POEZII PENTRU COPII


Ioana Zamfir Toma

Strop de ploaie
Pic, pic, pic,
Aşa-s de mic
Încât tu nici nu mă vezi,
Iată-ţi bat sfios în geam,
Fiindcă adăpost nu am…
Pic, pic, pic, sunt strop de ploaie,
Lasă-mă la tine-n casă
Doar un pic, te rog, mă lasă,
Doar un pic, pic, pic…
Şi-a deschis băiatul geamul
Şi-a luat în palma lui
Stropul mititel de ploaie,
Dar acuma, uite, nu-i!
Ba cum nu, te rog priveşte:
Ca un abur subţirel
Zboară vesel prin odaie
Musafirul mititel,
Iar afară, altul, mic,
Bate-ncet în geam: pic, pic…

Toamnă, să nu vii curând
Toamnă, să nu vii curând,
Lasă-mi încă vara caldă,
Braţ la braţ cu ea cântând,
Să mă duc la râu, la scaldă.
Lasă-mi, toamnă, vara încă,
Lasă-mi câmpurile verzi,
Lasă-mi soarele în luncă
Şi albinele-n livezi.
Vara mea, rămâi cu mine,
Tu eşti toată doar lumină
Şi-ţi sunt nopţile senine
Şi nu vreau toamna să vină.

Vine ploaia
Vine ploaia, n-am să fug,
Nu mi-e teamă de furtună,
Nici de norii fumurii,
Nici de fulgeră, sau tună.
Vine ploaia, n-am să fug,
O aştept ca iarba crudă,
Vreau s-o beau, sub cer să fiu
Udă, ca o paparudă.
Vine ploaia, n-am să fug,
Dacă plouă mă fac mare
Şi-am s-ajung, dacă mă-nalţ,
Pân-la nori şi pân-la soare…

Astăzi plouă
Astăzi plouă, ce păcat!
Ne-am fi dus din nou la scaldă
Să-notăm în apa iute
Ce ne-ajunge pân-la brâu,
Însă plouă.
Ce păcat!
Norii tot mai des se-adună,
Pânza verde-a ploii cade
Peste crengile uscate
Unde ne-am făcut colibă.
De vreo-lună
Plouă-ntr-una…
Ce păcat!

Joacă-n bătătură iarba
Şi se-apleacă-n ploaie merii,
Nu ni-e teamă, nu e toamnă,
Suntem chiar în miezul verii…
Ne-am fi dus azi la scăldat,
Însă plouă.
Ce păcat!
Las-să plouă! Hai la şah!
Facem un campionat:
o mişcare, zece, mat!
Iată, ploaia a-ncetat!
Nu mai plouă?
Ce păcat!

Toamnă
Auziţi? Bate vântul,
Cântă o vioară,
Gingaş, pământul,
Ca pe o comoară,
Leagănă grâul
Azi semănat…
Ploaia-n fereastră
Ne-aruncă boabe
De apă-albastră…
Eu, cu cerneală,
Scriu pe curat
C-a venit toamna
Cu adevărat!

Soarele de dimineaţă
Soarele de dimineaţă
Doarme-n patul lui de ceaţă
Învelit pân-la bărbie
În mătase vişinie:
Dar când ora a sunat
Se trezeşte-îmbujorat
Şi zâmbeşte şi clipeşte
Şi pe nas mi se opreşte
Şi mă mângâie pe gene
Şi-l alungă pe Moş Ene!
Şi-atunci sar şi eu din pat
Şi fug iute la spălat.

Soarele de la amiază
Soarele de la amiază
Peste câmp şi deal veghează.
El ne face gârla caldă,
Numai bună pentru scaldă,
El ne coace în grădină
Merele cu faţa plină,
Iar pe lanul depărtat
Varsă auru-i curat…
Ştiţi de ce e pâinea bună?
Fiindcă-n miezul ei adună
Fir cu fir, rază cu rază
Soarele de la amiază.

Joc
Trece toamna prin oraş,
Dar noi n-o luăm în seamă,
Fiindcă-n parcul uriaş
Veselia ne tot cheamă.
De copii aleea-i plină,
Toţi aleargă şi se joacă,
Unul şi-a făcut maşină
Cu volan rupt dintr-o cracă.
La bazin s-au strâns grămadă
Fetele în graba mare
Îmbulzindu-se să vadă
Peşti cu galbene-aripioare.
Joaca-n mreaja lui le-a prins,
Râd, aleargă, sar în loc,
Pe obraji li s-au aprins
Flori de purpură şi foc.
Seara pleacă toată ceata.
Numai luna, ca un ban,
Stă de parcă ar fi gata
Să se dea pe tobogan!