INTERVIUL PORTO-FRANCO

Daniel Corbu *
Din cartea "Despre cum nu am ratat o literature grozavă", Editura Junimea, 2015
de Angela Baciu

*... mi-i dat să cred în poezie nu ca într-o profesiune, ci ca într-un miracol.
* ...pot spune că Dumnezeul Poeziei m-a smuls din seninul celest şi m-a aruncat himerelor spre veşnică sfîşiere.
* ...poeţii atinşi de blestem, poeţii cu destin nu pot fi decît sclavii cuvintelor, tertipurile lor pentru ca un cuvănt să se aşeze la locul său şi să dea strălucire unui text critic seamănă cu ale îmblânzitorilor de lei.
* Eminescu este şi va rămîne multă vreme modelul în absolut al oricărui poet adevărat de limbă romănă.

A.B.- 0 să incep interviul nostru cu un gănd: "Poet impecabil, născut iar nu făcut, venind din zona mitică a Moldovei, constructor de metaforă epatantă şi parabolă şocantă, cu o incredere in puterea magică a poeziei pe care o au doar cei aleşi, Daniel Corbu atacă temele mari cu o uimitoare forţă a tragismului, care-I personalizează şi-i conferă originalitate." (scria Cezar Ivănescu, "Luceafărul", in 1982). Ce inseamnă azi scrisul şi poezia pentru Daniel Corbu?
- Acelaşi lucru ca in 1982, cind nu-mi apăruse Incă o carte şi pe cind, student fiind la Facultatea de Litere din Bucureşti, publicindu-mi mai multe grupaje in revista "Luceafărul", Cezar Ivănescu imi făcea această generoasă prezentare. Adică un exorcism, o punere in legătură cu miracolul fiinţei, cu Malta rostire. Dar lucrurile veneau, aşa cum imi place să spun, dintr-un blestem, un blestem in sensul iniţial, grecesc al cuvintului, un blestem diriguitor de destin. Altfel nu-mi pot explica de ce pe la cinci ani şi jumătate, pe prundul Ozanei in ştioalnele căreia m-am bălăcit toată copilăria, am inceput să ginguresc poezii, să iubesc rimele şi să-mi intăresc credinţa in cuvintul civilizator. Am mai spus cu diferite ocazii că mi-i dat să cred in poezie nu ca intr-o profesiune ci ca intr-un miracol. Un miracol care ţi-i dat sau nu. Asta şi din convingerea mea de-o viaţă că a scrie poezie fără inspiraţie, adică doar prin inginerie textuală, e o lipsă de bun simţ. lar relaţia cu poezia o consider la fel de intimă ca aceea cu misterul sau cu Dumnezeu. Mă consider un poet tragic. Revenind la inceputuri, pot spune că Dumnezeul Poeziei m-a smuls din seninul celest şi m-a aruncat himerelor spre veşnică sfîşiere. Cit despre Ozana, imi dau seama azi că, pornind de la Sfîntul Ion Creangă (ceI mai testicular prozator din literatura romănă), apa asta a devenit lordanul literaturii noastre. 0-ZA-NA: lordanul nostru purificator.
A.B. - Ali avut modele literare? Cum şi cănd aţi fost "atins" de poezie?
