LITERATURA PENTRU COPII

Andrei şi Muta, mătura vorbăreaţă

Acasă la Andrei cel mic, mama face curat în bucătărie cu mătura cea nouă. Adună resturile de pâine scăpate de Andrei pe podea. Andrei vine fuga-fuguţa şi se uită mirat la mătură:
-Mătura, îi spune mama, arătându-i-o. Aceasta este mătura, mă-tu-ra.
Andrei o priveşte atent şi spune:
-Muta!
-Mă-tu-ra, Andrei, repetă mama zâmbind. -Muta, muta! spune Andrei, fugind după o maşinuţă.
-Eu nu sunt mută! se aude deodată un glas, cine să fie? la te uită, vorbeşte chiar mătura, ofensată rău. Eu, mătura, vorbesc, cânt, ciripesc, fluier! De toate ştiu să fac, că doar mă uit la televizor, la programul cultural şi la folclor.
Auzind aşa, Andrei se întoarce şi o priveşte curios. Apoi întinde mânuţa şi o trage tare de un pai, mai-mai să-l smulgă.
-Vai, vai, vai, m-a auzit! Andrei m-a auzit! Mama lui Andrei, salvează-mă! Andrei îmi jumuleşte paiele! Of, uite că mama nu mă aude, ajutor, ajutor! strigă supărată mătura.
Noroc că mămica lui Andrei vede imediat pozna, ia mătura, o aşază la colţ, apoi îl ia pe Andrei de mânuţă şi pleacă amândoi în parc. Imediat ce se închide uşa, mătura spune supărată:
-Ah! Ce jignire! Eu sunt o mătură groasă şi frumoasă, cu coadă de lemn adevărat, din pădure luat... Nu ca astea urâte, din plastic colorat. Uite, am paie adevărate, cu sfoară bine legate... nu am niciun defect. Sunt harnică foc şi vorbăreaţă, eu nu sunt mută, aşa să ştiţi, voi toţi din casă. Andrei a spus că sunt mută, dar nu-i adevărat!
-Asta putem vedea şi singuri, s-a supărat maşina de spălat cea rotofee. Abia ai venit şi doar gura ta se aude.
-Mai taci, că mă doare capul! a strigat enervat şi aspiratorul de sub pat.
-Nu tac! Sunt supărată! De ce a spus Andrei că sunt mută?
-Dacă nici atâta nu ştii, a zis ceainicul, degeaba te lauzi că te-ai uitat la televizor, la emisiuni culturale şi de folclor. Copii mici, aşa ca Andrei, nu pot să pronunţe corect un cuvânt nou. De aceea dumitale, în loc de mătura, îţi spune "muta".
-lar mie îmi spune "toul" a vorbit aspiratorul.
-lar mie "leata", a spus găleata. Eu sunt "leata cu gogoi", adică, pentru tine, găleata cu gunoi.
-După câte vezi, în afară de tine, nimeni nu se supără, domnişoară Mătura Muta cea gălăgioasă, a completat aspiratorul. Andrei are doar doi ani. Peste un an, dacă taci, vei fi botezată cu numele întreg, Mă-tu-ra!
-Şi dacă nu tac? a întrebat obraznică mătura vorbăreaţă Muta.
-Eeee, dacă nu taci, vei rămâne pe vecie drept mătura Muta, ca pedeapsă pentru obrăznicie. Şi nu vei afla secretul caselor...
-Secretul caselor? Un secret? Ah, ce curioasă sunt! sărea în sus mătura Muta, învârtindu-se în jurul cozii de lemn. Ceilalţi se uitau atenţi la ea cum dansează.
-Eu îl ştiu, se auzi glasul serios al ceainicului. Vei afla secretul caselor doar dacă taci mâlc atunci când intră un om în cameră. E interzis să vorbim când sunt oameni aici. Avem voie când suntem singuri, doar noi, obiectele din camera. Asta e regula caselor, iar cei noi veniţi, aşa ca tine, trebuie să o înveţe.
-Cum spune ceainicul, aşa facem! El este cel mai vechi obiect din casă, el ştie! spuseră cu glas de clopoţel tacâmurile din dulap.
-Da, da, el ştie, a zdrăngănit şi găleata Leata.
-Hmm, hmm! Ascultaţi! a vorbit ceainicul. Eu sunt în această familie de când stră-bunica Veronica m-a făcut cadou bunicii. Apoi bunica m¬a dat mămicii şi mămica mă va da lui Andrei... Hopa!Sssssssssttttt! Linişteeeee! Se întorc acasă, mămica şi Andrei. Sssssstttttt! Nimeni să nu vorbească!
Cuminte, aspiratorul s-a ascuns sub pat, găleata Leata şi-a lăsat capacul, tacâmuriie s-au aşezat cuminţi la locul lor, iar mătura Muta s-a lipit de perete, sub privirile severe ale ceainicuiui, care supraveghea ca totul să fie în ordine.
Auleu, ce-i mai venea să vorbească măturii ceiei găiăgioase! Dar şi-a pus fermoar la gură...ăăăă, adică sfoară la gură, ascultând de poveţele ceainicuiui. Era tare, tare curioasă să afie care e secretul caselor.
Uite aşa, timpul a trecut şi mătura Muta cea vorbăreaţă a fost cuminte şi nu a mai vorbit deloc, dar deloc înainte să piece oamenii din casă, ceainicul a lăudat-o:
-Bravo, bravo, mătura Muta, ai fost foarte atentă, acum eşti de-a noastră, eşti o colegă bună!
Mătura s-a bucurat, a sărit, a ţopăit şi a dansat.
-Acum vreau să ştiu secretul caselor! Promisiunea e promisiune, domnuie ceainic!
-Secretul, draga mea, da, da, da! Aşa e, am promis... Vezi tu, este foarte simpiu, dacă erai atentă, îl descopereai şi singură, continuă ceainicul, în vreme ce toate obiectele îl priveau.
Aspiratorul veni aşa de aproape, şi îşi întinse taaaare capul, încât scăpă un fâs pe furtun. -Scuze! spuse el înroşindu-se.
-Se-cre-tul, se-cre-tul, se-cre-tul! Vrem secre-tul! săreau tacâmuriie pe masă, gata să răstoarne o felie de plăcintă bine mirositoare.
-Ei bine, gata! Gata! Află dragă domnişoară mătură... că... până când împlinesc şapte ani, toţi copii ne pot auzi cum vorbim noi obiectele... acesta-i secretul.
-Ahaaa! Acum înţeleg... de aceea m-a auzit Andrei în prima zi când am venit în casă! Atunci nu ştiam că nu trebuie să vorbesc de faţă cu el.
-Bravo, bravo, să trăiască, coiega noastră mătura Muta! zdrăngăniră tacâmurile.
-Braaavo! striga ciămpănind din capac găieata Leata.
Tocmai atunci, şşşştttttttttt! Se auziră paşi, mămica lui Andrei venea la bucătărie. Am uitat să vă spun, era seară, în casă era linişte, toată lumea se cuicase.
-Şşşşttttt! dădu semnalul ceainicul, linişte, toată lumea la culcare!
Toate obiectele din casă s-au cuibărit la locul lor şi s-au culcat.