Aniversări - 140 - Hortensia Papadat-Bengescu

"Dublul" in opera
Hortensiei Papadat Bengescu


"Dacă are doi, mă mir
Acest om de încredere a fost sfătuit
să-l anunţe pe stăpân / de ruşinea şi marea dezonoare, că sotia sa doi fii are.
şi prin aceasta sunt dezonoraţi".

Adevăratul cult al gemenilor a apărut doar la popoarele civilizate, care atribuie fraţilor dioscori puteri supranaturale, asociindu-i cu crearea oraşelor (Romulus şi Remus, Cain şi Abel, Amfion şi Zetos) sau cu puterea premonitorie. Iniţial, operele literare abordează tema gemenilor mai ales în comediile bazate pe confuzia dintre personaje, generatoare de ilaritate. Proiectată în epoci revolute, existenţa fiinţelor gemelare a suferit multiple mutaţii. Superstiţiile primitivilor, resimţite ca aspecte religioase actuale, aruncau asupra acestora un tabu sever, căci gemenii şi mama acestora erau ucişi, fiind consideraţi anomalii ale naturii. Contele Goblet d'Alviella, în cercetările sale asupra miturilor şi tradiţiilor primi-tive, constată că: "la cea mai mare parte dintre popoarele necivilizate, naşterea gemenilor a trecut întotdeauna drept un fapt supranatural, o vrajă care atrage uciderea copiilor şi frecvent a mamei", confundându-se cu impuritatea şi nefastul.
Ardentă ilustrare a principiului lovinescian centrat pe toposul citadin, ciclul Hallipilor transformă acest spaţiu într-un mediu în care personajele evoluează în registrul firescului, cu naturaleţe, oraşul nemaifiind un loc al pierzaniei, al viciului, ci un cadru normal al existenţei, graţie căruia se întregeşte prezentatea incisivă a mediului social. Titlul ciclului este constituit din substantivul propriu "Hallipa", un patronim ce relevă identitatea familiei care se află în centrul acţiunii, care angrenează inerent şi alte familii cu care interacţionează: Rim, Drăgănescu, Maxenţiu. În plan narativ, focaliazarea internă se concentrează pe orchestrarea monologurilor interioare, a trăirilor, a senzaţiilor în detrimentul mişcării epice. Boala ocupă programatic un loc important în opera Hortensiei, ea reprezentând "compromisul firesc dintre viaţă şi moarte", după cum relevă însăşi scriitoarea, căci tipologiile clasice sunt substituite de excepţiile aflate la limita anormalităţii: "Sufletul acestor oameni e încă primitiv şi grosier sub reflexe de aur şi purpur. Din civilizaţie, ei n-au decât confortul. Sunt senzuali, brutali, fără reticenţe, fără pudoare şi fără estetică". (Mihai Ralea)
Fiinţele gemelare devin şi pentru Hortensia Papadat Bengescu o imagine a obscurului, a neînţelesului, a pervertirii unei fiinţe în cealaltă, a dublului ce se află într-o eternă căutare a sinelui reflectat trupeşte şi spiritual în altul. Cel mai realizat roman al ciclului, "Concert din muzică de Bach", urmăreşte alternativ mai multe destine, însă cel care impresionează cel mai profund este destinul Siei, element dizolvant pentru familia Rim, fiica naturală a doctoriţei Lina Rim cu boemul Lică Trubadurul, care, o dată pătrunsă în spaţiul intim al Rimilor, are o aventură cu profesorul Rim care o vânează ca pe o pradă, fără a cunoaşte originile ei tenebroase, pentru a o arunca în vâltoarea instinctuală a gemenilor Hallipa, care vor fi promotorii împlinirii unui destin comun, un destin al degenerării şi al morţii: "Acolo, în cucurigul acela, stau doi tineri stricaţi, care trăiau amândoi cu o fată, pe care o ţineau închisă", relevă un personaj anonim, o