- Modelele vin din lecturi. Ele sunt modele stilistice, modele valorice, dar pot fi şi de comportament in social al poetului. Poate că printr-o tăinuită cutumă, poetul se hrăneşte din toată cultura şi experienţa lumii, alimentindu-şi din plin mitologia inocenţei, canonizind prezenţe sau absenţe. Eram foarte tinăr cind imi făceam programe de lecturi. Mt de aproape-mi erau Ghilgameş, Homer, Dante, Shakespeare, Goethe, Holderlin, Eminescu, Rilke, apoi Cervantes, Balzac, Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Cehov, Proust, Borges şi atiţia abţii! Atitea universuri care te umplu de frumos, de visare şi fast! Ele işb şoptesc cind urmezi tu. lar cind eşti tinăr artist, dacă nu ai credinţa că vei schimba o lume, inseamnă că te afli in eroare. Spunea cindva Cioran: "In artă trebuie să ai
senzaţia că fondezi o religie". Tot bunul Cioran vorbea atit de frumos despre "I'obligation d'avoir un Destin". Pentru a-mi continua ideea, voi spune aşa: poeţii atinşi de blestem, poeţii cu destin nu pot fi decit sclavii cuvintelor, tertipurile lor pentru ca un cuvănt să se aşeze la locul său şi să dea strălucire unui text critic seamănă cu ale imblănzitorilor de lei. Asta pentru că au trecut acele timpuri in care poetul (de acum patru mii de ani, să spunem!) obţinea efecte poetice doar prin rostirea unor cuvinte precum copac pasăre spumă de mare. 0 numire ca asta te trimitea, fără niciun fel de paşapoarte vizate, intr-o stare poetică. lar pe poetul de atunci mi-I inchipui avănd o linişte olimpiană, chiar dacă scria Povestea lui Ghilgameş, Ramayana, Rubayatele sau Căntarea Căntărilor. Vorbeam intr-un poem de tinereţe despre acest timp care e "corigent la visare". E o constatare intristătoare nu numai pentru poeţi. In lumea asta toate măreţiibe s-au intămpbat pornind de la un vis. Darin perioada noastră modernă - postmodernă lucrurile s-au schimbat. Cum spunea şi bunul Eminescu, modelul in absolut al oricărui poet roman adevărat: "bar in lumea cea comună a visa e un pericul,/ Căci de ai cumva ibuzii, eşti pierdut şi eşti ridicul". Ei bine, a scrie poezie in aceste vremuri: ce ocupaţie donquijotescă! De mai bine de un secol avangardismebe, integrabismebe, tehnicibe postmoderniste ale discontinuităţii şi pburabismubui, limbajele experimentabe au complicat totul. Şi, fără indoiabă, poetul a decăzut din robul de sacerdot al cetăţii, de apostol al umanităţii, insă poezia, imi place să cred, va reveni la simplitatea ei presocratică.
A. B - Credeţi in "generaţii literare"? In calitate de poet şi critic literar, care este părerea Dumneavoastră, avem in Romănia o nouă generaţie de poeţi?
- Mă consider poet, poet de limbă romănă (versurile scrise direct in franceză sunt doar simple exerciţii) dar nici pe departe critic literar. Un autor de eseuri şi portrete literare, aceasta da! Am scris astfel Intimitatea publică a poeziei (şapte eseuri despre comportamentul liric) - 2001, Postmodernismul pe inţebesul tuturor (2004). De curind am terminat o carte de acest fel intitulată Rostirea postmodernă.
Generatia poetică 80 In literatura romănă, cuprinzind odiseea impunerii, apoi creşterile şi descreşterile generaţiei noastre poetice, o generaţie care a dominat sfîrşitul de secol douăzeci şi continuă să domine peisajul literar de azi. Cartea cuprinde, pe lăngă capitolele teoretice privind impunerea unui nou model ontologic şi stilistic, pe lăngă etalarea poeziei gestuale, a biografismului - prima mişcare din literatura romănă de influentă americană, fără rădăcini europene - şi a tehnicilor postmoderne, un număr de 100 portrete literare ale celor mai importante voci lirice apartinătoare celor şapte paradigme, un fel de monade ale paradigmei mari a optzecismului. Se va putea observa din demonstratiile noastre, cuprinse In paginile teoretice, dar şi In portrete, că postmodernismul romănesc a fost pentru generatia '80, In "Intunecatul deceniu nouă al secolului trecut", un avangardism de refugiu, devenind repede pecete a paradigmei optzeciste. Reactie dură fată de modernismul romănesc destul de obosit, de formulele literare consacrate, optzecismul va rămăne ceI mai spectaculos fenomen din literatura noastră de după al doilea război mondial. Şi dacă generatia lui Mircea Eliade (cu Emil Cioran, Eugen lonescu, Mircea Vulcănescu, Mihai Ralea etc.) a scos partial Romănia din anonimat şi provincialism, dacă generatia 60 a refăcut puntile lirice cu generatia interbelică, generatia '80 s-a dorit o generaţie universală, care să Inscrie Romănia In circuitul european şi mondial. Ea a avut obsesia teoretică şi obsesia existentială, sentimentul critic şi chiar un fior diacronic, adică sensibilitate fată de istorie şi conştiinta că este a treia mare generaţie culturală, după cea paşoptisto-junimistă şi după cea interbelică. Trebuie să accentuăm faptul că In literatură sincronismul s-a putut realiza doar prin acceptarea şi asimilarea postmodernismului. Să