DOUĂ NOI APARIŢII

LECTURI MATINALE

"Carte frumoasă, cinste cui te-a scris/Încet gândită, gingaş cumpănită;/Eşti ca o floare, anume inflorita/Măinilor mete, care te-au deschis. " ("Ex libris'; TudorArghezi)
Am primit de curând două cărţi recent apărute, pe care doar capriciile hazardului le-au adunat la un loc, ţinând cont de faptul că fiecare dintre acestea reprezintă o lume aparte, incon-fundabilă ca viziune artistică şi filosofie de viaţă.
Volumul cu aspect compozit al MARIE! BONEA, Întărind zidul speranţei, este rodul strădaniei unei profesoare de limba şi literatura română, preocupată de a se adresa cititorilor săi într-o manieră elegantă şi metodică. Lucrarea reuneşte în ordinea unei evidente logici didactice, poezii şi aforisme, grupate tematic şi însoţite de fotografii ilustrative. Versurile bilingve (română-engleză) glosează pe tema timpului şi a principiilor morale, în atmosfera de familiaritate şi bonomie, propice confesiunii sincere.
Poezia care prefaţează volumul, "Nihil sine Deo", un fel de testament liric, scrutează adâncul propriei fiinţe, din perspectiva omului ajuns la vârsta bilanţurilor, punând cap la cap fragmente dintr-o experienţă de viaţă exemplară, cu satisfacţia misiunii împlinite: "Citind filă, cu filă,%!n basmul vieţii mele,/ Am admirat în treacăt/Divinul cer cu stele//Ce-aş mai putea, copile,/Să-ţi mai transmit acum?/Să nu uiţi dictonul: Nihil sine Deo/ Că-i steaua ta şi-a mea speranţă/Pe-ncercatul drum".
Impregnate de farmecul dulce-amar al poeziei eminesciene, versurile MARIE! BONEA se înscriu pe linia unui lirism interiorizat, reflexiv, de prospectare a lumii, din intimitatea propriei fiinţe. Desenul delicat al propensiunii cugetului către orizonturile indeterminărilor abstracte aglutinează stări şi trăiri difuze, într-o viziune unitară, ce asigură coerenţa întregului volum. Relaţia cu timpul generator de nelinişti existenţiale revine în majoritatea poeziilor, instalându-se un fel de calmă resemnare în fata inevitabilui: "S-a mai deschisîncă o poartă,%!n prag de ianuarie, reper,/ lar timpul, orişicum nu iartă,/Chiar dacă ar fi să-i cer./Se pare că pe nesimţite,/Un fir cărunt marchează barba,/Subtilă-i este rădăcina,/Fiind perenă precum iarba.//Deschid cu grijă uşa casei/ ştergându-mi roua de pe frunte,/Şi-I întăresc zidul speranţei,/Să-nfrunte veacurile multe". ("Întărind zidul speranţei")

Într-o altă dimensiune estetică se înscrie cartea poetului IONEL PINTILII, Camera de raze ale dimineţii, care cultivă un lirism de factură modernă, cu vădite referinţe la realitatea imediată, deconcertantă şi anodină. Fiecare poem se constuieşte în jurul unui fapt de viaţă banal, transferatîn zona conceptualului prin atribuirea de semnificaţii cu certă valoare simbolică. Observăm că, în ciuda detalierilor de ordin biografic, parcursul liric conduce spre finalităţi cu valoare general-umană, depăşind pragul particularului relativizant. Un eu liric sceptic şi lucid, dispus, în aceeaşi măsură, la ironie şi autoironie, se reprezintă în esenţă pe sine, într-o diversitate de ipostaze,cu naturaleţe şi umor:"Bahluiul trece prin inima mea/Prin trupul meu purtător de poeme,/ Stăvilare nevăzute cu mari ferestre/Filtrează peturile şi cojile de seminţe/Aruncate ritualic de braţele noastre/De multe braţe, de foarte multe braţe,/Neaşteptat şi desigur sumbru/Pentru mediul nostru urban elevat/Seminţele ce-ti mănâncă captivitatea/Trăiesc bucuria ecoului spargerii/Dirijorul în acest concert e un sloi al uimirii sub arşiţă".("laşul în Guiness Book")
Viziunea lirică se conturează din aglomerarea de forme şi imagini, într-o ordine care scapă logicii comune. Uneori, tonul sarcastic traduce o recţie de insurgenţă la adresa haosului existenţial. Lumea aceasta a paradoxurilor şi a inegalităţilor ireconciliabile reprezintă o permanentă sursă a stărilor de angoasă: "Turist cu pastrama în buzunarNrăjeala dintr-o poză uitată/Peisajul capetelor scoase în lume/Urletul ochilor în şuvoaie/Furnici de plastic pe flori adevărate/Sau groapa amintirilor agăţată la uscat.../Toate sunt problemele predecesorilor/ Care îmi vin în minte când mă trezesc".("Dispoziţie personală")
Maria Bonea şi lone! Pintilli sunt doi poeţi cu talent, care, în mod sigur, nu şi-au spus ultimul cuvânt.

Virginia Chiriac