INVITATUL PORTO-FRANCO

DUMITRU AUGUSTIN DOMAN

Poetul cu trei picioare
Un poet din Ploieşti avea trei picioare. Şi două penisuri. „E o anomalie...“ zicea un renumit medic din zonă. „E un blestem din şapte generaţii...” proclama episcopul vicar. „E o dovadă că pe Valea Prahovei senatorii, deputaţii şi guvernanţii nu au o viziune coerentă asupra implementării normelor europene ale exploatării mediului ambiant...” constata analistul politic Ion Sorin Alexandrescu.
Poetul din Ploieşti avea trei picioare. S-a scris şi-n tabloide şi chiar în ziarele de partid şi de stat. Avea şi două penisuri. Dar nu era nici o anomalie, zicea el. Şi nici măcar un blestem nu era, îşi spunea râzând. EI, poetul expresionist din Ploieşti, era fericit că are trei picioare şi două penisuri: un penis mare şi unul foarte mare. El făcea dragoste în acelaşi timp cu soţia lui care avea un picior, celălalt fiind pierdut într-o datorie de onoare, cică, şi cu amanta, care avea două picioare. Le poseda sălbatic în acelaşi timp şi răcnea poezii pe care le concepea chiar atunci, poezii care începeau invariabil cu versul „O, tu, patria mea cu şolduri late şi pântecul umflat cu aur!...“
Dar când nu făcea amor deodată cu cele două penisuri, ci doar cu unul, cu celălalt poetul expresionist din Ploieşti mesteca în iahnia de fasole sau freca la maioneză. Iar cineva rău intenţionat zicea că al treilea picior îi servea poetului tocmai pentru scris...
Ei, dar astea toate sunt bârfe, amănunte, detalii nesemnificative. Eu voiam să spun că un poet neoexpresionist din Ploieşti avea trei picioare. Şi două penisuri. Atât! Ca să înţelegem în ce lume trăim.

Aşteptând metroul în dulap la etajul doi
Sandu Filipescu nu este doar un tâmplar de mare talent al generaţiei 2000. El este o adevărată instituţie, cu sediu, cu ştampilă, chitanţier, facturier şi alte acte cu regim special. Adică, el este Asociaţia Familială Sandu Filipescu. ASF este numărul de circulaţie al camionetei sale, ASF scrie pe buzunarul de la piept al halatului său gri petrol, ASF este săpat pe trusa lui de scule. ASF are anunţ permanent la mica publicitate în trei ziare, cu număr de telefon fix, cu număr de telefon mobil, ce mai, o adevărată instituţie.
Şi într-o vineri dimineaţa, într-o vineri, 13 decembrie, instituţia Sandu Filipescu e sunată insistent la telefonul fix, e întreruptă din sorbitul cafelei de o voce îngrijorată, alarmată, a unei femei cu un debit verbal demn de Cascada Calului de la Poiana Borşa: „Domnule dragă, pur şi simplu nu mai pot, e o nebunie ce se întâmplă, credeţi că mă puteţi rezolva? Toată mobila îmi scârţâie ca la balamuc, nu doar patul, dar şi şifonierul, şi scaunele, de fotolii ce să mai vorbesc, credeţi că mă puteţi rezolva? Vreau să-mi fac ordine în casă, aşa nu se mai poate trăi, viaţa mi¬a devenit un iad, ca să zic aşa, mă puteţi rezolva? mobila de bucătărie scârţâie, scârţâie, scârţâle, credeţi că mă puteţi rezolva? stau în Balta Albă, la blocul... credeţi că mă rezolvaţi?11 Când doamna de la capătul celălalt al firului a descoperit în sfârşit punctul, Asociaţia Familială Sandu Filipescu era nu doar convinsă... s-o rezolve, dar şi complet mobilizată.
Peste o oră, a sunat la uşa apartamentului de la etajul doi al doamnei din Balta Albă, cu trusa lui de scule şi materiale în care găseai tot ce vroiai, ba chiar ce nici prin cap nu-ţi trecea. Sandu Filipescu, sau Asociaţia Familială SF, se uită cu ochi de expert la tot ce e de lemn în casă, pipăie totul, încearcă să mişte încet dulapurile, mesele, scaunele. Dar, culmea, i se pare totul în ordine. însă, tânăra domniţă blondă cu un simpatic năsuc în vânt, cu buze subţiri şi tremurânde şi cu ochi agitaţi îi zice: „ Ia ascultaţi! Auziţi cum scârţâie?” Sandu F. ascultă extrem de atent, cu toată încordarea, nemişcat, ţinându-şi respiraţia: „N¬aud nimic, doamnă!” „Ia intraţi în şifonier, staţi două-trei minute până trece metroul, să vedeţi atunci ce scârţâiala dracului o să fie”. Sandu F. intră în şifonier, printre costume, rochii şi halate, şi aşteaptă. La un moment dat, uşa se deschide şi un bărbat înalt, cu părul dat pe spate, cu un solid nas roman, cu buze groase şi privirea intrigată îl întreabă: „Ce cauţi, mă, în şifonierul meu?” Aţi văzut vreodată o instituţie intrată la propriu în cel mai adânc abis al panicii? O instituţie în panică maximă era Sandu F. Abia a putut articula: „Ştiţi, aştept metroul!”
Ce a urmat e de nepovestit pentru că evenimentele greu pot fi puse cap la cap şi într-o ordine cât de cât cronologică. Cert este că la sediul Asociaţiei Familiale Sandu Filipescu, acum poate fi citit pe un perete următorul anunţ: NU REPARĂM ŞIFONIERE NICI CU MATERIALUL CLIENTULUI!

