro¬test împotriva decorării cu acelaşi ordin a fostului prim-secretar bolşevic Ivan Bodiul, de către preşedintele Lucinschi. Mihai Cimpoi a unit cele două maluri ale Prutului prin scrierile sale. În special se face remarcată „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia" (1996, 1997, 2002). în 2013 editează o lucrarea „Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic", unică în felul ei şi utilă tuturor iubitorilor de cunoaşterea lui Eminescu. A dedicat opt volume lui Eminescu (1999, 2000, 2001), care cuprind texte eminesciene, comentarii, eseuri şi amintirile contemporanilor. Tinerii de toate vârstele citesc şi se documentează din opera marelui Om al cetăţii despre oameni de cultură ca Ion Heliade-Rădulescu (2008), Grigore Alexandrescu (2009), Vasile Cârlova (2010), Al. Brătescu-Voineşti (2011), Ion Ghica (2012) „Brâncuşi - poet al ne-sfârşirii" (2001) etc. Mai ieri, într-o zi de duminică, Omul Cetăţii Mihai Cimpoi a împlinit 75 de ani. Cu această ocazie, redacţia Porto-Franco îi doreşte Ani Mulţi şi frumoşi, sănătate şi gânduri luminate. Dumnezeu şi oamenii buni să vă fie mereu aproape de suflet, maestre!