SCRISORI NETRIMISE

ACASĂ LA DUMITRU PRICOP
- amintiri recente -

Pe la începutul secolului curent, întorcându-ne noi, Dumitru Pricop şi cu mine, de la un Festival Internaţional desfăşurat la Curtea de Argeş, mai pe de-a dreptul, peste văi şi munţi, către Focşani, am făcut un popas cât pentru o cană cu vin, la Negrileşti, la Casa părintească a prietenului meu. Pe prispa casei, care mi se părea un bulgăre cu ochi veghetori dinspre muntele albastru pe care Poetul l-a descoperit în poezia sa fără să-l caute, la o ulcică de lut mirosind a cudrică şi nohan, am deschis Antologia de poezie intitulată "De dragoste", editată cu ocazia Festivalului din acel an - 2001. Eu citeam versurile lui Dumitru, el îmi citea, aproape recitând, din versurile mele. lată ce-i citeam eu cu voce domoală: "Doamna mea, Credinţă, Doamna mea, Durere/într-un ochi mi-e casa, în timpan mi-e satul/ peste toate, vârsta clatină-n tăcere/ pe-mpăratul zgurii, mult îndureratul//... Evul mă închide într-o cifră oarbă;/ început de era sau sfârşit de nume?!/ câte dintre doruri ar putea să soarbă/ lacrimile care m-au adus pe lume?// Ştiu că-s vii alături, fraţii şi părinţii/ chiar dacă pe dealuri umbra lor apune/ şi mai ştiu că mama tot invocă sfinţii/ din păcat şi zmârcuri viaţa să-mi adune// Doamna mea, Credinţă, Doamna mea, Durere/ într-un ochi mi-e casa, în timpan mi-e satul/ peste toate vârsta clatină-n tăcere/ pe-mpăratul zgurii, mult îndureratul". Vecinii Casei lui Dumitru, unii foşti colegi de şcoală, se strânseră unul câte unul, fiind părtaşi la şezătoarea noastră de pe prispă. Mai cinstind câte o cană din cudrică, Poetul-amfitrion alese câteva versuri de-ale mele din Antologie şi le declamă în stilul său incomparabil. lată-le: "În grădina botanică ea călca pe vârfuri/ de crengi cu spinii în coapsele mele/ şerpii lunecau printre pietre fierbinţi/ scriind numere pe rochiţa ta flu-flu/ rămasă pe-o creangă până la mine// ea în delir cu capul pe respiraţia mea, raţia mea de viaţă dăruindu-i-o în timp ce încă mai scrie pe un perete spart/ mă bronzez cu mâna ta stângă/ în umăr e soarer Şi: "alerg după cine, alerg mai mult după spinii/ copilăriei/ decât după cânepa otrăvitoare a renunţării la tine"... Între cei care băteau ad-hoc din palme l-am zărit şi pe Colea, fratele lui Mitică, mare profesor de matematici. El, Colea, la o sindrofie de-a noastră de pe Strada Cărăbuş din capitala Vrancei, la o oră foarte târzie de noapte, ne-a avertizat: "duceţi-mă, vă rog, la maşină că apoi vă duc eu pe fiecare acasă". După cum se vede, una-două, mereu ne gândeam la... acasă. Am încheiat cu poemul său intitulat "Negrileşti", poem pe care copiii satului îl ştiu astăzi pe dinafară şi-l recită la serbări... "El, satul meu cu straturi de tăcere/ e-atât de viu, încât nici n-are rost/ să-i mai colind ogrăzile prin ere/în căutarea celui care-am fost/ şi nici să cred că n-o să mai rămână/ un fel de tânăr fag al meu bătrân/ cât apa¬i vie freamătă-n fântână/ iar şerpii casei au culcuşu-n fân..." Apropo de şarpele casei: atunci, spre amiază, în timp ce recitam noi pe prispă, prin iarba din ogradă a unduit un şarpe, semn că acolo e o casă de gospodari, ducându-se la casa lui. Anii au trecut, timpul s-a destins ca un arc dintr-o parte a lumii în cealaltă parte, pe sub care şi satul lui Dumitru Pricop a călătoritîn veşnicia sa ca un leagăn odihnitor şi binecuvântat de Domnul. Castelul de la Ţigăneşti, din ţinutul Tecuciului, a fost o altă casă a Poetului; o casă de odihnă şi creaţie, unde Dumitru poposea destul de des, invitându-şi şi prietenii de poezie şi de pahar. Seara, în fânul proaspăt cosit, ne tăvăleam ca nişte adolescenţi până după miezul nopţii. "Mai iubind o fată, mai ratând o carte/Mai scriind o carte, mai ratând o fată - vorbele lui Laurenţiu Ulici, criticul, leatul nostru care a şi scris despre noi doi în "Literatura română contemporană, vol.!, promoţia 70"...
Deodată, în mai a.c. - adică 2016, de ziva de naştere - 21 mai, a lui Mitică, m-am trezit, parcă teleportat la Casa lui Dumitru Pricop din Negrileşti. La poartă lume-lume, de la prunci până la plete albe, drumul şi ograda numai ochi şi urechi de- ale satului, de-ale oraşelor (Tecuci, Galaţi, Brăila, Bârlad, Râmnicu Sărat, Bucureşti, Focşani). Sus, deasupra porţii, era scris cu litere foarte mari "Casa Memorială Dumitru Pricop" şi Muzeul satului Negrileşti-Vrancea. Atunci, acolo, am întâlnit colegi scriitori, cadre didactice, consăteni de-ai lui Mitică, între care Ion Văsuian şi el fiu al satului, fost coleg cu Dumitru, înclusiv la Liceul din Vidra. Dintre toţi vorbitorii, care n-au fost puţini, el, Ion Văsuian, Primarul localităţii a atins inimile celor prezenţi. Acolo, în mulţime, lângă cucernicii părinţi care au înfăptuit o frumoasă slujbă de pomenire, vegheau casa cu amintirile ei, Ana şi Adela, soţia şi fiica Poetului dar şi nepoţica lor, jumătate româncă/vrânceană, jumătate grecoaică/ateneancă, nepoţica recitând din poeziile bunicului.
Casa lui Dumitru Pricop, devenită Casă Memorială, se datorează lui Costică Neagu, iniţiator al acestui act cultural, vărul primar al Poetului. De altfel, Costică Neagu, conf.univ.dr., a îngrijit mai multe apariţii postume din opera lui Dumitru Pricop, organizând şi alte manifestări literare dedicate omagierii poetului de la Negrileşti.
În forfota aceea de mai, pe prispa Casei lui Dumitru Pricop, am deschis volumele "Dumitru al peşterii" şi "În căutarea muntelui albastru" cu un autograf mai mult decât prietenesc: "Poetului Sterian Vicol, învingător al marilor poeme erotice pe care îl voi întâlni sigurîn munţii mei albaştri - un Print al Prieteniei".
Desigur, Dragul meu Prieten, ne vom întâlni cândva, undeva, acolo, unde dirijezi tu corul îngerilorîmpreună cu alt prieten al nostru vrâncean-dunărean, poetul Ion Panait. Aşa cum ne-am întâlnit şi în Poezie şi întotdeauna aici la tine, casa Ta, Casa părintească şi a neamului tău din munţii albaştri ai Vrancei şi ai lumii.

Sterian Vicol