ULTIMA CARTE

„Învoiala”
de George Bălăiţă (1935-2017)
Ed. Polirom, Iaşi 2016

"Era odată un flăcău stătut pe care-l chema Stan", îşi începea lon Creangă povestea despre cel care, trecut de treizeci de ani, "nu mai sta locului, cum nu sta apa pe pietre." La aproape 140 de ani de la tipărirea ei în revista "Convorbiri literare", George Bălăiţă, folosind un registru stilistic postmodern, construieşte un exceptional scenariu investindu-şi protagonistul cu un exemplar simţ al relativităţii. Dl. Profesor Nicolae Manolescu crede că "această poveste este un adevărat roman ţărănesc, realist şi fabulos totodată, ceea ce povestea lui Creangă nu voia să fie (...) Povestea lui Creangă este, în felul celor populare, paradigmatică, ilustrarea propoziţiei că bărbatului neînsurat până la 30 de ani "numai dracu-i vine de hac" (evident, întrupat într-o femeie...) Scenariul lui Bălăiţă este mai complex şi nu poate fi redus la o singură idee... că nu e om fără ceva diavolesc în sine, după cum nu e diavol fără capacitate de umanizare."
Dacă este vorba de o restructurare a intrigii, acest demers probează statornicia întru nestatornicie a spiritului creator. Acest schimb de imagini nu corectează ierarhia valorilor, după cum diversele "canoane" estetice (probe de vitalitate artistică) nu pot risipi y" aspiraţia spre transcedent. Petre Ţuţea are această "vorbă de spirit": "Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui." Aşa încât, scenariul-roman (cinematografic) nu este o alternativă seculară la perceperea şi tâlcuirea lumii, ci "o învoială", absolut stimabilă din punct de vedere literar, cu imaginaţia daimonionică. Eroii lui Creangă şi Bălăiţă (Stan !pate, Chirică, Păpuşarul, Baba Hârca) se află dincoace de fereastra de sub acoperişul lumii. Tuturora "urâtul le vine de hac". Holteiul humuleştean se trezea In multe rânduri vorbind singur", fiind abandonat până şi de babele satului în seama necuratului. Personajul din "întunericime" nu se lasă prea mult aşteptat nici în cartea regretatului George Bălăiţă. Primise din partea mai-marelui său misiunea de a afla "până şi gândul oamenilor". Garderoba este schimbată "europeneşte" ("nădragi de anglie") iar limbajul se aseamănă cu acela al comentariilor Radio-TV din vremea alegerilor când, nu-i aşa? "norocul curgea gârlă": "Chirică deci va aduna drăcimea pe ogoarele boierului. În noaptea cu lună plină, dracii fac o clacă de pomină"... Totul seamănă cu idealul lui John Lennon - o lume fără rai şi fără iad, un imaginar înspăimântător de steril."
O lectură analitică a cărţii (o serată narativă pe fundalul sonor al unui flaut sălbatic) poate semnala intenţia de parodiere a poveştii lui lon Creangă. Dacă există o tendinţă de reciclare a structurii modelului şi dacă, în consecinţă, se ajunge la intertext, la inserţia narativă, atunci trebuie să i se recunoască sensibilului prozator George Bălăiţă curajul de a dialoga cu unul dintre cei mai problematici creatori ai literaturii române clasice prin recunoaşterea polifoniei "vocilor", prin pulsaţia ludică şi, mai ales, prin pregnanţa ideatică. Autorul romanului "Invoiala" a pătruns spiritul marelui povestitor cu intenţia de a-l dezvolta într-o reprezentare cinematografică: "Stan traversează curtea sub lună plina. Ceaţa a dispărut. Zorile au fost aparente. Poate din cauza ceţii neaşteptate. Luna în coborâre, mai palidă înaintea zorilor, dar lumina zilei abia dacă se bănuieşte... Loveşte o piatră cu piciorul. Mişcarea gambei, până sub genunchi înfăşurată în obiala albă..."
Mulţi dintre noii regizori care se înghesuie cu irişii dilataţi spre lăzile cu premii spre a îmbrăca în zdrenţe rău mirositoare "realitatea", ar valoriza cu mult efort acest suport de film. Un act de devoţiune ar trebui însă exprimat, fie şi postum, faţă de excepţionalul roman "Lumea in două zile". Vă propun câteva enunţuri care înnobilează aceste "modele pentru toate veacurile": "o vorbă bună te apropie cu o jumătate de pas de rai", "ochii tăiaţi în piatră verde", "priveşte cerul ca un ţăran care aşteaptă ploaia". George Bălăiţă a plecat pe neaşteptate învoindu-se cu primăvara, trecând peste "pânzeturi cu licăr de zăpadă îngheţată..."

Virgil Nistru Ţigănuş