ANIVERSĂRI

Dan Căpruciu – 80
În conflict cu restul (strâmb) al lumii

Dan Căpruciu este umorist. Şi nu de azi de ieri, ci de prin anii ’70. Ai veacului trecut, fireşte. După atât amar de vreme de când face lumea să râdă, autorul (altfel, om serios în viaţa civilă, inginer) şi-a scos vreo 16 cărţi: de proză (din care două împreună cu alţi colegi) şi de epigrame. Atenţie, este oltean prin naştere! Adică, a luat act de existenţa acestei lumi pe 3 decembrie 1935, la Craiova, unde a făcut şi primele studii: lnstitutul Jules Javet , Colegiul Naţional Carol l, Liceul Fraţii Buzeşti. Numai Facultatea de Mecanică l-a atras la Galaţi. Şi atras a rămas. Este membru fondator al Cenaclului literar de umor „Verva”, face parte din Asociaţia Scriitorilor „C. Negri” şi din Uniunea Epigramiştilor din România. Colaborează la multe reviste de umor, este inclus în peste 60 de antologii şi cărţi colective de epigramă şi deţine numeroase premii. În plus, pare indecis: oscilează între proza umoristică şi sonet-epigramă. Greu de spus care din cele două zone ale scrisului l-a câştigat de partea sa. Personal, cred că reuşita trebuie împărţită. Sau adunată. Nu ştiu cum ar fi mai corect zis. Poate că în ambele cazuri nu cantitatea este cea chemată să decidă. Sau este? Fiindcă, iată un contraargument ce-mi vine în minte. Ajunge un singur băţ la un car de oale, se spune. Dar uneori e nevoie de mult mai multe, fiindcă oalele – care pot fi şi capetele unor contemporani – nu cedează doar la o singură încercare. De asta e necesară o zicere cu repetiţie, până când individul pricepe. Şi eventual se schimbă.
Într-o prefaţă la una din cărţile sale („Ordinul prostituateior”, proză scurtă, Editura „Pax Aura Mundi”, 2010), un text foarte acid, precum îi stă bine unui scriitor de profil, autorul menţiona: ”A relata prin fapte reale, sau imaginare, un sistem în care bunul plac primează, în care, scuzaţi expresia, aproape totul este „cu fundul în sus”, este pentru subsemnatul ceva normal, unul dintre puţinele lucruri fl reşti ce se pot întâmpla azi în actul de creaţie.” Evident, precum spunea Dan Căpruciu, scrierile din această carte sunt trimiteri dure la partea anapoda din viaţa de azi, iar în multe situaţii cred că-i veţi da dreptate acestui scriitor în conflict cu restul (strâmb) al lumii.
Îi urăm „La mulţi ani!” prietenului nostru, scriitorul Dan Căpruciu, şi adăugăm acestui text câteva lucrări din volumul „Sonatele sonete” (Editura „Pax Aura Mundi,” Galaţi 2011). (D. P.)

Şi plăcerile dor
Respect zicala zâmbitor,
Convins că n-o să am belele
Plăcerile, firesc, mă dor,
Când văd că nu sunt ale mele...

Prieten devotat
Când Dumnezeu mi-a dat un bun amic,
M-am bucurat că El mi l-a ales
Să-l preţuiesc, iubirea îmi dă ghes,
Şi nu i-aş face-un rău, oricât de mic.
Dar consternat am fost şi nu un pic,
Când constatând din ce în ce mai des
Cum suferă cumplit de-al meu succes,
Vreau totuşi gestul său să mi-l explic.
Că-i pizmă, eu cu gândul nu mă-mpac,
Ci la duşmani cred, le-a făcut pe plac.
În explicaţii nu ţin să insist,
Că-n viaţă drumul este foarte greu
Privesc amicul, văd că-i foarte trist
Şi-amarnic sufăr de succesul meu.

Valenţe multiple
Un amic perfect învaţă,
Cum invidia să-ndure
Lăudându-te în faţă,
Ca în spate să te-njure.
În conflict cu restul (strâmb) al lumii

Porţile Academiei sunt deschise
Să intri la Academie,
Poete, reuşeşti îndată
Dar numai dacă te îmbie
Şi este poarta descuiată.

Fidel muzei
Acest poet, puţin tehui,
Nu ştie ce-i un plagiat
La alte muze nu s-a dat,
Că-şi vede doar de muza lui.
Colegi poeţi, avea destui,
Cu muze de invidiat,
Ce l-au curtat, l-au adulat,
Au vrut să-i facă şi statui.
Dar el microbul n-a luat,
Că e imun la plagiat.
Blamat cu: „Nu ţi-ar fi ruşine!”,
Că se inspiră singur cuc,
L-acuză muzele străine,
Că e poetul eunuc!

Act de justiţie
Prins în flagrant ca autor,
Fu judecat pentru omor
Şi-apoi băgat la puşcărie,
Ca asasin de poezie.