PAGINI DUNĂRENE

"0 nebunie" de loan NEŞU
(fragment de roman)

15
La începutul lui martie 1943 încordarea între Rege şi Mareşal nu mai era un secret pentru nimeni, devenise cunoscută pentru toată lumea. A luat act de ea şi generalul Sănătescu. Acesta nu apucase să-şi ia bine în primire postul de comandant al Armatei a lV-a, când a fost chematîn ţară printr-o telegramă a Mareşalului. Fiind departe de a bănui motivul pentru care fusese chemat la Bucureşti, generalul adusese cu el o documentaţie consistentă privind situaţia militară din Crimeea şi Caucaz, gândindu-se că va fi nevoitsă dea relaţii. Dar Mareşalul nu l-a întrebat nimic despre situaţia de pe front, ci i-a spus direct că trebuie să se pronunţe dacă vrea să primească postul de Şef al Casei Militare a Majestăţii Sale Regele. Mareşalul i-a mai spus că Regele este prea tânăr şi că trebuie puşi pe lângă el oameni în vârstă şi cu experienţă şi că de aceea se gândise la el şi la Grigorcea ca mareşal al Palatului, actualmente ministru la Roma, dar care va fi şi el rechemat. Generalul Sănătescu a rămas foarte surprins, realizând că Mareşalul nu avea nevoie de impresiile lui privind situaţia de pe front.
Deşi lipsise multă vreme din Bucureşti, anumite zvonuri privind o relativă încordare între rege şi Mareşal ajunseseră şi la urechile lui. Amănunte avea să afle pe parcurs, în zilele următoare, de la sursele cele mai autorizate.
Privitor la propunerea Mareşalului şi-a permis să-l roage pe acesta să-i îngăduie câteva zile pentru a pregăti un răspuns, timp în care să-l vadă şi pe rege şi să se edifice ce înseamnă această funcţie, care este statutul Casei Regale şi care-i sunt atribuţiunile. Şi bineînţeles dacă consideră că le poate îndeplini. Mareşalul a fost de acord, urmând ca generalul odată edificat să revină cu un răspuns, dacă se poate, afirmativ.
Când a fost primit în audienţă la Rege, pe 12 martie 1943, adică două zile mai târziu şi după ce i¬a întrebat pe Rege şi pe Regina - mamă, care era de faţă, dacă nominalizarea lui pentru acest post a fost cu asentimentul lor sau din iniţiativa Mareşalului, Regele i-a spus că ideea a fost a lui, iar Antonescu a acceptat. Mai mult, Regele a recunoscut că el îl solicitase încă de anul trecut, dar Mareşalul s-a opus motivând că prezenţa lui era necesară pe front.
Apoi Regina mamă, sperând să-şi facă din general un aliat, i-a dat amănunte despre tensiunea care există între cei doi, i-a spus că se simt terorizaţi şi ameninţaţi să fie expulzaţi. Că Regele este marginalizat şi tratat ca o entitate neglijabilă, luându¬i-se toate prerogativele. Nu mai are decât dreptul de a conferi decoraţii şi a acorda graţieri de pedepse, dar şi acelea tot la indicaţia Mareşalului.
Generalul şi-a dat seama că postul va fi de mare răspundere şi deloc uşor, iar dacă îl primeşte el va fi un fel de tampon între Rege şi Mareşal. I-a comunicat Regelui că ar primi postul de Şef al Casei Militare, cu condiţia modificării statutului Casei Regale. Având în vedere gradul pe care îl avea, el nu se putea subordona Mareşalului Curţii. Măcar să fie amândoi pe picior de egalitate. Şi mai avea generalul o rugăminte, adică să-şi păstreze funcţia de comandant de armată şi să facă parte din Consiliul Superior al Oştirii. Regele a fost de acord cu aceste cereri, iar generalul a acceptat funcţia de Şef al Casei Militare.
Desemnarea generalului pe un post atât de apropiat de Rege a generat o serie de discuţii şi vizite ale unor oameni politici la el acasă, pentru că unii se temeau că el nu o să primească, să-l asigure că alegerea lui este bună şi că nu trebuie să ezite, numirea lui fiind în interesul ţării, întrucât Regele este încă un copil şi are nevoie de un sfetnic credincios mai ales că şi Mareşalul trebuie domolit puţin. El cunoaşte foarte bine situaţia de pe front şi-şi dă seama cât de mult a greşit aventurându-se în războiul ăsta până la Stalingrad unde soldaţii mureau de foame şi de frig după ce-şi mâncaseră cei aproape şapte mii de cai. Generalul Paulus a fost făcut mareşal fiindcă Hitler ştia că nici un mareşal nu se preda, dar pe Paulus l-a durut în c... de Hitler. El s-a predat, adică de ce să se sinucidă? In campania pentru Stalingrad, armatele a III-a şi a IV-a române au suferit mari pierderi. Mii de soldaţi luaţi prizonieri, alte mii de soldaţi morţi. De ce? De obicei, insuccesele militare generează o criză politică. Are dreptate Mareşalul să fie nervos, să nu fie în apele lui. Aşa gândea generalul Sănătescu, dându-şi seama, în urma discuţiilor cu alţi generali şi oameni politici, că Mareşalul a devenit impopular şi urât de toţi. Că menţinerea lui la putere este susţinută de nemţi care nu mai au încredere în altă persoană în România.
