Violeta Craiu

Îngerul înoptării
Palmele unite în rugăciuni vindecătoare
liniştesc nebunilor clipele nopţilor adânci
pe malurile Brăilei zorile de făină umedă
pătrund în ochii arămii de toamnă
moment nepotrivit în oaza muzelor,
fricile bântuie inspiraţia poetului
irezistibil chin
visul îl cuprinde pe neaşteptate
cu mintea plecată aiurea
nu mai are curaj…
paradisul literelor de argint
se pierde în două, trei versuri
aşezate într-un sarcofag
păzite de îngerul înnoptării
de duhurile rebele
magia statorniceşte poemul
amestecate cu firele de nisip
literele se înghesuie să reziste în timp
paradoxul situaţiei trece prin clepsidră
locul devine sacru
valoarea literară mai verticală

TU
Poezia în visurile mele
Născută din raze de lună
Scrisă pe valuri de ape, vibrează
Trăiesc o viaţă banală
Nu mă regăsesc, mă-nvârt în cerc,
După cuvinte lipite pe buzele-ţi fierbinţi
Trupul, o trestie uscată
Se agaţă de vânt, să nu fie aruncată
La margine de drum
Poezia în visurile mele
Caută loc în inima ta
Ascunsă după constelaţii
Melancolia şi dorul
Se amestecă cu jocurile seducţiei
Ca într-un spectacol
Îndoiala şi poezia
Sufocată de atâtea ezitări
Plânge în palmă
Tu mă trezeşti la viaţă
Amintindu-mi că sunt muritoare
În iernile fără zăpadă