POEŢI DUNĂRENI


Petre Manolache
ARIPĂ DE ÎNGER


lui Sterian Vicol, LA MULŢI ANI!

Păienjeniş abisal
mistuie căile zilei
priviri ostenite
vindecă scrumul ierbii
ţărmurile sufletului
s-au surpat
se întunecă din disperare
înţeleptul îngenunchează
în faţa mării
o boare amăruie
suflă peste urma
singurătăţii.

Nu mai ştiu
La judecata din urmă
seminţele nu mai vor
să încolţească
aripile nu mai ştiu
să zboare
ochii nu mai
au lacrimi.

Vinul cel vinovat
Doamne, dacă eşti vin
scufundă-mă-n
Marea Ta
îmbată-mă
cu vinul cel vinovat
amurgul Tău
nu e nicăieri
când vrei să
mi Te arăţi,
spune-mi,
nici eu nu sunt
în fiecare clipă
acelaşi

Arcul rupt
Fugim de la o îndoială la alta
cu ochii deschişi, cu ochii închişi
vrem să oprim avalanşa de pietre

îndată suntem necrezuţi, ruinaţi
degeaba vine iarba să ne salveze
cu arcul rupt, cum să te aperi?
râzi-încă mai trăieşti şi viaţa
miroase a mătrăgună strivită
câte sensuri s-au şters tot
atâtea abia mai respiră
hai să ne întoarcem-dar unde?
nu e nici un loc liber în Infern
înnebuneşti mergi până la capătul
vântului prin toamna cucerită de greieri

La ţară
Târzie seară
la ţară
cu mere şi nuci
cu bunica-n capot şi-n papuci
cu apă limpede în pahar
cu dulceaţă de cireşe amare
cu Luceafărul trezit de-un bondar
cu stelele-n cer ca-ntr-o mare
un fluture vibrează pe minutar
şi ceasul uită să mai măsoare
ori clipa s-o scoată din disperare
cuvinte şoptite, poveşti
şi ca drept al păcii divine
cafeaua abureşte în ceşti

Mai pot
Astăzi mai pot să-ţi cânt
visul iubirilor, sfânt
stau rezemat de-o rugăciune
să nu văd
inima mea
cum apune
nu ştiu cât timp curge din stea
nici cine vine
din când în când
în inima ta
nerăbdarea stă la rând
să te poată îmbrăţişa
priveşte-mă cum plâng
cu lacrima ta