Porto-Franco

Valeriu Gorunescu

Valeriu Gorunescu

Rubrica: Poeti dunareni  /  Nr. 140/2007

POETI DUNARENI

VALERIU GORUNESCU

ÎNCHIS ÎN NORI

De la o vreme, lumina fiecarei zile
îmi pare o sora vitrega, apoi nici atât,
se schimba în calau, cu topoare subtile,
cazute cu riduri rabdatoare, pe gât.
Parca ucigas si cerul devine,
de un albastru ostil, prea lucid,
ca dintr-o hala gazata doar pentru mine -
sa-mi transporte nadejdile-n vid.
Se îndeparteaza arborii ca un stol de cocori,
fug livezile, iarba mi se refuza.
Ma vad închis într-un tarc de ninsori,
cu ultimul cuvânt sleit pe buza.
Înteleg si nu prea: pietre-n genunchi,
fulgere-n coaste, din batrâne furtuni.
Ma taie-un gând rau ca pe-un trunchi
o barda-ascutita.
Si apun...
Si apun...

DEVENIRI

Îmi amintesc foarte bine toate
vietile mele anterioare,
dar disperat, fragmentar,
pe sarite: am fost o turla
de bazilica, acoperind nu
mai stiu care zeu; înca îi mai vad
chipul, lipit pâna la confundare
de obrajii mei.
Mie mi se închinau acele multimi
în delir? Am mai fost
rug arzând ereticii: mi se
încolaceau flacarile de carnea lor,
de geamatul lor, încât si azi inima
îmi zvâcneste mai mult prin palalai
si taciuni încinsi, decât
în cosul pieptului.
Si tot eu stiu ca am mai fost
o fântâna salcie, dintr-un Baragan
cu scaieti si turme ratacitoare
de oi tigai si turcane:
fluiere lungi rasuna prin
mine, aduna si acum oi de
cuvânt, ce apoi se astern cuminti
la drum, pe stepele
colilor albe de hârtie.

DISTANTE

Ma apropiam de tine ca o ceata,
ne vedeam greu inimile. Asteptam. -
Tu esti zapada ce si-ar vrea
o fata?
Ne despartea o vârsta ca un geam.
Cât înca departare,
câta gheata -
sa nu ne-mpreunam cu nici un ram...

CAPETE

Capul meu de stea imberba
a suit în tineri meri,
primavara grea, acerba,
din vulcani îti sorbi puteri
si ti-apare-un cap de luna,
nu plesuv, dar mai posac,
cu cenusa împreuna -
chiar din miezul unui veac.
Apoi si mai în zapada,
cap de viscol, de ghetar,
când pe frunte-are sa-ti cada
neaua vârstei, ultim har.

SUAV MARGARITAR

Ma scufundam, scafandru îndârjit,
în apele acelea, ale clipei si erelor,
sa scot o perla - soare-n scoici topit:
meleagrina margaritiferelor.

De fiecare data doar nisip,
smulgeam din strat robit misterelor,
si nu din scoici prearotunjitul chip:
meleagrina margaritiferelor.

E poate-n ochi de nea, si mult mai sus,
în stralucirea din zenit a sferelor,
perlatul nimb, de nimenea supus:
meleagrina margaritiferelor.

Voteaza:
Total: 1.00 (1 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR