LYRA


Dumitru - Dan MAXIM
(Chişinău)



Născut pe 9 februarie 1963, în comuna Drăsliceni, jud.Chişinău.
Licenţiat al Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova (1985-1990).
Activează în calitate de redactor-prezentator, crainic la Radioul Naţional, fotoreporter, corespon-dent special şi secretar general de redacţie la mai multe publicaţii: Patria (Făleşti), Sfatul Tării, Făclia, Patria Tânără, Basarabia, Mesagerul, Luceafărul, Flux.
A publicat proză şi versuri în reviste de prestigiu din România şi Basarabia.
A editat romanul „aştepTaţii FIULUI sau CARTE PENTRU CĂRUTAŞI" (Editura ARC, 1998), care a fost menţionat cu premiile: Editurii Eminescu din Bucureşti (1997) (!), Uniunii Scriitorilor din Moldova (1998), „Familia Esinencu" (1997), „lurie Matei" (1999).
Actualmente activează în calitate de Secretar General de redacţie la revista Asociaţiei Oamenilor de Creaţie din Moldova „Viaţa Basarabiei"; lector-universitar.
(S.V.)

CERŞETOR
(cu drag şi dor de ţară)
Am terminat cuvintele din stângul,
Din dreptul buzunar la fel
Şi am să trec aproape de morminte
De prin sicrie vechi să adun bir.
Vói să le pun la dijmă moşi-strămoşii
Cu feţele în sus, adulmecaţi
De poftele rebele-farisee
Ale gigantelor duhori de deputaţi.
Flămânzi, opinca să şi-o fiarbă-n oală.
Să-şi scoată carnea de-Om de printre dinţi
Şi să-şi aşeze ghiftuiţi coroana
Pe creştetul cu nimb de idioţi.
– N-or să-şi întoarcă din siberii taţii!
Şi n-or să-şi scoată din arhive fraţii! -
Căci n-au avut iubirile curate
De Ţară, de Copii şi nici de Carte.
Îşi supără părinţii cu mulţimea
De ani furaţi de la vecinii lor,
Care-au murit aseară cu nepoţii
Pe laviţa de scânduri din pridvor.

Am să mai lupt cu morile eterne
Şi-am s-o termin cu ipocriţii surzi –
Am să-l ridic din morţi pe Diogene
Să lumineze viaţa pe pământ.
Voi fereca Pământ cu-n lacăt mare,
Mai mare decât dragostea ce-o am
Pentru nesaţul lor de libertate
Şi dragostea ce-o poartă din mormânt.
Apoi, cu bunul meu şi neînfricatul frate,
În zilele cu nopţile târzii,
Voi ridica paharul cu dreptate
La porţi deschise pentru oameni vii.

COPILĂRIE FĂRĂ MEMORIE
Printre toamnele multe la număr,
Printre toamnele galben-absurde
Merg cocori obosiţi, rând-pe-rând
Răzleţiţi printre trestii şi vânt.
Cartea lor, parcă scrisă de oameni,
O închise un alt anotimp –

Primăvara, trecută-n istorii,
Nu le-aduse nici pui şi nici cuib.
Şi mulţimea de frunze din aer
Peste pliscuri le cad, peste cozi –
Primăverile fără emoţii
Părăsesc şi memoria lor.
Sus, spre bolta albastră întinsă,
Drum îşi fac vrăbiuţele mici,
Iar cocorul din marginea bălţii,
„Ăla mic”, printre zdrenţe de pene,
Ochiul stîng îşi aruncă spre ceruri
Şi îşi desface-aripioarele-n gînd:
„Oare cine-mi furase şi zborul,
Şi-anotimpul, şi fraţii cei mici?
Oare cînd voi ajunge în cercuri
să înot printre valuri de vînt?”
Mai la vale ori poate pe muche,
Pe o prispă cu lemne de foc –
Trei copii – doi băieţi şi-o fetiţă,
Dezbăcaţi, cum îi ştiţi, şi desculţi –
Au încins o discuţie-n gînd:
„– Oare cînd o să vină AZI tata,
de-acolo unde-au dus-o pe mama
oameni răi, cu-ochelari, fără carte
şi cu umerii laţi şi pe-o-parte?”
„– Oare cînd o să facă bunica
turtişoare cu lobodă-n ştir?”
Căci făina în pod se sfîrşise
De la ultimul mort-cimitir.
„– Oare cînd o să fete pisica –
trei blăniţe să-joace-n pridvor?”
Pîn-atunci o să-i moară bunica
şi-or să mînce colivă cu dor.
Printre toamnele multe la număr,
Merg cocori obosiţi, rînd-pe-jos –
Primăverile – fără memorii;
Şi copiii-aşteptînd pe Hristos.

AM SĂ MOR PE O VREME URÎTĂ
Am să mor într-o toamnă urîtă,
Nici la groapă nu o să poţi să mă duci –
/Nici la groapă n-o-s-te las să mă duci/ –
Şapte corbi îmi vor face pocitul
Postament de spini grei şi urzici.
Şi ploua-va în toamna aceea,
Şi sufla-va bacovia-de-vînt
Să mă facă din Plumb biet pămînt;
Mă va strînge Poetul în gînd
Printre stropii de ploaie cerînd
Să mai facă un loc în mormînt.
„Stai acasă!” - am să strig încă-o-dată –
Viaţa mea e aproape uitată:
Singur fost-am urît pe pămînt
Mai degrab-de folos în mormînt...
Dar repet adormit: „Stai acasă!
Să nu-mi mergi funerar spre mormînt!”
Taina mea e o vorbă în tină,
Taina mea de început a sfîrşit –
Ca şi mia de ani pîn-la tine
Ca şi ziua de azi ce-a tăcut.

ÎNTR-O ZI
Într-o toamnă cu miros de iarnă –
veche toamnă pe vechiul răboj... –
Voi veni îmbrăcat în pomană
Şi umbrit de-un trecut voievod.
Într-o toamnă ori poate-ntr-o iarnă –
veche iarnă pe vechiul răboj... –
Se vor trece culorile toate
Şi tristeţea rămîne-va în loc.
Într-o iarnă, mai ştii – primăvară –
veche-veche pe vechiul răboj... –
Înflori-va un dor pe o ţeavă
De tun vechi din războiul modern.
”n-primăvară, dar poate în vară –
veche vară pe vechiul răboj... –
V-a-ncolţi pe la umeri pomana
Împărţită de vii pentru morţi.