O CARTE SPECTACOL


Stenograme dadaiste


Dintre doamnele literaturii actuale, Nora luga este singura care poate juca în toate echipele ge-neraţioniste. De o naturaleţe lipsită de efort, plină de energii cât să exporte şi pe Marte, Nora luga este fără îndoială o mină de aur pentru oricine are şansa unui dialog îndelungat cu ea. Previzibilă în volubilitate, în alungarea zonelor neguroase ale trecutului, fiinţă solară prin excelenţă, ea nu renunţă la zâmbet indife¬rent de calamităţile din jurul ei.
Femeie împăcată cu trupul şi singurătăţile, scriitoarea devine imprevizibilă atunci când buna-dispoziţie îi activează alertele unei retorici ce pare fără sfârşit. Şi e mai mare dragul să stai şi să asculţi. Sau, pentru cei mai curajoşi, să provoci autoarea cu intrigi sensibile.
Partenera de dialog, Angela Baciu, aparţine intervievatorului ce a depăşit bariera distanţei şi, convingătoare, a semnat deja împreună cu Nora luga o carte de interviuri. Acum recidivează. Cum a înduplecat-o, nu ştiu, dar cu siguranta, odată câştigate simpatia şi încrederea scriitoarei, lucrurile s-au derulat firesc. Angela Baciu are umor, ştie să primească replici acide, reacţionează prompt şi deschide viraje când dezbaterea dă semne de oboseală. Împreună au dialogat recent sub un titlu cel puţin derutant: mai draguţ decât dostoievski. Jocul conceptului estetic alăturat numelui celui mai întunecat dintre modernii tămăduiţi nu poate să nu incite imaginaţia. Cât de draguţ putea fi Dostoievski? Întrebarea e greşită. Cu cine ar fi fost el draguţ? Cu soţia? Cu femeile? Cu preoţii sau nevroticii? Nu vă hazardaţi să răspundeţi, va fi inutil. Cele două autoare au grijă să fixeze din capul locului un motto cu valoare de avertisment: „noi nu vorbim să spunem, vorbim din inerţie, mi-a spus ieri Daniil Sihastru". Mai ieşi, dacă poţi, din dilema de-nceput!
Structura urmează poemele dramatice cvasi-cunoscute. Un „Prolog în cer", fireşte, anunţa pe Anna Pavlova, celebra balerină rămasă în memoria tuturor pentru interpretarea din Moartea lebedei, pe Maşinistul Şef şi o întreagă faună suprarealistă ce acţionează explozii de imagini intertextuale. Cele două, „A" şi „N", dialoghează spontan, ca şi cum cineva le-ar înregistra pe ascuns în tip ce ele dau frâu liber euforiei. Dialogurile sunt asortate cu replici cromatice dintre cele care zăpăcesc sau pot fi citite drept versuri freestyle. Un „cor antic" conchide absurdist, deseori neverosimil, zarva falsă a celor două candidate la statutul de autoare.
Jocul de-a experimentul asigura validitatea oricarei replici, oricât de absurde. Oricum, ele au capacitatea de a face din nimic ceva valabil. Nora luga rămâne fidelă interferenţelor formative, aminteşte de Aglaja Veternayi, cea care a învăţat-o lecţia esenţia¬lă şi i-a explicat de ce fierbe copilul în mămăligă: „Ce vrei? — întăreşte Nora luga. Am rămas cu buciumu-n minte, că, fără lemn, nu fierbe". Dar sunt la zi şi cu apariţii editoriale din zona minoră, să-i zicem consumeristă. De pildă, mai în glumă, mai în serios, îi aminteşte Angelei de Suge-o, Ramona!, despre care ştie „că-l descalifică!", nici mai mult, nici mai puţin, „pe Dostoievski" şi „e mai draguţă decât zidul chinezesc". Joaca lor pe ecrane avangardiste dă semne că are nevoie din când în când de prezenteism: „Fraierp mai eşti, replica Nora luga. Nu te prinzi niciodată că totul e glumă, până şi hidrocefalul e câinele lui Pavlov". Alteori reacţionează matern, cumva didactică: „tu chiar nu ştii să râzi? Nu te-a învăţat nimeni? Noi venim pe lume gata învăţaţi. Ştim cum să trăim pe de rost. Fiecare iese din oul lui fără să cheme vreun medic cu aripi sau cu copite. Puiul din gălbenuş, ciuperca din spor, fătul din ovul... şi ce cântec şi ce dans".