mai precizăm că am infuzat lucrării noastre un coeficient Malt de "exponentialitate", ea "reflectănd" la vărf aventura poetică a generaţiei '80. Spunem asta pentru că, Incercănd să ordonăm materialul, am contabilizat fără prea mare greutate 430 de poeti notabili ai generaţiei In discutie (am lecturat peste patru mii de cărăi, majoritatea cu autograf!), adică un fenomen poetic ce ni se pare irepetabil In aria noastră literară. Am luat astfel In discutie, atăt In capitolele teoretice, cat şi In portrete, opera poetilor care au contribuit la formarea paradigmei optzeciste care, unind spiritul critic cu ceI sincronic, a impus, nu numai un nou model de poeticitate, clasicizat acum, ci un nou tip de discurs poetic şi (de ce nu?) cultural. La Intrebarea dact mai cred In generatii literare cred că am răspuns. Aş mai adăuga că aceste generatii rămin importante In timp doar prin cei 3 - 4 - 5 scriitori de reper. Dacă se conturează o nouă generaţie poetică In Romănia răspundem afirmativ datorită citorva nume (Claudiu Komartin, Aida Hancer, Teodor Ţupa, Răzvan Voncu şi Miruna Vlad, Trite ele) care au Inteles că poezia nu e o adunătură de cuvinte mai mult sau mai putin potrivite, ci pulberea aceea fină de deasupra textului, adică fiorul metafizic. Dacă ai dus textul dincolo de metafizic, dacă-I bălăcăreşti In fiziologic, dacă-I umpli de organe sexuale şi Injurături birjarereşti ("poezia roz"!) pentru a şoca, pentru un ieftin vedetism, dacă latrinizezi textual şi arunci cu noroi In sfinti, dacă nu crezi In inspiratie şi accepti ingineria textuală doar pentru că ti-ai cumpărat destul de ieftin umbrella postmodernismului, eşti un făcător de teribilisme fără de orizont şi atit.
A. B. - Ce se mai scrie astăzi? A evoluat sau involuat literatura?
- Poezia nu evoluează, nu involuează. Ea este sau nu este.
Îşi schimbă doar nuantele, limbajul, formele de exprimare textuală. Dacă am accepta evolutia poeziei, Trite poemele lui Pindar şi ale lui Rilke ar fi diferente ca de la roabă la rachetă. De scris, se scrie mult şi bine. Facebook-ul e o inventie postmodernă care incită milioane de oameni la superficializare. E o minciună despre Prietenie şi Singurătate. E de-ajuns ca omul să fie alfabetizat şi se trezeşte scriind texte pe care le numeşte fulgerător poezii, asta chiar fără a şti definitia poeziei, fără a fi aflat vreodată de Impărătia metaforei, de blestemul şi sfîşierile poetului adevărat, născut iar nu făcut. Deh, pe internet şi dincolo de peretii internetului, dincolo şi dincoace de copertile cărtilor autori sunt multi, dar poeţii sunt foarte putini. In acest mo¬ment s-a creat o atit de mare confuzie de valori că nici un supracritic de dimensiuni nietscheniene nu mai poate limpezi peisajul.
A. B. - Orice scriitor are un "ritual" să spunem, atunci cănd scrie: fie de pe masa de lucru nu Ii lipsesc anumite obiecte, fie respectă aceeaşi oră sau are nevoie de o anumita stare. Aveti un asemenea "ritual"?
- Mi-i dat să consider poezia un miracol care ti-e dat sau nu. De cele mai multe ori ea te scrie pe tine şi nu tu scrii poezie. Cum să aibă oră fixă? Ca locuitor al acestei emotii şi ca unul dintre oamenii tinutului care mai crede In inspiratie (pe aceste vremuri accentuat pozitiviste e uşor să fii considerat vetust), vă pot spune că poezia vine pe neaşteptate şi pleacă fulgerător. Te lasă de multe ori deznădăjduit şi cu măinile goale. S-o opreşti, imposibil. E ca şi cum ai Incerca să păstrezi cu tot dinadinsul mireasma florii In pumn. Dar nu cunosc Intălniri mai Inalte, mai disperate, mai brutale şi mai serafice decăt cele cu poezia. Prin urmare, Inainte de a te lăsa devastat, curtezi duhul poeziei (prin lecturi, visare liberă, eu aproape Intotdeauna prin muzică), iar apropierea ei o simti ca pe apropierea unei femei cu halo. Pe urmă, e bine să vorbim, dacă nu e o deconspirare a intimitătii, despre dorinta/ Incăpătinarea unui poet adevărat este de a fi el Insuşi, de a se confunda cu propria voce. Imi bine amintesc: eram tănăr, frumos şi atent. De-aş fi fost iarbă, mi-ar fi plăcut să mă cosească poeţii metafizici. Mai Intăi am făcut tot ce se poate face să-mi apropii marii poeti, ai tării şi ai lumii, pe urmă să mi-i Indepărtez, să mi-i aşez pe piedestalele lor pentru a nu-mi Incurca drumul. Acum ştiu că hotărărea unui tănăr de a porni pe un drum cu mii de cunoscute cum este ceI al Poeziei vine din credinta că va reuşi să egaleze pe Eminescu, Goethe, Rilke. Mt se poate de normal. La asta se adaugă ideea aparent infatuată că tot ceea ce va face poate schimba sau salva lumea. Pe de altă parte, pentru un tănăr poet influentele sunt scuzabile, mai tărziu dacă seamănă cu altii e un dezastru. 0 ratare. Nu de talent sau veleităti este vorba, de talente lumea e plină. Talentele sunt fragile şi nesigure. Totul e să devii o natură. Atunci nu mai poti confunda jocurile Inşelătoare ale gloriei cu bucuria fiintială de a te simti unic.
A. B. - Ali avut modele/oameni ce v-au inspirat? Ce personalităti marcante ati cunoscut? Ce ne spuneti despre prietenia literară?
- Mai Intii pe mama Casandra şi pe bunica Ana (care ştia citeva sute de poezii pe de rost!), apoi pe Costică Oancea, bibliotecarul, (răde) pe citiva povestitori de la apa Ozanei, unde am copilărit, şi mai pe urmă scriitori, pictori, cintăreti. Ca student la Facultatea de filologie bucureşteană am cunoscut pe aproape toti poeţii generaţiei 60, pe loan Alexandru, Ana Blandiana, Ion Gheorghe, Petre Stoica, Mahn Sorescu, Grigore Hagiu, Adrian Păunescu, Cezar Baltag. Cu mult prea popularul Nichita Stănescu, ceI cunoscut prin Traian T. Coşovei şi Elena Ştefoi, am şi băut citeva vodci. Să adaug apoi majestuoşii poeţi moldavi, cu care am devenit prieten, loanid Romanescu, Mihai Ursachi, Adi Cusin, Grigore Vieru, Cezar Ivănescu. Pe urmă, criticii Eugen Simion, Al. Piru, Nicolae Manolescu (mi-au fost şi profesori la Filologia bucureşteană), Gheorghe Grigurcu, Mahn Mincu. Păstrez mai multe scrisori de la Constantin Noica, N. Steinhardt, Emil Cioran, Octavian Paler, de la poetul portughez Egito Gongalves, poetul grec, premiant Nobel, Odysseas Elytis, cu care am corespondat şi inainte de 1989. Intotdeauna m-au emotionat miinile intinse prieteneşte, solidaritatea sinceră, neviclenită. In timp, am constatat că nimic nu e mai toxic decit o falsă prietenie. Din generaţia mea corespondam asiduu cu Dan David, Liviu loan Stoiciu, Aurel Dumitraşcu ( păstrez de la el peste patru sute de scrisori), Lucian Vasiliu, George Vulturescu. Şi acum, pe vremea detractorilor in floare (nici Eminescu nu a scăpat de injurăturile unor limbrici literari contemporani!) eu nu contenesc să onorez aceste spirite, majoritatea plecate prin agorele cereşti, să-i editez, să-i păstrez in actualitate, adică.
A. B.- Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să credem că pentru o clipă aţi putea să Ii "revedeţi" pe unii dintre prietenii plecaţi... in alte lumi. Pe cine aţi doh să revedeţi şi de ce, ce le-aţi spune?
- Pe toţi cei trecuţi in Panteonul meu. îi şi văd, dialoghez cu ei, uneori notez ceea ce vorbim. Ehe, ce unice momente! Unii mă roagă să mai adaug sau să indepărtez ceva din opera lor. Ce vreau să spun? N-ar trebui să părăsesc lumea asta inainte de a termina Panteonul, o carte de poeme la care lucrez de vreo douăzeci şi cinci de ani. 0 replică postmodernă la Divina comedie, pusă la cale impreună cu idealul meu prieten Rilke. Serenissimele poet german mă conduce prin Panteonul celest. A ajuns la şase sute de pagini şi, ca şi celelalte cărţi scrise, va fi o formă de libertate canonică, menţinută in metafizic, aceeaşi misterioasă navetă Trite mine şi mine, Trite mine şi lume, Trite ideal şi realizabil, dar şi o privire in canon propriu asupra spiritului poesc al lumii.
A.B.- îmi vin in minte multe intrebări, ne-am intălnit la multe evenimente şi proiecte culturale. Că veni vorba, mai ţineţi minte de cănd ne cunoaştem?
