MARI POETI AI LUMII

 


PERCY BYSSHE SHELLEY (1792-1822)

GLAS SUAV CÂND ÎNCETEAZĂ
Glas suav când încetează,
Melodia-n gând vibrează,
Toporaşii când se-mbolnăvesc,
Dulci miresme-n simţuri vii trăiesc.
Trandafirul mort - petale
Fac cei dragi culcuşul moale,
Tot astfel dusă când vei fi,
Pe gândul tău iubirea va pluti.


ALFRED DE MUSSET (1810-1857)

CÂNTECUL LUI FORTUNO
Voi credeţi că de fata dragă
Pot să vorbesc.
Nici pentru-o-mpărăţie-ntreagă
n-am s-o numesc.
De vreţi, cântăm pe rând, ori droaie,
la un stacan,
Că o ador şi că-i bălaie
Ca grâu-n lan.
Fac orice i se năzăreşte
Şi-o porunci.
Şi viaţa mea, dacă-o râvneşte,
I-o pot jertfi.
Durerea care ne-o stârneşte
Un dor respins,
Întregul suflet ca-ntr-un cleşte
Mi l-a cuprins.
Prea dragă mi-e, să spun în lume
Ce îndrăgesc,
De dragu-i pot să mor, dar nume
Eu nu rostesc.


HEINRICH HEINE (1797-1856)

FRUMOASA PESCĂRIŢĂ
Frumoasă pescăriţă,
La mal, tu luntrea-ţi mână,
Şi vin să stăm de vorbă,
Ţinându-ne de mânp.
Pe pieptu-mi dă căpşorul,
Şi nu te teme-aşa;
Tu doar te-ncrezi şi-n marea
Sălbatecă şi rea.
Mi-e inima ca marea,
Cu flux, reflux, urgii;
Şi multe perle scumpe
Îmi zac la temelii.


GIACOMO LEOPARDI (1798-1827)

SEARA ZILEI DE SĂRBĂTOARE (fragmente)
... Unde e astăzi zvonul
popoarelor vechi? Unde e faima
slăviţilor noştri străbuni şi-mpărăţia
Romei măreţe, şi-armate şi vuiet,
ce străbăteau pământuri şi mare?
Totul e pace şi linişte, totul
în lume-i tihnit, şi nimeni de ei nu vorbeşte.
Cândva în copilărie - atunci când aştepţi,
înfrigurat, sărbătoarea - de acum se-ncheia,
eu rămâneam de veghe, îndurerat şi strângeam
pernele-n braţe, şi-atunci când noaptea, târziu,
un cântec se auzea pe stradele.
Şi se topea cu încetul, îndepărtându-se,
inima mea, de pe-atunci, se strângea
ca şi-acum.


ADY ENDRE (1877-1919)

ASCULTAŢI-MI INIMA BOLNAVĂ
Când inima cutezătoare
Luptă, viteaz, să te găsească,
Cel melodios suna, ce tare.
Ce slabă-i azi, ce destrămată
Doar îndârjita ta iubire
O poate face să mai bată.
De-ar mai suna cotropitoare
Cântări de chinuri şi plăcere,
A ta ar fi a ei cântare.
Plătit e tot - o oră doară
Să-şi cânte cântecul în tine,
Şi numai zvârl blestem, ocară.
Micuţa, sfânta mea soţie,
Cucernic, inima-mi bolnavă
Ţi-o-întind, mă spovedesc doar ţie.
N-o asculta, i-e veşted glasul,
Dar ea e bună, căci te are.
Trăiască-şi inimile ceasul!


NAZIM HIKMET (1902-1963)

POVARA
Ai obosit să-mi duci povara,
ai obosit de mâna mea,
de ochii mei, de umbra mea.
Cuvintele mele erau incendii,
cuvintele mele erau fântâni,
cândva, deodată-ai să simţi
în tine povara urmelor mele de paşi,
urmele mele ce se îndepărtează
şi asta va fi povara
cea mai grea, de purtat.


DIONISOS SOLOMOS (1798-1857)

CĂTRE FRANCISCA FREZER
Profetul cel mic îşi întoarse privirea spre fată
şi-n ascunsele-i gânduri, preafericite, el spuse:
Dacă picioarele tale, iubito, capului tău,
piatra crini i-ar fi dat, soarele - creangă de aur,
tot n-ar fi daruri acestea, pentru tezauru-ţi tainic
Lume frumoasă şi bună, întruchipată angelic.

(Versuri selectate din “Poezia de dragoste a lumii”, 1965, traduceri de Maria Banuş)