femeie de pe stradă, Elenei Drăgănescu, sora gemenilor. Fragmentul relevă lectorului perspectiva pe care alte personaje ale romanului o au asupra gemenilor, determinanţii adjectivali "stricaţi", "închisă", subliniază parada travestirii morale şi reducerea Siei la rol de object sexual, la trup inanimat. Fiind personaje secundare şi episodice, gemenilor Hallipa nu li s-a dat o atenţie deosebită, însă prezenţa lor subliniază intenţiile autoarei de a identifica o plajă cât mai amplă de anomalii sufleteşti şi, de ce nu, fizice, dacă vedem în fiinţele gemelare anomalii ale naturii, căci Hortensia ne relevă prin prezenţa lor viziunea receptării negative a acestei forme de existenţă în plan fizic.
Ceea ce uimeşte în relaţia Sia - gemeni este "conformaţia falsă... o dublă cale vaginală... aşadar era conformată anume pentru dublu emploi...", după cum afjrmă Nory, în faţa sicriului diform al Siei. Acest aspect anatomic ne determină a vedea în Sia un alter ego fizic al gemenilor, o anima a acestora. Poate că acesta este motivul pentru care Sia nu deconspiră moaşa a cărei intervenţie îi va provoca moartea, poate pentru a nu-i incrimina cu nimic pe aceştia: "O fată din serviciul lor, nenorocită nu se ştia de cine, fiindcă nu vrea să spună, explicau gemenii, cu frică şi cutezanţă".
Gemenii Hallipa sunt personaje colportoare, lubrice, aliaţi ai profesorului Rim, tipuri ai dezechilibraţilor cu inteligenţe complementare, cu gesturi automate, deprinşi să-l secondeze ca nişte ucenici groteşti pe maestrul lor, care i-a luat asistenţi:
"Aghiotanţi fideli, cei doi gemeni Hallipa stau dosiţi înapoia lui cu nişte figuri înmărmurite, ca scoborâţi în ultimul moment de pe scaunul electric de execuţie şi neputând crede în graţiere. Se întrebase mult dacă trebuie sau nu să asiste şi sfârşise ca criminalii prin a veni la locul crimei." sau spre finalul slujbei funerare, "gemenii se adăposteau ca fugăriţi. Muzica le căzuse ca un rechizitoriu. Se întrebau mereu, laolaltă în gânduri suspecte: Ei sunt care au ucis-o? Şi la orice mişcare a lui Rim, se strămutau în umbra lui, complici nedezlipiţi şi spectri ai nenorocirii. Aşa ascunşi, scăpară de ceremonia rămasului bun de la Sia." Imposibilitatea lor de a acţiona independent este sugerată gramatical prin folosirea verbului la singular prin substituirea cu pluralul: "se întrebase" în loc de "se întrebaseră", "sfârşise" în loc de "sfârşiseră", precum şi a lexemelor care completează şj întăresc ideea: "laolaltă", "nedezlipiţi", "amândoi".
Cultivarea tehnicii detaliului semnificativ creionează temerile şi frica ontică a celor doi, nu de moarte, nu de vină, ci de potenţiala pedeapsă. Retoricele întrebări cu privire la culpă sunt atenuate de "umbra" lui Rim, care se transformă într-un tutore virtual, un spaţiu opac al oricărei posibilă atentare la libertatea celor doi. Prezenţa lui Rim pare a le prelua chiar şi fina urmă de vină pe care gemenii ar fi resimţit-o.
Concluzionând, putem constata că şi Hortensia Papadat Bengescu vede în fiinţele gemelare o imagine a decrepitului, a denaturatului, a creaţiei bâlbâite şi incapabile de o existenţă morală şi socială, a bolii, căci: "Departe de a o ignora, de a o izola, departe de a exacerba puternicul antagonism dintre ea şi eşafodajul existenţei, cultura atrage boala în şi către umanitate, o împleteşte strâns într-o ţesătură intimă, cu numeroase fibre de înţeles şi valoare."(Virgil Nemoianu)