- Nu, nu mai ţin minte, iertare! Dar pot spune, asemenea junimiştilor: cunoştinţa noastră, bazată pe un potop de empatii reciproce, se pierde in negura vremurilor.
A. B. - Profitănd de faptul că am mai luat un rand de cafele şi ne tragem puţin sufletul, spuneţi-mi, vă rog, cum arată o zi din viaţa Dumneavoastră şi ce proiecte pregătiţi in viitorul apropiat?
- Cum bine spunea Aristotel, de multe ori lucrurile diferă prin ceea ce au in comun. Aşa şi zilele de lucru de care vorbim. Deseori se interpun idolii baconieni, un fel de viruşi ai spiritului. îrite ei, minciuna cu care ne incoronăm de voie sau fără voie: utilitatea noastră in relaţie cu cei din jur. Prozaisme. Servituţi? Depindem poate şi de-o victoriolă, de un extaz inutil. Ţinutul meu: improbabilul. Nu zicea rău Cioran că universul e o geometrie epileptică, iar viaţa nu-i decit zarvă peste o intindere lipsită de coordonate. In acest caz, poate fi arta salvarea fiinţei? Dacă n-am crede, n-am
persevera in blestem asemenea unor Narcis, Prometeu, Tezeu... Sunt aproape gata: o nouă carte de poeme, Ferestrele oarbe. Dar n-aş vrea să părăsesc lumea asta, cum spuneam, inainte de-a termina Panteonul, o carte gindită indelung, ajustată, complicată, din nou simplificată, replică postmodernă peste citeva secole la Divina comedie a neasemuitului Dante.
A.B. - V-aş ruga să imi citiţi un poem care vă aduce aminte de ceva sau de cineva...

INTRAREA IN MIRACOL
De ce m-ai născut din came cind aş fi putut repeta piatra
cind aş fi putut fi copac sau spumă de mare
şi suferinţa ar fi locuit departe de mine? Poate tu ai vrut să mă naşti stea
şi iată-mă doar un trist adevăr care umblă prin lume licurici al nesfîrşitelor grelelor nopţi.
Pentru cintec şi moarte m-ai născut mamă inveşmintat in viitorul meu de stele căzătoare
n-am contenit să-mi hrănesc propriul gol şi să mingii pămintul de sub pleoape. De ce m-ai născut din came, mamă cind aş fi putut repeta piatra
cind aş fi putut fi copac sau spumă de mare
şi suferinţa ar fi locuit departe de mine şi n-aş fi simţit cum ne-acoperă plinsul.


A. B. - Este ceva ce v-aţi fi dorit să faceţi in viaţă şi nu aţi făcut incă?
- Foarte multe lucruri! Ne-ar ocupa pagini şi pagini. De aceea voi spune doar de intilnirea cu Marele Creator al acestei lumi, cu Marele Anonim, cum spunea Blaga, ceI care ne-a pus in braţe atiea intrebări fără de răspuns şi ne-a predat Misterului. Pentru că nu se putea ceasul fără marele ceasornicar.
A.B. - Ne apropiem de sfărşitul dialogului nostru, am mai avea atătea de vorbit, iată ne aflăm aici la Zilele Eminescu de la Botoşani-Ipoteşti, cum vi se pare această ediţie? - Acum, ca şi alte dăţi, excelentă, detoxifiantă. Ne regăsim anual in acest spaţiu sfinţit de spiritual eminescian. Vorbim, citim poeme, ne refrişăm, fiecare in felul său. E ca o descindere la Mecca. E ca o apropiere de marea flacără. Pentru că, aşa cum spuneam, Mihai Eminescu este şi va rămine multă vreme modelul in absolut al oricărui poet de limbă romănă. Nu poţi face un pas in limba, gindirea şi simtirea romănească fără a da de Eminescu. Este a doua copbeşitoare personalitate iscată din aceste păminturi, după Zamolxe. Marele şi necunoscutul Zamolxe, pentru că romănii nu şi-au ordonat incă vechea lor mitologie. Deh, vreme trece, vreme vine!
A. B. - V-aş ruga să adresaţi un gănd cititorilor Dumneavoastră şi revistei "Porto-Franco".
- Nu de mult timp am publicat o Scrisoare deschisă necititorilor mei. Nu mai am nimic de adăugat la ea. Mt despre cititori, ciţi mai sunt, dispoziţie şi răbdare, precum şi accentuată propensiune pentru tragic. Pentru că orice carte a noastră de revelaţii lirice aparţine fericirii de a sta mereu in deschiderea fiinţei şi, in egală măsură, eşecului de a nu o fi cucerit niciodată.