CRONICI AMICALE

Constantin Oancă,
un romantic trubadur al "elegiilor de la Corod"

Nu cu mult timp în urmă, cu ocazia unui eveniment cultural, am lecturat pentru o întâlnire publică, cea mai recentă apariţie editorială a scriitorului Constantin Oancă: "Euridice - elegia de la Corod", apărută la editura gălăţeană InfoRapArt.
Dacă iubirea lui Orfeu pentru nimfa Euridice a fost una de scurtă durată, în mod cert nu putem spune acelaşi lucru despre iubirea poetului C. Oancă, pentru Corodul obârşiei sale, fapt pentru care i-a adus ca ofrandă, unsprezece elegii. Altfel spus, în desfăşurătorul apariţiilor sale editoriale, volumul de faţă este la poziţia unsprezece, un număr reprezentând ca subtitlu, tot atâtea "elegii de la Corod".
Ca şi în alte volume ale sale, am avut bucuria să regăsesc în mare parte, o poezie plin? de muzicalitate, emoţionantă, purtând amprenta unui romantic, rătăcit parcă în peisajul generaţiei actuale de poeţi, semnatari în bună măsură, ai unor partituri lirce moderniste, pe alocuri, cu încifrate coduri suprarealiste.
Poemele lui Constantin Oancă exprimă emoţia unui poet rafinat, cu o stilistică elevată, o expresivitate specială ce se regăseşte de multe ori şi în producţiile lui aforistice. Lectura poeziei sale te poate pune chiar într-o oarecare dificultate: cred că în momentele de creativitate, poetul are lângă masa de lucru şi lira dăruită de zeul Apollo lui Orfeu, şi nu ştii dacă ciupindu-i corzile, autorul transformă versul în partitură muzicală sau sunetul anticului instrument curge peste strofele melancolicului poet corodean. Poate că această dualitate vine şi din faptul că autorul a exersat de la catedră şi lecţia de muzică şi cea de dascăl dăruit filologiei.
Lectura poeziei îşi creează cumva iluzia că auzi în surdină muzica unei mari orchestre simfonice în care strălucesc "o sută de violoncele", sau "cum mai şuieră viorile/ în apropierea sfârşitului", iar"contrabasurile au consistenţa înnoptării/cornii împletesc peisaje largi/iar nordul orchestrei/viscoleşte din răsputeri zăpada."...
M-am întrebat ce simbol o fi în acest „nord" pe care îl găsim în mai multe poeme... Să fie oare nordul răcoros care vesteşte poate, brumele toamnei şi de ce nu primele "ninsori" anunţate de filele unui calendar ce a aşezat mai demult ghioceii pe tâmplele unui trubadur în plină forţă artistică.
Poezia lui este străbătută de o muzică deosebită, discretă peste care "ninge cu sufletul meu./Cu fiecare ninsoare, eu mă mut în poem" şi adaugă mai departe autorul: "Peste amintirile verii/ se aştern frunzele toamnei"... Multe din versurile sale excelează pe notele unor partituri de iubire sau chiar erotism... "in poemul meu/doarfoşnetul filelor este luat din lumea aceastarn rest/gura îşi este făcută din cuvinte"(...) "Acum din sărutul tău/numai buzele mele au rămas ... Plecai/şi-n urma ta se ridica încet/colbul fin al înserării."(Plecai)
Prin imaginare scrisori de dragoste, lirica sa respiră o puritate uşor adolescentină şi dacă nu I-ai cunoaşte, ai crede că versurile sunt ale unui autor cu mult mai tânăr, care, într-un volum anterior declara: "Poezia este povestea a două personaje: poetul şi iubita." Un Orfeu al zilelor noastre, care încă îşi mai caută iubita declarându-I: "Ce mi-ai dăruittu/este dorul/care nu-mi îngăduie/nicicând/să mă pierd de tine."
În scrierile de până acum ale lui C. Oancă se pot distinge şi alte teme, importante din care nu lipsesc partiturile aşezate în notă filosofică, civică, socială, religioasă. Semnătura lui poate fi întâlnită în paginile unor prestigioase publicaţii culturale naţionale şi regionale, precum Dacia literară, Cronica, Ateneu, Luceafărul, Lumină lină, Flacăra (George Arlon), Dunărea de Jos, Viaţa liberă, Şcoala gălăţeană, Antares, Tecuciul literar artistic, Sinteze literare.
Preşedinte al Cenaclului literar "Calistrat Hogaş" şi membru al Societăţii culturale "Ion Petrovici", ambele din Tecuci, Constantin Oancă, din anul 2009, este membru al Uniunii Scriitorilor din Romănia.
De la debutul publicistic cu volumul Îngerul din singurătate (însemnări aforistice), Editura pentru literatură şi artă "Geneze" - Galati, 2002 şi până la momentul de faţă,
au scris cronici favorabile la cărţile sale, texte pentru prefaţă, o serie de personalităţi importante ale publicisticii culturale româneşti, precum C. D. Zeletin, Alex Ştefănescu, Constantin Trandafir, Paul Sân-Petru, Ion Hurjui, Valeriu Stancu, Casian Maria Spiridon, Dionisie Duma, Richard Constantinescu, Cezarina Adamescu şi lista ar putea continua.
Constantin Oancă este un om cu o prezenţă delicată, prietenoasă, o voce care are multe de spus în spaţiul cultural gălăţean. Poet cultivat, cu un vers de multe ori meditativ, cu tonuri profunde care îi conferă o poziţie specială în tabloul poeziei actuale. Cum spuneam, un trubadur mai modern, a cărui sonoritate îI apropie cumva de prietenul său de o mai accentuată liră romantică, tecuceanul Dionisie Duma.