Un spectacol de etichete cu zvâc dadaist
Şi ucenica-Angela are replici bune. Întrebată când a adunat atâtea amintiri, mai tânăra convivă răs-punde: „vin singure la mine (amintirile, n.n.), ca maidanezii". Nu lipsesc (auto)ironiile legate de incompatibilităţile Norai luga cu tehnica modernă, fuga de responsabilitatea mobilă şi aşa mai departe. Între Sibiu, cu Podul Minciunilor, şi Venetia nu e mare diferenţă, căci numai coincidenţtele pulsează, cu întâlnirile şi rememorarile transparente.
Amandouă sunt spirituale, gata să negocieze şi să accepte orice, să zburde pe teritoriul limbajului înălţând cuvinte peste fileu, pasându-le una-alteia fără grimase, fără intenţionalitate. Doar susţinute de arcurile spontaneităţii. Rezultă un spectacol de etichete cu zvâc dadaist, absurde cât să incite şi să tulbure căutătorii de logică.
Cântă împreună sau mimează situaţii, explică razant fapte istorice, cancanuri, iar anecdotica culturală sau politică dezvăluie noi pârtii pentru sania cu cele două pasagere puse pe şotii dadaiste. Nu se abţin să nu se tachineze („înţeleg, ţi-ai pus pijamaua de poetă”, „Te sufoci de-atâta noră? Cidrul dă în clocot?", „eşti cel mai grozav pokemon", „ce subconştient guraliv poţi să ai!", „eşti cam retardată, drăguţă" etc.). Nici să incite, din categoria „adevăr sau provocare". Uneori, deşi se abţin, umblă la butoane feministe: „eu n-o să mă sinucid pentru nici un bărbat. Cel mult cu degetele-n priza sau în coteţul găinilor", spune A(ngela). Broscoiul, un mânz alb, Mister T., şi alte arhetipuri ale masculinităţii trec printre rafalele lor, fără să rănească şi fără să atingă nimic esenţial.
Dialogul e întrerupt de flash-uri onirice, ale amândurora, cu amintiri prelungite în suprarealităţi; rezultă deliruri controlate mai mult sau mai puţin. Ele vor doar să piloteze cum le cade bine în cabina experimentului spontan. Un pasaj oniric îi este atribuit lui Tiberiu Almosnino despre „Visul lui Mister T.". Este singura concesie sentimentală a volumului.
Nora luga observă inspirată la un moment dat: „discuţiile astea sunt un flirt în imponderabilitate". Este unicul moment când metafizica poetelor se lasă îmblânzită. Ele caută şi găsesc afinităţi în cele mai banale trimiteri. Se vede cu ochiul liber ca (in)compati-bilităţile lor pot fi invidiate. Toate se derulează într-o risipă de subtilităţi, într-un concurs (fără premii) de replici absurde, de poleire a kitsch-ului. ldeea care aduce carnaţie este că, dacă tânăra se teme că nu va şti să moară, maestra spune că moartea-i ca dragostea. „La examenul asta nu pică nimeni. Totul e să n-o contrazici!" Acest cross dadaisto-suprarealist nu are învingător, nici cititori. Codul îl ştiu doar cele două, care fac din varianta publicată un alt joc de pase, aruncate, ca din întâmplare, şi cititorului. Care, evident, nu va şti ce să facă deodată cu ghemul de replici vii. Trebuie să se retragă, tiptil, în tribune, şi să urmărească încrezător jocul celor două amazoane ale limbajului la o sticlă din care duhul nu se dă scos nicicum.
O carte pentru cunoscători, un spectacol de replici din fântâna unei inerţii dadaiste.

Nora luga, Angela Baciu, mai drăguţ decât dostoievski, poem dramatic cu ilustraţii de Ion Barbu, Editura Polirom, 2017