Roşu şi negru - poveste de dragoste horror
În fiecare zi, pe bulevardul care taie oraşul în două de la Sud la Nord, se plimbă ţinându-se de mână Aura şi Carmina. Aura are un metru şi nouăzeci şi nouă la o greutate de cincizeci şi nouă de kilograme, iar Carmina are un metru cincizeci şi nouă înălţime şi nouăzeci şi unu de kilograme. Aura este îmbrăcată totdeauna într-un combinezon roşu aprins, e brunetă şi are cel mai mare vagin din oraş. Carmina e blondă, poartă veşminte negre din cap până-n picioare şi e femeia cu cel mai lung clitoris din oraş, după statisticile infailibile ale şefului serviciului ginecologie din Policlinica municipală. După ce soarele se prelinge după dealul pe care tronează releul de televiziune, cele două prietene se strecoară pe neobservate într-o garsonieră secretă de la parterul unui bloc de pe acelaşi bulevard. Se dezbracă foarte repede şi, cum să zic, se iubesc. în sensul că beau însetate sânge de ied dintr-un bol de porţelan şi cu sânge de ăsta se stropesc pe trupurile lor albe, unul lung şi descărnat, celălalt scurt şi foarte pufos, ca un balon de pluş. Apoi, îşi ling reciproc sângele de pe faţă, dintre sâni, de pe coapse şi de pe degetele picioarelor. Pe urmă, Carmina cea rotundă ca un balon pufos intră încetul cu încetul în vaginul spaţios al Aurei, întâi cu capul, apoi cu spatele rotund, cu picioarele butucănoase, cu coapsele de came moale, lăsând afară doar clitorisul, ca pe un apendice zbătăreţ, vioi, agitat.
Spre miezul nopţii, obosite, epuizate, visătoare, cele două iubite se întorc acasă precum fiul rătăcitor. Soţii lor joacă table şi beau ţuică de pere în holul blocului. „Unde aţi fost, mami?“ întreabă soţul Aurei. „Ne-am plimbat pe bulevard”, răspunde bruneta cea fusiformă. „Pe unde aţi umblat, mami?” întreabă soţul Carminei. „Pe căile cele neumblate”, răspunde femeia blondă şi rotundă ca un balon de pluş.
In timp ce soţii joacă table bând ţuică în holul blocului, Aura are un vis erotic. Ea o devoră cu vaginul său spaţios pe iubita sa Carmina, iar aceasta în acelaşi timp o devoră pe ea cu gura uriaşă. Acelaşi vis erotic şi concomitent îl are şi Carmina. Iar cei doi soţi dau cu zarul pe teritoriul neutru din holul blocului şi beau ţuică de pere.