Când s-a dus şi s-a prezentat Mareşalului pentru a-i face cunoscut răspunsul său definitiv, generalul Sănătescu a avut impresia că Mareşalul nu se aştepta ca el să accepte. A avut impresia că Mareşalul spera ca el să refuze acest post. Grigorcea, de exemplu, nu a primit postul de mareşal al palatului. Antonescu ar fi preferat ca Regele să rămână într-o izolare completă.
in oraş se instalase deja o anumită stare de nervozitate, un micînceputde panică. Unii vorbesc despre o evacuare a oraşului pe scară mare şi de izolare a evreilorîn ghetouri. Se zice că nemţii cersă se organizeze un pogrom. in orice caz se aşteaptă o nouă serie de măsuri antisemite. Mareşalul îşi dă seama de dezastrul în care se află ţara şi il deranjează orice fleac. in consecinţă a devenit cam nervos.

16
Cât timp am stat la prietenul meu, nişte săptămâni bune, n-am scris mai nimic. Mă aşezam dimineaţa la masa de lucru pregătit să dau naştere unei capodopere, dar gândurile mele nu se concentrau asupra unei idei, nu se opreau asupra unei întâmplări care se putea povesti şi care putea să însemneze ceva, poate chiar un început, zburau aşa cum se perindau peisajele prin faţa ochilor mei atunci când mă duceam undeva cu trenul. Văzând că nu pot să scriu nimic nou, m-am apucat să-mi copii frumos cele câteva schiţe pe care le scrisesem până atunci şi de care aproape că şi uitasem.
Cu ele în braţe m-am dus la un cenaclu şi, după ce m-am obişnuit cu cele ce se întâmplau acolo, am îndrăznit într-o seară să mă apropii mai mult de profesor şi să-l întreb dacă pot să citesc şi eu o povestire. Spre surprinderea mea profesorul m-a privit cu ochii lui calzi şi m-a programat pentru săptămâna următoare şi nu cu una, ci cu două povestiri.
Nu s-a mai întors nimeni aşa de fericit ca mine în seara aceea acasă. Povestirile mele au plăcut şi, după lectură, profesorul m-a oprit lângă el şi m-a chestionat o vreme despre situaţia mea materială şi profesională. I-am povestitîn principal, că de unde, la un moment dat aveam două servicii, acum nu mai aveam nici unul.
- Şi dacă nu ai un serviciu, nu ai nici ce să mănânci, am zis eu, începând să sper ceva.
- Nu-ţi promit nimic, dar am să încerc ceva pentru tine. Am o idee, dar nu depinde numai de mine. Ar fi păcatsă pierdem un talent ca dumneata, să te întorci din nou în sat şi să te apuci de muncile câmpului.
- Eu, la mine în sat, nu mă mai întorc, chiar de ar fi să dorm în gară şi să mănânc din gunoaie.
- Ei, nu trebuie să cădem într-o astfel de extremă. Convinge-l pe prietenul tău să te mai accepte o vreme.
- El nu are nimic de zis, dar mă simt eu obligat, nu trebuie să exagerez. Nu-i sunt nici rudă, nici cine ştie ce prieten, doar că am lucrat împreună, la un moment dat, la un ziar. Şi m-a luat la el mai mult de mild. Dar eu cât să mai abuzez de bunătatea lui?
- Bine, mai vino pe aici, îi spusese profesorul la despărţire.
- Şi aşa mai veneam.
- Te aştept, dar şi cu texte.
O săptămână mai târziu Profesorul îmi dădu vestea cea bună.
- De-acum eşti secretar de redacţie la Evenimentul. Ştii ceva despre meseria asta?
- N-am mai făcut-o niciodată, vă spun sincer. Dar ştiu să o fac. Am învăţat o uitându-mă la alp. Am furat o, cum s-ar spune, din mers.
-Atunci ce mai aştepţi? Fugi la redacţie!
De acum situaţia lui Niculae se schimbase. Îşi luase o cameră cu chide la o vădană pe Traian, singur în cameră şi cu încălzirea asigurată. Îşi cumpărase haine noi şi avea şi o prietenă. Când ai burta plină, parcă şi curajul e altul, îşi spunea Niculae în sinea lui, cu siguranţa unui ţăran care tocmai îşi cumpărase un animal bun, de muncă, în timp ce se îndrepta spre blocul ei.
