Porto-Franco

Emilian Marcu si oportunitatile fabulosului cu fistic

Ionel Necula

Rubrica: Cronica literara  /  Nr. 140/2007

CRONICA LITERARA

Emilian Marcu si oportunitatile fabulosului cu fistic


Nu ascund c-am asteptat cu nerabdare aparitia volumului al doilea din romanul fantastic "Suburbii municipale",care ma frisonase tocmai prin fisura imprimata realului pentru a se facilita infuzarea luî cu toate nevralgiile fabulosului.
Pe Emilian Marcu l-am simpatizat de cum l-am cunoscut. Eram, Amândoi, într-o situatie ideala pentru începutul unei amicitii nepoluate de cârcotasi "binevoitori", dispusi sa ne infecteze cu tot felul de ambiguitati insalubre. Am avut posibilitatea sa ne gestionam singuri relatia si vad ca pâna în prezent nu s-a ivit nici un prilej de îngrijorare.
Romanul "Suburbii municipale" este, cred, una dintre cartile de rezistenta ale scriitorului. Daca admitem ca fabulosul, imaginatia, capacitatea de fantezie sunt punctele tari ale oricarui scriitor, atunci trebuie sa admitem ca Emilian Marcu le stapâneste într-o masura binecuvântata de zei. Am în vedere substanta fantastica a structurii romanului, dar si partitura compozitionala si stilistica a cartii, care-i certifica aptitudini scriitoricesti indiscutabile.
În mod obisnuit, realul si imaginarul se vlaguiesc si se vampirizeaza reciproc într-un raport invers proportional. Numai ca Emilian Marcu iese din tipicul obisnuitului; cel putin în primul volum al romanului, nu fabulosul invadeaza realul, ci realul, hic et nuc-ul se prelungeste în imaginar si se revarsa peste marginile conventionalului.
În cronica la primul volum al romanului subliniam lejeritatea cu care autorul circula prin real si fantastic ca printr-un sistem de vase comunicante, caci realul si imaginarul se stânjenesc, se complinesc si se dilocuiesc reciproc într-o concurenta laborioasa si labirintica. "Mormântul calugarului ioanit" (al doilea volum al romanului) nu schimba aceasta perspectiva, numai ca planurile nu mai sunt strict constituite, ci se edifica din mers în ritmul desfasurarii naratiunii. Oswald Zaur Austriacul, cel cu studii la Padova, prezinta planurile noului oras cu suburbiile aferente si primarul cu apucaturi de satrap local hotaraste începerea masuratorilor. Atmosfera este medievala, iar uncle pagini, cum ar fi calatoria initiatica a lui Oswald Zaur Austriacul la abatia Marelui maestru, ca alumn al parintelui Beniamin aminteste în multe privinte de calatoria lui Guilielmo si Adso din "Numele trandafirului" a lui Eco. Marele Maestru "era îmbracat ca pentru un ceremonial". Avea mantia încarcata cu clopotei de aur care "raspândeau un cântec ca un bal¬sam divin la fiecare miscare" a altarului. "El stia de toate acestea si se misca într-un ritm numai de el cunoscut, un fel de dans al împacarii puterii supreme cu care fusese investit înca înainte de a înalta Cetatea Domnului aici, la capatul lumii" (p.51).
E o lume de taine si de simboluri nedecriptate pe care autorul o reconstruieste artizanal, secventa cu secventa folosind recuzita vremurilor medievale. Plaurile noilor suburbii erau trasate pe piei de viezure argasite în cazane uriase lucrate cu arta de mesteri adusi din Spania si primarul-autocrat, pentru a asigura caracterul tainic al proiectului urbanistic, îl fereste de indiscretia rivalului sau, a batrânului Anticar. Mai contribuie, la realizarea atmosferei de Ev mediu timpuriu, prezenta unor personaje enigmatice, precum mavracosta care "calarea un cal alb cu valtrapuri de aur pâna la pamânt (p.163), Sava Gotul, preluat din istoria ortodoxismului românesc, Zoroastrul, omul de încredere al batrânului Anticar, apoi calugarul Beniamin, care a lucrat si el la schitarea planurilor suburbiale, calugarii ioaniti, presecarii Ratofix si Danauto transportând care încarcate cu ceara, faguri si miere spre suburbii si înca multa lume colorata, pestrita, colcaind prin suburbiile tenebroase ale urbei. Batrânul Anticar înca mai spera sa extraga piatra filosofala din fierturile sale, iar barbatii trag cu ochiul spre stabilimentul cu prostituate îndemnati de aceleasi pofte carnale.
Dar dincolo de toate acestea trebuie sa subliniem abilitatea scriitorului în reconstituirea cadrului de ev mediu timpuriu, frenezia cu care îsi mobilizeaza resursele si se daruieste împlinirii acestui proiect. descifram în aceasta carte o bucurie a verbului de a se rostui într-o partitura de exceptie si de a facilita cititorului o lectura agreabila, duminicala.
În postfata romanului, criticul Al Dobrescu disociaza mai multe "nuclee epice" - fiecare în parte putând vitaminiaz o desfasurare narativa articulata sî de sine statatoare. Numai ca autorul nu pare interesat sa asigure discursului o coerenta si o structura logica evidenta, cinefilmica. Simte când actiunea tinde sa se dilate catalitic si frânge discursul mutând reflectorul spre alte zone umbroase. Are oroare de lucru statornicit si de fixare în cadrele unei logici aristotelice si frânge discursul imediat ce constata ca este pe cale de a se drena într-o epica împlinita, liniara si bine structurata compozitional.
Emilian Marcu scrie o proza moderna fabulosul si realul se substituie si se optimizeaza prin recursul la deodorantul poetic, care matlaseaza întreaga structura narativa. Poetul Emilian Marcu nu se dezminte nici atunci când se refugiaza în registrul epic. Pagina 213, bunaoara, este un poem veritabil, care poate capata circulatie independenta. De fapt întregul roman este o ipostaza a fabulosului cu fistic

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR