ESEU

Magda Ursache
despre "Voinţa de adevăr"

"Voinţa de adevăr, cea care ne va mai ademeni la tot felul de aventuri periculoase, acea veridicitate faimoasă despre care toţi filosofii de până acum au vorbit cu veneraţie: ce de probleme ne-a pus această voinţă de adevăr!"
(Friederich Nietzsche, "Dincolo de bine şi de răul

Pe Aura Christi anomaliile vieţii literare o fac să sufere atroce; le simte enorm şi le vede monstruos. "Voinţa de adevăr" o ghidează spre unul dintre subiectele pe larg dezbătute în Acasă - în exil (Ed. Ideea Europeană, 2016), verdictele nedrepte bazate pe informările ofiţerilor şi persoanelor de sprijin. Dar la procesul comunismului, procurori n-au fost fiii agitatorilor proletcultişti, avocaţi pledanţi -tineri cu ochi corect politici, acuzatori - foşti profesori la Academia socialistă "Ştefan Gheorghiu", care vor catedre în universităţi vestice?
Un studiu de caz îl reprezintă Nicolae Balotă, prilej ca publicista să constate, cu accente grave, chiar patetice, erorile dosariadei, privindu-i pe N. Breban, A. Marino, Cezar Ivănescu, loan Groşan, Eugen Uricaru, Mircea lorgulescu, Petru Romoşan... Şi l-aş adăuga pe Batolomeu Anania, condamnatîn 1958 la 25 de ani de muncă silnică pentru "uneltire contra ordinii sociale", eliberatîn 1964, după 6 ani la Jilava, Piteşti, Aiud. 0 citez pe Aura Christi: "Prin decimarea vârfurilor creatoare ale României în libertate se atentează la securitatea şi la integritatea statului român" (p.383). Dar mai avem drepturi naţionale?
Ştiu din Caietul albastru că N. Balotă a fost arestat la 23 de ani, în 1948, pentru deţinere de "cărţi subversive", "fasciste". L-au recrutat ca "Busuioc", dar se vede că n-a făcut pe plac securiştilor dacă l-au închis iarăşi după 4 ani. A fost capturat în tren, în noaptea de 2-3 ianuarie 1956 şi condamnat după luni de anchete, abia în mai. Motivul? La percheziţie, organele au dat peste 9 cărţi în germană şi în franceză. Aşadar, nu se "dezbăra". Şi mai gray, scrisese un Memorandum pe care voia să-l trimită în Occident, despre lipsa de libertăţi şi de drepturi în spatele
Cortinei de Fier. Actul l-a predat Securităţii un delator. Urmarea? Şapte ani de detenţie pentru "crimă de trădare", domiciliu obligatoriu la Lăteşti, unde ar fi colaborat cu aparatul represiv ca "Someşan". CNSAS a dat verdictul: angajament în poliţia politică. Sicofantul Balotă nu merită izbăvirea ca sicofantul Bălăcescu-Stolnici, care schiţa pentru Secu locuinţa leruncilor?
In aceeaşi oală CNSAS au intrat şi Caraion, şi Antohi, şi Doinaş, şi Antohi, şi Marcel Petrişor, ca şi cum ar fi totuna să fii turnător voluntar, benevol, nu interogat, schingiuit. Cei puşcărizaţi au semnat sub tortură inumană, de ce se omite că au ieşit din puşcării orbi, distrofici, fără dinţi (ca N. Carandino), în cârje, cu urmele niturilorde la lanţuri intrate-n carne?
Liviu loan Stoiciu o spune verde-n faţă: "securiştii şi activiştii s-au reciclat, în special primii şi fiii şi fiicele celor dintâi". Exemplele-s inombrabile: guvernele, parlamentul au fost pline de "acoperiţi", la fel media, universităţile etc. Gaşca securist-comunistă a PMR îl avea pe Merce-n frunte, darşi PNŢ l-a primitîn rânduri pe dubiosul Petrini. Alt dubios fiind Vasile Lupu.
Să vedem contextul social-istoric, aşa cum ne îndeamnă Aura Christi. Mă întreb cât de chinuit o fi fostAlexandru Mironescu, în casa căruia aveau loc întrunirile Rugului aprins, dacă în declaraţii spunea despre sine că a purtat "activitate duşmănoasă". Mai mult încă, blama "educaţia mistico-duşmănoasă a unui grup de studenţi, inclusiv şi a fiului meu Mironescu Şerban".
A fost bătut "doctorul" Sorin Antohi cu parul şi cu fierul ca să toarne între 1976-82? S-a mărturisit în "Cotidianul" din septembrie 2006 şi a fost aplaudat pentru "scriitura precisă". Câtă precizie, într-adevăr, dacă, din cauza notelor informative, nici să taci nu era sigur, darămite să râzi la un banc. Dosarul de la CNSAS îl primise cu 4 ani în urmă, în august 2002. I-au trebuit 4 ani pentru a se căi. Şi vă întreb: eşti sprijinit, de cine oare, chiar dacă te-ai întors de la Viena, ca Andrei Hoişte¬Corbea, "cu pantalonii în bernă", cum scrie Luca Piţu, dar ţi-ai păstrat nu scaunul, ci scaunele? Câinii latră, caravana trece.
Judecaţi cu dublă măsură au fost şi Al. Paleologu, boierul frumos, turnând elegant, cu stil (nu pentru sume modice) şi N. Balotă, pus la zidul infamiei ca "turnătorscârbos" al lui Ovidiu Cotruş, Ion Maxim, Negoiţescu, Noica, Ion Alexandru... În 1987, după ce a dat interviuri lui N. Stroescu Stînişoară şi Monicăi Lovinescu, s-a stabilit în Franţa şi a fost scos din reţea. Dar cei care au rămas în România şi-n reţea, autori constanţi de note informative care au minat cariere, au fost răsplătiţi cu posturi cheie. Ca la noi, la leş', informatorul N. Creţu. Obraznic, cu tupeu, agresiv ("Opinia studenţească" în poreclise Mazilu; în romanul meu, "Universitatea care ucide", este - recunosc - Locotenentul făcând sluj la prorector) a ocupat locul gol de la Editura Junimea, apoi a aburcat la şefia Catedrei de Literatură română, fără să aibă nici un titlu (se prezintă fudul prof.univ., deşi e numai conf.), nici cărţile necesare pentru avansarea în acest grad didactic. "E vremea gunoiului descurcăreţ, fără teamă de ridicol", spunea Petru.
Reviste mai puţin atente la imaginea lor acordă spaţiu tipografic. Cum e meşter în compromitere şi-n calomniere, comite în "Scriptor" o notă informativă (că altceva ce este?) continând o enormă dezinformare/discreditare: că Petru Ursache ar fi racolat pentru vatra Românească "băieţi cu ochi albaştri". Când? Cum? În ce calitate? Denigrarea e tipic securistă, din seria: "Goma n-are talent" ori "Breban a fost agent de influenţare a diasporei" şi "a jucat tenis cu Pleşiţă", care ştia nu tenis ci jocuri cu bombe la pachet, pentru Goma şi alţi indezirabili. Şi-i ştiut faptul că tenis nu juca Breban cu Pleşiţă, cum spune Gellu Dorian, ci prietenul lui Chivu Stoica, între'55 şi '63 prim ministru, şi anume prozatorul Canalului, Petru Dumitriu, cu Maurer...
Domnia Sa Creţu, cum arvrea să i se spună, crede (şi o scrie în "Scriptor") că am un complex social. Artrebui să-l aibă el, nu eu. "Dă-l în stele, Magda, înţelegi?" mi-a spus o prietenă, căreia nu-i dau numele, despre acest securici, în 6 iulie 2016. "Nu merită să se mişte nici un gând de-al tău pentru el". Aşa este, nu sunt complexată de astfel de univi fără însuşiri. Mie n- au decât să-mi bage indexul în ochi, dacă i se permite, că-i băgăreţ nevoie mare (îşi simte, de obicei, desăvârşirea când vorbeşte şi vorbeşte şi vorbeşte, deşi nu are nimic de spus), îmi place chiar că mă urăşte un ins ca el, dar memoria lui Petru Ursache nu-l las s-o terfelească. lar stilul, departe de a fi nobil, este ca omul: inexpresiv. Eu mi-am câştigat libertatea de expresie după '89, dar ce face cu ea un individ inexpresiv ca Creţu (cacofonie voluntară) cu turnătoriile lui?
Nu vreau să sensibilizez opinia publică în ce mă priveşte şi nu-mi place să fiu compătimită. Sunt doar o victimă soft", am mai spus-o. Om activ, mi-a fost greu să tac, dar am citit mai mult, atâta tot. Nealiniaţii la doctrină aveau parte de rateu social total. Cu câteva excepţii norocoase. După aşa-zisa "greşeală politică" a mea, în fapt o greşeală de corectură a Virginiei Burduja, nescoasă din plumbul paginii (se afla în proces cu Liviu Leonte, care îi redusese norma la jumătate; după eliminarea mea din redacţie, şi-a retras plângerea şi şi-a recăpătatîntreaga normă), n-am mai avut drept să semnez până în decembrie '89. Nu şi corectoarea, biata de ea. Ştefan Oprea, criticul de teatru, atunci secretar general de redacţie (fapt rizibil: acum, Burduja deţine funcţia de general) mi-a povestit recent, când i-am oferit albumul Petru Ursache, "Omul Bun al Culturii Româneşti" (au fost colegi de facultate) că toată conducerea "Cronicii" fusese chemată la secretarul cu propaganda, un anume Chelaru, care a decis: "Familia Ursache să dispară din presa ieşeană". Şi a dispărut. Interdicţia s-a menţinut şi pentru mine, şi pentru Petru, deşi editurile bucureştene, Minerva şi CR, îl publicau. Aşa mergeau lucrurile. Cariera incompetenţilor era asigurată prin protecţie de activişti şi securişti.
Am dus-o din ruptură în ruptură. Şi între "rupturi" (între ruperi, cum rupe cuvântul Petruţ Pârvescu) ne-am scris cărţile. Dau "save" pe acest cuvânt, "ruptură", folosit despre Reforma din '48, în cartea mea de debut, "A patra dimensiune", din 1973. N-a scăpat ziarului "Scânteia": m-a făcut praf Petru Ursache a prins "ruptura" reformei (avea 17 ani), apoi "ruptura" Tezelor din iulie'71; a scăpat ca prin urechile acului de "ruptura" anilor de închisoare, dar a avut parte de alte "rupturi" dinspre foruri: peste 10 dosare pentru lectorate, aprobate de catedră şi de minister, respinse de Secu. Pe unul dintre ele a plecat Nicu Creţu, în SUA. Când i-a reproşat faptul, a primit replica: "Da' ce? Dacă nu te-a lăsat Securitatea să pleci, trebuia să nu piece nimeni?" Paşaportul era dosarul Secu pentru unii ca el. Culmea abjecţiei: calcă peste memoria lui cu bocancii din dotare. Vrea să-l omoare încă o dată? "Binele, scrie P. Ursache în "Etnoestetica", în felul lui alb-tăios, are mulţi duşmani; printre ei: prostia, minciuna, calomnia...". Informatorul necuviincios s-a aflat pe panoul de onoare al Facultăţii de Teologie din laşi. "Risum teneatis, amici?" Vă puteţi line râsul? A fost şi moderator la FILIT, mai an, "reunit" cu alţii de aceeaşi teapă.
Să nu se uite că verbele Securităţii erau: a teroriza/ şantaja/ denigra; a învrăjbi/ manipula. X- Y erau puşi să difuzeze anume informaţii false, ca să dezorienteze. În neosocialism, s-au preluat vechile strategii. lată de ce "amnezia noastră cea de toate zilele", cum nota excedat Goma în jurnal, nu prea poate fi analizată "sine ira et studio", aşa cum cerea Cornelius Tacitus.
Însă "Goma e unic: şi cred că demult a devenit fenomen", afirmă Aura Christi în "Acasă-n exil". Decupez din interviul imensului prozator cu Flori Stănescu-Bălănescu:
"Se laudau cu mâncatul salamului cu soia cei care nu-i cunoşteau gustul, fiindcă ei mâncaseră căcat - de asta": Riscul "voinţei de adevăr"? Să rămâi indezirabil. "Independenţa, citez din "Dincolo de bine şi de rău", aparţine celor mai puţini la număr: ea este privilegiul celor puternici. lar cel care şi-o asumă, fie chiarîndreptăţitfiind, darfără a fi "constrâns" s-o facă, dovedeşte prin aceasta Nietzsche, se poate rătăci/izola şi va fi sfâşiat bucată cu bucată de vreun minotaur ascuns în peşterile conştiinţei; va muri neştiut de nimeni, dar "nu se mai poate întoarce".
"Ei bine, strigă Dan Culcer din Elancourt, să ne activăm memoria. E singura cale de a ne opune "banalizării răului", genocidului, eliticidului. Am prevăzut că Paul Goma, armatorul cheie al acelorvremuri barbare, nu va confirma sentinţa CNSAS în "cazul" Breban, de colaborator al Securităţii. Şi n-a făcut-o.
Artrebui, am vorbitatunci cu Petru, ca Goma să-şi dea mâna cu Breban. Ceea ce s-a şi întâmplat. Şi numai exigentul Goma şi-o putea permite. A se vedea "Declaraţie", Paris, 28 aprilie 2013, folosită la Tribunal. Dar un alt gest "de gravă şi bărbătească umanitate", similar celui gomic, mai cunoaşteţi? Ce disident, începând cu Goma şi cu Breban, s-a bucurat de solidarizarea confraţilor? Goma (nu contenesc să repet) a fost exclus din Uniunea Scriitorilor de Comitetul USR, spre triumful Securităţii, în aprilie '77, fiind sub arest. Ştie ce înseamnă de-solidarizarea. A fost deznădăjduit, disperat, în izolarea după protest, dar şi dezgustat, dezamăgit de cobreslaşi.
Când nu se sapă reciproc (da, generalizez, excepţiile puţine confirmă regula) scriitorii se ignoră reciproc. Căutând cu lumânarea exemple de solidarizare, am aflat unul, dar de pol opus: s- au găsit 35 de intelectuali şi disidenţi (ca M. Dinescu) să scrie Procurorului General o scrisoare pentru eliberarea lui Gogu Rădulescu din puşcărie, vechi cominternist din echipa lui Pauker, dezertor trecut în Armata Roşie, agent de înfluentare a diviziei trădătoare "Tudor Vladimirescu", fost ofiţer NKVD, dacă aşa o fi cum scrie istoricul Larry I. Watts. Din postura de vicepreşedinte al Consiliului de Stat, a "demascat" în "România Literară" protocronismul lui Edgar Papu, victimă a închisorilor comuniste, dar şi a propagandei retoric-patriotarde.
În acest "haos organizat", vechii culturnici şi-au scos capetele din nisip; compromişii îi declară pe alţi compromişi; colaboraţioniştii dau vina pe alţi colaboraţionişti. Şi mai sunt cei care şi-au asumat rolul de arbitri morali infailibili: încrengătura GDS, avându-l membru fondator pe Silviu Brucan, care numai moral nu s-a dovedit. Pedepsirea nevinovaţilor e sport naţional.
Spune Aura Christi că "există grade de vinovăţie" şi-i dau dreptate. lată: Mahn Preda a respins romanul "Bunavestire", ca având "conţinut politic necorespunzător", în timp ce activistul Cornel Burtică l-a susţinut, iar Titus Popovici l-a demolat în plenară. De aici şi până la a-l prezenta criminal (de pisoi, pe care i-arfi aruncatîn foc) pe Marin Preda, într-o emisiune a lui losif Sava, e cale lungă. Se primise indicaţia ca "gloriile comuniste" să fie trimise la colţ roşu de literatură? Cu siguranţă. Prea erau concertate acuzele. Emisiunile lui Bernard Pivot te trimiteau în librărie; politicofoniile lui losif Sava îi trmiteau la zid pe Călinescu - "tinichea", pe Sadoveanu, pe Noica, pe DRP... A propos: aş vrea să reiau corespondenţa cu Dumitru Radu Popescu, pentru a afla câte parale a lăsat "poetului-portofel", care i-a dat foc la conducerea USR.
Augustin Buzura nu-i de iertat pentru că a colaborat cu Iliescu şi cu Constantinescu, în timpul mandatului ICR. Dar Patapievici (preş. ICR 2005-2012), pro Băsescu, e de aplaudat: marinarul şi¬a şters "dossier"-ul.
Certificatele de "corectitudine morală" (Jean Sevillia) se acordă pe sărite. Numai unii sunt respinşi ca lideri ai comunismului, altora li se găsesc scuze, iar discriminările perfide nu contenesc. Sunt derapaje ideologice imorale motivate, scuzate, chiar premiate-medaliate; altele - nu, sunt augmentate. Cei care stăteau la coadă să fie primiţi în PCR vorbesc cu uitare de sine despre ruşinea de-a fi membru PCR sau (oho!) CC; de nespălat numai în cazul unora. N. Breban e injuriat că a fost membru supleant CC, ieşit în 71; Bălăiţă, intrat în 79 - nu. lar"de-brebanizarea" era cât pe ce să reuşească. Hotărârea CNSAS din martie 2011, că N. Breban arfi fost colabo, a fost atacată în justiţie. Recusrul s-a admis în 18 iunie 2013, după 3 ani de zile, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că N.B. "nu" a fost colaborator al Securitătii. Dar cum au trecut cei 3 ani pentru acuzat se întreabă cineva?
Operaţia de-comunizării a fost preluată de V. Tismăneanu (nu-i rău să ai un tov de familie internaţionalist-proletară), nu de Goma. Repet, că trebuie: acuza de antixenic(ă) e foarte urâtă: nu mă înteresează etnia, AND-ul nimănui, ci persoana; nu faptul că s-a născutîntr-o familie de evrei comunişti, ca şi Adam Michnik), ci trecutul de propagandist UTC/PCR. Când să-l cred? Când combătea capitalismul sau când combătea comunismul? Cât despre punerea în practică a verdictului de "regim criminal", iată un exemplu. Închisoarea Piteşti a fost transformată de Ceauşescu în trust de construcţii. După '89 a fost fragmentat şi vândut la bucată. privatizare!
Fără să fiu una dintre dobitoacele literaturii române, trebuie repetat că ne aflăm în "criza reperelor", iar această criză are faţete multiple, pe care Aura Christi nu le omite. Nu-i speriată nici de procese (cu Trustul Adevărul pentru plagiatul Tolstoi), nici de telefoane ne manevră, nici de intrigi de culise. "Magda dragă, îmi scrie în 8 iulie 2016, îmi faci curaj, ne facem curaj, ca să rămânem drepţi ca nişte lumânări". Eu nu-i fac curaj, pentru că Aura îl are: şi curaj, şi "voinţă de adevăr". Unde nu-i dau dreptate e în textul nedrept despre Gheorghe Grigurcu şi sper ca ea să-mi dea dreptate. N-o s-o supere opinia mea, pentru că ştie să polemizeze. Aşadar, n-o umez pentru că textul e prea subiectiv, prea nuanţat, prea negru. Gh. Grigurcu nu-i comentator "de mâna a doua". Dimpotrivă, e cel mai bun comentator de poezie. "Samuraiul critic", aşa cum îl denumeşte Steinhardt. Şi Aura Christi, şi Gh. Grigurcu sunt poeţi excelenţi. Şi i-l aducîn minteAurei pe Horaţiu: nici Zeii, nici oamenii nu le rabdă poeţilor să fie mediocri. "Mediocribus esse poetis nec dii nec homines patiuntur". Ori sunt poeţi ori nu. Atât.
lar Femios e o ficţiune rea pentru mine. Femios nu-i Rilke: unul e personaj literar, celălalt - real. Şi este, cum spune îndrăgitul de ea Nietzsche, "o anexă a tiranului". Uite-l cum se scuză: "Că nu cu drag şi nici cu voie bunăNeneam la peţitori să cânt la mese/ Mă tot purtau pe-aici să cânt cu sila". Nu Femios nu-i un reper moral, dar Aura Christi are nevoie, ca şi mine, de modele de atitudine şi le găseşte. Aflată în siajul eseului "Trădarea criticii" (am mai spus-o Aura îşi asumă magistrul); "Acasă¬n exil" radiografiază o realitate dramatică: starea precară a criticii de întâmpinare. Sub presiunea cenzurii financiare în creştere, mulţi critici s-au transformat, contra cost, în agenţi de vânzări. Ca să nu mai vorbim de faptul că sistemul de difuzare a revistelor culturale a fost neglijat, perturbat, disturs, înmormântat.
Despre toate astea şi despre multe altele ne îndeamnă Aura Christi să ne spunem deschis părerea. După Ştefan Borbely, "Trădarea criticii" a fost "cea mai inconfortabilă carte a anului 2009". "Acasă-n exil" concurează pentru cea mai inconfortabilă carte a anului 2016.