Era o noapte senină şi rece, dar nu atât de rece încât să te duci grăbit spre casă. Trecu un individ pe lângă el care semăna cu Ştefan. Şi chiar vru să-l strige. Dance să caute Ştefan prin zona asta? Nu-l mai văzuse dinainte de sărbători. Să-l fi concentrat? Dar nici dracul nu putea să-l accepte cu umărul ăla al lui care mai zvâcnea şi acum, din când în când, mai ales atunci când se enerva puţin. După cum îl ameninţase sergentul acela major, cât de curând va trebui să primească şi el ordin de chemare. După cele ce se întâmplă pe front şi din câte ajung până aici la Bucureşti, după ce trec prin sita cenzurii, s-ar putea ca războiul să se termine mai repede decât se aşteaptă mulţi şi el să scape numai cu o perioadă de instrucţie. După întorsătura de la Stalingrad se pare că pe ruşi nu-i mai poate opri nimeni. lar dacă aliaţii vor deschide şi un al doilea front în vest, aşa cum le- o cere Stalin, Hitler va fi prins la mijloc fără vreo şansă de scăpare.
Sună la uşa Mariei, iarfata parcă ii pândea paşii din spatele uşii. Ii deschise imediat. El o luă în braţe şi fata se înfioră de la hainele lui reci.
- Dezbracă-te mai întâi. Ti-am pregătit o supă caldă. Poate îti este foame.
- Chiar că-mi este. Azi am mâncat doi covrigi.
- Tu o să te îmbolnăveşti cu nepăsarea asta a ta. Mama spunea că de stomac trebuie să ai grijă mai ceva decât de tine.
- Ha,ha,ha! Păi stomacul nu este tot al tău? De unde ştie ea treaba asta?
- Nu ţi-am spus că până să iasă la pensie a fost asistentă medicala?
Niculae se aşeză pe un scaun în timp ce o urmărea pe Maria cum se învârte prin casă. Avea un apartament cu două camere, impropriu spus că "avea" , pentru că nu era al ei, era al unei mătuşi care se prăpădise. De pe urma ei rămăseseră doi băieţi. Şi amândoi erau pe front, iardupă luptele de la Stalingrad nu se mai auzise nimic de ei. Poate se prăpădiseră, poate fuseseră luaţi prizonieri...
- Maria, vino puţin, o strigă el. Şi fata se apropie şi el o luă atunci pe genunchi, şi o simţi, în timp ce-i mângâia formele, goală pe sub cămaşa subţire de bumbac. Ti dădu părul la o parte şi o sărută după ureche.
- Niculae, nu vrei mai întâi să mănânci? Stai să-ţi dau un pahar cu ţuică. Ştiu că-ţi place un pahar cu ţuică înainte de masă.
- Când te văd pe tine nu-mi mai trebuie nimic.
-Aşa spui tu întotdeauna?
- Până acuma n-am mai spus-o cuiva...
- Vrei să spui că n-ai mai avut pe nimeni?
- Da, asta vreau să spun, zise el simţind că se îmbujorează puţin. Şi nu-mi este ruşine să recunosc. Până mai alaltăieri am fost elev. Şi după aia tot timpul am căutat un serviciu. Am fost un băiat sărac. Nici acum nu pot spune că o domnesc, dar oricum! Pot să te invit la un cinematograf. Dar de ce mă întrebi dacă am mai avut pe cineva până la tine?
- Pentru că... se codi fata, dacă să continue sau nu, dându-şi seama că ar putea fi înţeleasă greşit. Pentru că te pricepi atât de bine.
Niculae începu să râdă şi o dădu jos de pe genunchi.
- De ce râzi?
- Păi de ce să nu râdă zise el. Ce e mare lucru? Important este să nu te grăbeşti.
- Pe asta de unde o ştii?
- Ha, ha, ha! Tu crezi că degeaba am citit eu o căruţă de cărţi până acum?
- Scrie acolo despre aşa ceva?
- Scrie şi despre asta. Şi apoi, un scriitor trebuie să aibă multă imaginaţie. Altfel n-ar putea să scrie povestiri şi mai ales romane.
- Scrie şi el ce vede că se întâmplă în jurul lui. Doar nu poate să inventeze el toate prostiile.
- Mă faci să zic şi eu ca un văr de-al meu, Ştefan, care şi el trăieşte în momentul de faţă în Bucureşti: "Domnule, mă simt extraordinar de bine!". Aşa gândesc ăştia care nu se pricep. Dar nu e aşa! Eu am o zicală pe care le-o spun ăstora care nu ştiu cum stă treaba asta cu scrisul. Încearcă să scrii o scrisoare unei persoane pe care o cunoşti, cu care ai întâmplări şi amintiri comune. Şi să vezi ce greu este să umpli măcar două pagini.
- Oare?
- Mai ai ţuica aia?
- De ce nu spui, dragă? Eu, când începi tu să vorbeşti, parcă uit şi de mine.
Maria se întoarse cu o sticlă aproape plină şi o puse pe masă.
- Pune-ţi tu, zise ea, că eu mai am puţin? treabă. Apropo, rămâi în noaptea asta aici?
- Nu cred. in noaptea asta, nu. Mă aşteaptă ăia cu ziarul. Dar o să mă întorc curând.
- Vezi să nu mă amăgeşti, că tu uiţi cam repede. Şi s-ar putea ca într-o zi, să nu-ţi mai deschidă nimeni la adresa asta.
- Să nu mai spui aşa, Maria, chestia asta nu e bună nici ca glumă.
(va urma)