INVITATII REVISTEI


Mihaela Albu
Poeme

Drum
...vecin cu liniştea
(şi totuşi atât de departe!)
Călătorul îşi însoţeşte drumul
spre nicăieri …
Pietre în adormire de timp
deşteaptă
cu gândul...
Lucruri şi nume de lucruri
rostogoleşte în amintire
vin şi pier ...
altele se cernumite, create...
Capăt sau infinire?

Spre noapte
…graba cu care vine toamna!
Aud cum creşte iarba peste
aduceri aminte…
Umbră de storuri la ferestre de gând.
Printr-un ochi de geam
culoarea reveriei –
dimineaţă în primăvară…
văpăia – semn/
scut spre întuneric.
Eternul –
… graba cu care vine toamna!

Lumea
Am privit orizontul:
cutezanţă e să-nţelegi
rana
din cântecul ciocârliei!

M-am uitat peste câmpuri
cutezanţă e să-n-nţelegi
arsura
din focul privirii!
Am deschis cartea:
cutezanţă e să-nţelegi
de-ne-înţelesul -
Omul!

Vară toridă
Se bate miezul zilei.
Lumina arde gânduri
taie visarea
ia cu sine îndrăzneala
cerne peste fire
culori/ iluzii
dans ameţitor
fata morgana
Florile tac ostenite
miresme amorţite sub arsură;
oraşul a albit deodată.
Irealul....
Se înlănţuie ispitele
cer însetat de albastru
şi nopţi.
Zăvor la uşi
iubirea
E un vis ...

Rugă
Întoarce-te la mine
şi lumina va înflori,
noaptea va triumfa în ziuă
locul uscat va naşte iarbă
Cerul îl va oglindi.

Întoarce-te la mine
şi apusul fi-va răsărit
însinele-mi odată plumbuit;
Întoarce-te!
zăgazurile se vor rupe
de cascada de dor împlinită.
Întoarce-te la mine!
nu ne vor mai fi
paralele cuvintele
Întoarce-te la mine!
Îţi voi îmbrăca visele-n culori
în noaptea care deşteaptă zorii;
Un ceas de taină, cu tine, îmi e
de-a pururi
– mirabilă poveste!

Fascinaţie
O melodie-ntreagă e-această sfântă noapte
Luna varsă lumina cântec divin.
Şi eu Te cânt
cu gândul
cu dor fără saţiu
şi suflet prea plin.
Trece un freamăt de nuntă prin arborii nopţii
Stelele cern albe speranţe pe lumile triste
Iubirea bate aripi
cheamătoare
iluziile
se-ascund
în inimi
cu grijă, cu teamă…

Incertitudine
Precum Alice
am trecut amândoi pragul
- încrezători -
în Ţara Minunilor…
mi-am lăsat la uşă
sandalele grele de tină
şi mi-am spălat
fruntea, pleoapele, picioarele
cu lumină.
Păşeam încrezătoare ...
îmi-erau braţele încărcate
cu aromitoare mirări
pe drumul ce ştiam că duce
ca întotdeauna –
spre nicăieri
spre niciunde
sau spre învolburatele unde
ale acelui început
chemat
dinainte de-a şti
cum încolţeşte
sămânţa
de Bine şi Linişte.

Tu
De preaplin – cupa dă peste margine;
Neştiute drumuri s-au deschis –
Lumina ne-nconjoară în ţipătul triumf
Plesnesc muguri
Freamătă Firea …
Şi tu –
între elegie şi sonet
slujeşti Iubirea
cu suflet de Poet ….

Risipitorii
Ce risipă, ce mare risipă
a ecoului de paşi neumblaţi
în dimineaţa ce încă n-a tăiat
perdeaua necunoscutelor întunecimi.
Ce risipă de aşteptări!
Cu ce sete băute!
Tăcerea cade grea
ca un de-neştiut
învinuit de ne-păcat.
Se varsă cerul peste mare
şi-o umple de albastru pur
eu nu-mi iau ochii de sub zare
şi-aş strânge-o în braţe toată ca un fur.